Cum m-a surprins ziua de 8 Martie 2012

   A mai trecut o zi în care femeia a fost sărbătorită de către bărbat! În care i s-au recunoscut calităţile de: mamă, soţie, iubită!

Nu voi face o sinteză a acestei zile, amintind despre cum au petrecut majoritatea femeilor! Aceasta a fost făcută pe toate canalele de ştiri şi sunt sigură că o cunoaşteţi! Îmi doresc să dau timpul înapoi,  să refac firul acestei zile şi să vă povestesc cum am petrecut eu acest moment  din debutul primăverii, şi ce anume m-a determinat să scriu acest material.

   După ce m-a trezit aroma îmbietoare a cafelei, pe care am primit-o din mâinile partenerului meu de viaţă, alături de un buchet de ghiocei, desigur, am plecat să-mi desfăşor activitatea programată în această  minunată zi. Dimineaţa mi-am petrecut-o în cadrul unei şcoli, printre elevii de învăţământ primar şi am observat că majoritatea purtau în mâini flori pentru doamna învăţătoare. Cu obraji rumeni şi privirea strălucind de emoţie, am surprins acele clipe când dăruiau florile dascălilor şi mi-am amintit că asemenea emoţii am trăit şi eu în urmă cu ceva ani.

   Chiar dacă vremea acestui 8 Martie  a fost capricioasă, vrând parcă să pună o umbră pe chipul femeii, nu a reuşit totuşi să-i şteargă surâsul minunat şi să-i strice buna dispoziţie. Acea blândeţe şi răbdare în care doar urmaşele Evei ştiu să se îmbrace!  Fiecare femeie era aranjată parcă mai mult ca-n celelalte zile, semn că nu voia să dezamăgească bărbatul din viaţa şi din jurul său.

  În cea de-a doua parte a zilei,  a trebuit să ajung la un cabinet stomatologic din oraş (eu locuind undeva la ţară), unde aveam programare şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că majoritatea pacienţilor din acea zi erau... paciente. Ba chiar mi-am satisfăcut curiozitatea şi am întrebat asistenta medicului, dacă a fost ceva premeditat sau doar pura coincidenţă a făcut să întâlnesc în sala de aşteptare numai doamne, de vârste diferite, recunosc. Zâmbind de întrebarea mea, aceasta mi-a răspuns că era doar o coincidenţă ca până la acea oră (16.00) doar femeile au fost consultate şi că urma să sosească şi pacienţii bărbaţi... Hm! Aşa o fi fost!

   Până mi-a venit rândul să intru la medic, mi-a atras atenţia discuţia dintre două doamne în vârstă, care răscolind prin sertăraşul amintirilor legate de 8 Martie,  vorbeau despre aşa zisele petreceri pe care le organizau unităţile unde ele erau angajate: ,,Ce vremuri, doamnă! Nu trecea o zi din aceasta pe care să nu o celebrăm cu o ieşire la restaurant sau la cofetărie!” spuneau cu regret în voce!

Chiar îşi aminteau că tot pe vremuri, în fiecare zi de salariu mergeau în grup şi mai serveau câte o prăjitură! Pe când acum, abia le ajunge pensia pentru pâine şi medicamente! Dureros! mi-am zis în sinea mea. Să tânjeşti încă după o perioadă apusă de mai bine de douăzeci de ani! Şi totuşi... iată că se întâmplă! Adesea am fost martora unor astfel de discuţii, însă parcă chiar de ziua lor, femeile să amintească de aceste lucruri,  mi-a ridicat câteva semne de întrebare, pe care, cred că ar trebui altcineva să şi le pună.

   În drumul meu, a mai fost ceva ce m-a uimit pe una din străzile brăilene; faptul că unul din trei bărbaţi întâlniţi, purta în mâini buchete de flori, ceea ce mi-a inspirat încredere şi speranţă că încă mai există oameni ce ştiu să preţuiască femeia şi să-i dăruiască o floare de ziua ei.

   Mi-a mai atras atenţia şi faptul că majoritatea femeilor ce coborau din mijloacele de transport în comun, purtau în mâini o floare, fie ea frezie, zambilă sau lalea. Semn că angajatorii lor, de asemnea, au ştiut să le arate respectul cuvenit în această zi.

  Aşadar, mergând pe stradă, zâmbeam fericită că sunt femeie şi că toate urările ce le-au rostit bărbaţii în această zi femeilor ce mi-au ieşit în cale, îmi erau indirect dedicate şi mie, pentru că... sunt şi eu o scânteie divină! Ce bine că nu sunt bărbat! mi-am auzit gândurile rostind...

  Într-un final, m-am urcat în maşină şi am pornit spre casă, nu de alta, dar trebuia să ajung la serviciu (aveam de efectuat o tură de noapte), eu locuind la ceva distanţă de oraşul de la Dunăre.

  Iată că am ajuns acasă, purtând în suflet acea mulţumire citită pe chipul femeilor întâlnite, joi, opt martie 2012, acele flori pe care le ţineau cu atâta graţie în mâini, şi parcă, ascundeam un strop de speranţă, că undeva, la locul de muncă, mă va aştepta şi pe mine o floare de la propriul meu angajator.

  Din păcate... dorinţa nu mi-a fost împlinită, nu am găsit binemeritata floare, însă mi-am propus să mă gândesc intens la ea şi poate, prin legea atracţiei o voi primi la viitorul 8 Martie!

 Dacă şi de voi, dragi cititoare, a uitat cumva propriul angajator, vă îndemn să-mi urmaţi exemplul, să speraţi şi să gândiţi pozitiv! Iar dacă povestea se va repeta şi-n primăvara viitoare, propun să mergem împreună să le oferim acelor bărbaţi ce ne conduc o floare, şi poate, îşi vor reaminti că:

,,În spatele oricărui bărbat de succes, dintotdeauna a stat o femeie puternică!”

Cornelia Vîju