Atunci când îţi aşezi cuvântul în balanţa încrederii
unei persoane faci o promisiune. I se mai spune făgăduinţă, angajament, legământ.
Valoarea unei promisiuni se citeşte în ochii
celui care o face şi urmează să o respecte. Dincolo de promisiunile pe care le
faci sau le legi cu cineva, mai există şi promisiuni pe care ţi le faci ţie
însuţi. Acestea sunt importante deoarece te mobilizează şi te ajută să devii o
persoană hotărâtă, ce învaţă să se respecte.
De câte ori nu ţi-ai făcut o promisiune dar ai
sfârşit prin a o încălca? De multe ori, cu siguranţă! Îţi promiţi să devii mai
bun, mai iertător, mai îndrăzneţ sau mai
indulgent cu cei din jur. Şi de aici începe evoluţia, transformarea ta, ca om. Aşa
înveţi să contracarezi loviturile vieţii. Să iei decizii oficiale în sufletul
tău. Rostind doar promisiuni pe care eşti dispus să le respecţi.
Prin promisiunile ce le faci celor din jur îţi
câştigi credibilitate şi îţi conturezi o personalitate proprie. Dacă continui
să promiţi un lucru şi nu îl faci, vei deveni un mincinos în ochii celorlalţi,
pentru că nu îţi asumi responsabilitatea, o rosteşti fără să gândeşti înainte
dacă o poţi respecta. Devii opusul unui
om serios, pe care se poate baza iar oamenii te vor evita, te vei simţi
marginalizat şi va trebui să te schimbi, să înveţi a-ţi respecta făgăduinţele.
Ţi s-a înâmplat de atâtea ori să verşi râuri
de lacrimi, numai pentru că cineva ţi-a îngheţat visele prin vorbe prefăcute.