Rugăciunea
este prietena ta când pendulezi între singurătate, tristeţe sau durere. Îţi
înmoi buzele în călimara inimii şi-apoi începi să scoţi suferinţa, neliniştea,
zbuciumul care s-au îngrămădit acolo. Cu capul plecat, mâinile împreunate şi cu
genunchii atingând umil pământul, ochii încărcaţi de lacrimi îşi încep sfioşi
ruga către Cer. Este momentul cel mai intim dintre tine şi Dumnezeu, când
nevoia de El îţi încarcă fiinţa şi-L cheamă cu fiecare celulă a corpului. Dincolo
de semnul Sfintei Cruci, buzele tale rostesc rugăciunea pe care o porţi în suflet de mic copil, iar apoi începi să
deşiri prin cuvinte simple adevărata durere ce te străbate în acel moment. Şi
dincolo de iertare îi ceri ajutorul necondiţionat, ajutor pe care chiar El ţi
l-a promis când a zis să-i pui pe umeri toată povara ta.
"Veniţi la Mine toţi cei
osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi ".(Matei, cap 11, versetul 28).
