Întrebări

Din toate-n astă lume câte sunt

Nu știu prea mult, dar știu atâta doar:

Că te iubesc de ceruri mai presus,

Că viața, parcă, mi te-a oferit în dar.

 

Nu înțeleg cum cresc copacii drept,

Nici florile cum își desfac petala,

Știu doar că-n orice clipă-abia aștept

Să îmi respiri, să îți respir... sfiala.

Aruncă-mă-n vâltoarea vieții

În zori de zi mi-atinge ochii

Și-n șoapte dulci să mă alinți,

Aruncă-mă-n vâltoarea vieții

Cu buzele tale fierbinți.

Cu degetele-ți de mătase,

Adună-mi stelele din păr,

Clipelor cere-le să-ți lase

Doar ție gândul meu de dor.,

Străina

Am văzut pășind prin lume,

Sprijinindu-se-n toiag,

O străină ce din munte

Cobora pe-al zilei prag.

Sacul ce-l purta pe umeri,

Îmi părea că o apleacă

Și-i era peste puteri

O clipă să se oprească .

Iubirea - cea mai mare forță din Univers

Scrisoarea lui Albert Einstein către fiica sa 

      ,,Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa              destainui umanitatii acum, se va ciocni de neintelegerea si prejudecatile din aceasta lume.

Te rog sa pastrezi aceste scrisori atat timp cat este necesar, ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

Căsătorește-te cu mine!

Mă desenezi în templul dragostei

cu dorința ce-ți umple ființa

când îmi spui:

Căsătorește-te cu mine!

Eu scot șevaletul cuvintelor

și c-un aer de mică artistă

îți scriu  cu cerneala iubirii mele nețărmurite:

Cu-adevărat mă căsătoresc!

Drag îmi ești...

Ce gândești când pasu-mi trece

Sub fereastra casei tale?

Știi tu cât dor mă petrece

Când departe-i a ta cale?

Când visez că geana-ți dulce

Taina nopții lin strecoară,

Stele-albastre mii străluce,

Le văd cum te înconjoară...

În miresme îmbietoare

Urc tăcută-al tău catarg

Și-n a nopții sărutare

Trec de-al amorului prag.

,, E și mâine o zi...”

        Te-am așteptat iarăși... Când răsăritul se oglindea în apa mării, eu eram deja acolo, cu picioarele îngropate în nisip și cu degetele răscolind după scoicile îngropate când am măsurat timpul... Scoici scoase din colțul inimii, adunate acolo de apa înspumată a mării, șlefuite cu mângâierile mele atunci când le adăugam clipe de așteptare, clipe ce s-au transformat în ore, zile, săptămâni, luni...

     Și, sorbind gură după gură cafeaua din cana pe care mi-ai dăruit-o tu, imprimată cu trandafirii iubirii noastre, peste care ai gravat poemul sufletelor noastre pereche, te-am chemat...  Am privit fiecare val ce săruta malul și l-am încărcat cu dorul și dorința de tine, trimițându-l apoi în larg să te caute, să te găsească și să mi te readucă...

Când noaptea cade...

Când noaptea cade, gându-n unde

Se pleacă tot visând la el,

Chemându-l din zarea ce-ascunde

Dor și un glas de porumbel.

Și iată cum de printre stele

Se-ntruchipează dintr-odat’

Doi tineri ochi, dulci albăstrele,

Neasemuitul prinț visat.

Parfum de bergamote

Aprins din nou e sfeșnicul pe masă,

Lumina prin odaie se preumblă ,

Privesc tăcută în a noastră casă

Și  silueta ți-o zăresc în umbră.

Plutim, purtați pe-ale muzicii note

Visarea ca prin farmec mi te-aduce ,

Dansăm, parfum de bergamote

Își risipește-n noi aroma dulce.

Iubirea mea cu gene lungi...

Câmpii de dor scăldate-n soare,

Miresme dulci de maci deschiși,

Se simte a verii candoare,

Iubirea mea cu gene lungi.

Cu tine se încarcă zarea

Și-n ochii tăi ades m-ascund,

La brațul tău mă lupt cu marea

Și nu mă tem că mă scufund.

Sunt...

N-asculta gura lumii și vorba-i de ocară

Ce-ți desenează ades pe-obraz lacrimi de stea

De-ar fi să te încerce în fiecare seară

Gânduri de rătăcire, privește! Sunt a ta!

Sunt inima ce-ascultă simțirile-ți ascunse

Și șoapta ce-ți oprește-n săruturi greu suspin,

Sunt curcubeul vieții-n tărâmuri nepătrunse

Și iarba-nrourată de ochiul tău divin...

Tainică visare

Frumoase-s zilele cu tine,

Când primăvara-și poartă cântul,

Când tu te oglindești în mine,

Când lin se scutură caisul.

Și fiindcă mi-e atât de bine,

La brațul tău mă simt o floare,

Al cărei fin parfum mă ține

Plutind aievea ca o boare.

Dar ceresc

Spui că-s frumoasă ca o primăvară,

Că buzele-mi sunt cireșe coapte-n mai,

Că ochii mei căprui în ceas de seară,

Îți fură gândul și te poartă-n rai.

Îmi spui că degetele mele fine

Știu să-ți ofere mângâieri prelungi,

Șoapta mea ce te-adoarme-n nopți senine

Dureri din suflet te-ajută s-alungi.

Minunea vieții mele...

În noaptea asta ca și ieri

Mă porți într-o poveste,

Când îmi apari de nicăieri

Tiptil,  fără de veste.

Mă treci de-al dragostei hotar,

Minunea vieții mele

Și-mi dăruiești un lampadar

Zidit din albe stele.

Îmi ascund umbra de argint,

În privirea-ți senină,

Mă prind în dulcele-ți alint

Când mă implori:  Hai, vină!

Chemare

Te cânt în multe ode, te chem la sfinte-altare

Suflet pereche, oare, pe unde rătăcești?

Mi-e păru-ncărunțit de-atâta așteptare,

Vino, la sânu-mi rumen să te adăpostești!

Îndură-te și curmă  amara-mi suferință,

Nu vezi că cerul mi-e mereu întunecat?

Aprinde-n el lumina cu-a ta iubire sfântă

Și-ți voi plăti-n vecie cu-al meu suflet curat.

Trăire

Te-am agățat de geana nopții

Cu gândul meu ocrotitor,

Tu  mi-ai promis la echinocții

Din stele c-o să te cobori.

Și pe cărări cad frunze moarte,

M-aplec sfioasă și le-adun,

Iubirea noatră nu va bate

La ușa toamnei nicidecum.

Acoperă!

Acoperă-mi noaptea cu ale tale gânduri,

Trezește la viață al meu trup adormit,

Mi-e inima întristată, doar glasul tău de înger

Mi-aduce alinare și amorul tău grăit!

Iubesc pe veșnicie ochii-ți adânci ca marea,

Gingașa lor privire ce m-a înamorat,

Iar flacăra ce-n verde le poartă strălucirea

Dorința-n mine aprinde, ești tot ce am visat!

Poete drag, cu păr bălai!

                

                      Poetului Mihai Eminescu

Înamorat de crâng și ape

Ai fost poete-n drumul tău,

Iubirea ai ascuns sub pleoape

Și-ai venerat-o-n vers mereu.

Pe-aleea plopilor sihaștri

Ai rătăcit de multe ori

Și-n ochii tăi oglinzi de aștri,

Ales-ai dorul să cobori.

Iubito, fii pe veci a mea!

Fiecare șoaptă e precum o floare,

Ce o legi cu visuri într-un dalb buchet

Și-n sărutul blând al razelor de soare,

Mă întinzi pe al iubirii șevalet.

Eu mă las purtată, ca un fulg ușoară,

Iar cu brațul tandru tu mă înfăşori,

Inima n-ascultă și peste zări zboară,

Blând ademenită de tainici viori.

De câte ori departe pleci

De câte ori departe pleci,

Voi fi cu tine-ntotdeauna,

Cărările pe unde treci,

Îți vor șopti de mine-ntr-una.

Cu raza lui te-o urmări

Soarele plin cu dulci dorinți,

Căci l-am rugat în orice zi,

Să îți dea sărutări fierbinți.