Bijutier al cuvintelor frumoase

      Pe 5 aprilie 2011, cu toţii am sărbătorit ziua de naştere a marelui scriitor Fănuş Neagu, respectiv aniversarea a 79 de ani de la naşterea sa. Şcoala brăileană care îi poartă numele, a organizat premierea ,,Concursului de proză Fănuş Neagu”, prima ediţie, unde am participat şi eu, obţinând Menţiunea I.

  Am fost foarte bucuroasă de acestă reuşită,  recunosc că m-au cuprins emoţii mari când am ascultat cuvintele frumoase ce s-au rostit la adresa maestrului. Ba, chiar mi-am amintit de vizita pe care am făcut-o anul trecut, împreună cu mama mea, la Casa sa Memorială din satul Gradiştea, din judeţul nostru, Brăila.

   Îndrumaţi de profesorul Nicu Negoiţă, care se ocupă cu administrarea casei autorului, am păşit pe aleea încărcată de amintiri. Cu emoţie şi respect am atins lucrurile din casă, am privit adânc icoana ce străjuia în perete, poate - poate ne-ar fi dezvăluit una din rugile copilăriei autorului. Fotografii, ce imortalizau momente din viaţa scriitorului, erau răscolite de degetele noastre, iar ghidul nostru ne vorbea cu glasul plin de nostalgie despre momentele când au fost făcute .

  Obiecte încărcate de trudă şi iubire, împodobeau casa în care am avut norocul să păşesc. De la raftul de cărţi, la leagănul minunat în care adormea pruncul, la măsuţa şi cutia ceasului deşteptător confecţionate cu multă artă de tatăl scriitorului care a fost lemnar, la portrete ce vegheau de-acolo, din interiorul casei, în care a crescut, a râs şi a plâns Fănuş Neagu, casă plină de poveşti şi muze.

  Dacă, mai amintesc şi faptul că de sărbătorile Crăciunului 2010, am mers cu colindatul la Casa scriitorului, poate, unii nu mă vor crede! Însă... este adevărat! Am împletit cea mai frumoasă coroniţă cu degetele mele de copil, am împodobit-o cu fundiţe roşii, şi am mers la colindat. Iar profesorul Negoiţă, care mi-a deschis uşa casei,  m-a recompensat cu nuci, chiar din pomul aflat în curtea marelui scriitor grădiştean. Nu le-am mâncat, le păstrez încă, precum un talisman sfânt, cine ştie, poate, peste ani, vor presăra în sufletul meu un colb din inspiraţia fănuşiană.

  Sper că, într-o zi, să alerg pe aceleaşi câmpii încărcate de ciocârlii şi privighetori, poate că mă voi plimba printr-o lotcă trasă de peştişorii de aur şi, poate, mă va dezmierda acelaşi miros îmbătător de salcâmi înfloriţi. Şi, poate că, atunci deja voi fi învăţat să mă joc cu luna ce pare un câine turbat, să-mi deschid braţele ca să cuprind marile zăpezi ale Bărăganului şi, poate, cuvintele autorului vor naşte, şi-n sufletul meu, poveşti unice.

  Atâtea lucruri minunate se pot scrie despre scriitorul Fănuş Neagu, acest bijutier al cuvintelor frumoase, care s-a născut atât de aproape de satul meu, Movila Miresii!

  Rămâne doar să îi aducem buchete de mulţumiri pentru opera ce ne-a lăsat-o moştenire, nouă, românilor.

  Şi, chiar de-am rupe valuri din mătasea cuvintelor noastre, parcă tot n-ar acoperi în întregime nobleţea sufletească a lui Fănuş Neagu!

               Vîju Ionela Georgiana, clasa a V-a, Movila Miresii