Parteneriatul educaţional, şcoală-comunitate - fragment -

    Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu actul educaţional  propriu-zis. El se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.

  Parteneriatul educaţional (amintea inst. Ionela Petrosel în articolul său: ,,Despre parteneriatul educational”) , se realizează între:

 - instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate;

- agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.);

- membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.);

  Parteneriatul educaţional se adresează în principal părinţilor şi profesorilor, şi se referă la a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, trebuie să fie în acord cu măsurile şcolare, şi ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.

   Se ştie că educaţia, ca acţiune socială organizată, presupune mai mulţi factori: familia, şcoala şi comunitatea. Democratizarea educaţiei face necesară deplasarea centrului de interes de pe cunoştinţe impuse - pe obiective, de pe programe abstracte - pe nevoile curente ale elevului, astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor.

   În privinţa  comunităţii, încercând să-i dăm o definiţie, am putea spune că este:

-Spaţiu în care oamenii conlucrează pentru a identifica nevoile comune şi valorile pe care le preţuiesc;

-Spaţiu al interacţiunilor sociale bazate pe nevoi, interese şi aspiraţii comune;

-Spaţiu în care membrii au încredere unii în alţii şi conlucrează la rezolvarea problemelor comune;

-Spaţiu în  care există consens axiologic al membrilor (respect civic, respect etnic, cooperare etc.)

   Orice program educativ poate deveni eficient în măsura angajării părţilor componente. În acest sens, vin în ajutor proiectele de  parteneriat educaţionale care vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali.  

  Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii  elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi ( şcoală, familie, comunitate).

   Comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare al elevului. Prin caracteristicile ei, poate susţine interesele şcolii.  Fiecare şcoală devine ,,o comunitate a celor ce învaţă”, în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri implicaţi. Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.

   Reforma efectivă a învăţământului preuniversitar, ca învăţământ public, se poate realiza numai în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al conlucrării şcolii cu mediul social, cultural şi economic. Procesul educaţional este un act de socializare, de culturalizare, de formare şi dezvoltare a personalităţii, dus la îndeplinire de echipa didactică.

    Învăţătorul trebuie să fie conştient de rolul şi contribuţia sa în formarea comportamentului democratic şi atitudinii disciplinare a elevilor săi. Şcoala nu poate să rămână izolată, ea trebuie să se integreze şi să pătrundă în spiritul comunitar, căci comunitatea nu înseamnă altceva decât să fii şi să te simţi în contact cu ceilalţi.

   Învăţarea şcolară pune bazele învăţării pe durata întregii vieţi, astfel  cadrele didactice trebuie să urmărească modelarea copilului în conformitate cu obiectivele societăţii democratice, în vederea atingerii pe termen lung a idealului educaţional, care constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative.

    Cadrele didactice şi parinţii trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta o relaţie de cooperare în clasă. Centrul acestui parteneriat este copilul. Acest parteneriat între dascăl şi părinţi, oferă copiilor un model asupra felului în care adulţii cooperează pentru a crea un mediu de învaţare stimulator. Este esenţială implicarea activă a parinţilor încă din primul an de şcoală.

    În mod firesc, părinţii sunt primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor din grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific vârstei acestora. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai unei comunităţi, este responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii copiilor ca viitori adulţi responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi.

    O comunitate care plasează educaţia printre priorităţile sale, este o comunitate care acţionează conştient în folosul tuturor membrilor săi. Este bine ştiut faptul că, pe termen lung, investiţia în educaţie este cea mai valoroasă pentru societate.

  În cadrul unei comunităţi, grădiniţa şi şcoala sunt instituţii care asigură educaţia copiilor, dar sprijină, în acelaşi timp preocuparea şi nevoia adulţilor pentru perfecţionare continuă şi învăţarea pe tot parcursul vieţii.

  Pentru realizarea unui parteneriat trebuie stabilite câteva forme de relaţionare necesare. Astfel, trebuie respectate cele patru condiţii de realizare ale acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi în final, parteneriat. Aceste distincţii sunt importante pentru decizia privind tipul de relaţionare pe care se poate miza, pentru un anumit partener din cadrul comunităţii.

..............................................................................................................................................................

        Învatatorii  trebuie sa creeze o atmosferă deschisă prin implicarea şi încurajarea părinţilor: să vină la ore, să-şi împărtăşească interesele şi talentele, să pună întrebări. Pentru ca învăţătorii să fie cu adevărat deschişi părinţilor, ei trebuie să creadă cu adevarat în beneficiile prezenţei şi implicării celor din urmă.

    De exemplu: o mamă asistent medical poate fi invitată la o oră de educaţie pentru sănătate; alt părinte cu abilităţi lingvistice poate fi invitat la o oră de lectură etc. Dacă părinţii sunt implicaţi în activitatea la clasă, învăţătorii pot observa direct felul în care ei îşi motivează copiii, în care îi ajută să rezolve problemele. Copiii au ocazia să vadă că adulţii importanţi din viaţa lor activează împreună spre un scop comun, dobândesc un simţ crescut al siguranţei şi încrederii şi le face plăcere să simtă legatura dintre familie şi şcoală.

 Părinţii care vin regulat la şcoală pot aprecia mai realist felul în care copilul se adaptează şcolii. Copiii îşi văd parinţii într-o altă lumină. Un mare avantaj pentru dascăli este faptul că învaţă mai multe despre viaţa de familie şi comunitatea copiilor.

   Prin aceste colaborări, elevii conştientizează că în fiecare grup sau comunitate, oamenii se deosebesc între ei prin trăsături fizice şi sufleteşti, că fiecare are propria lui fire şi se manifestă comportamental diferit unii de ceilalţi. În activitatea educativă trebuie doar să ne asumăm iniţiativa şi să conştientizăm faptul că parteneriatul educativ este benefic şi că toţi avem de câştigat.

 Alte tipuri de implicare a părinţilor în activitatea educaţională:

   În concepţia lui Joyce Epstein (Godfry Claff, 2006), există câteva tipuri de implicare a familiei,

care ne pot ajuta să creăm parteneriate eficiente cu familiile şi comunitatea, pentru a spori eficienţa

procesului educativ.

   Asistenţa acordată părinţilor de către şcoală (ajutorul oferit familiilor pentru a crea un mediu propice învăţării prin programe de iniţiere a părinţilor); Voluntariatul (recrutarea dintre părinţi a unor grupuri de susţinere a activităţii şcolii, a profesorilor, a elevilor, a altor părinţi); Luarea deciziilor (includerea, cooptarea părinţilor în procesul de decizie la nivel de şcoală); Învăţarea acasă (transmiterea de informaţii către părinţi despre cum pot fi de folos elevilor în efectuarea sarcinilor şcolare, prin carnetul de mesaje zilnic între învăţător şi părinte cu informaţii referitoare la evenimente speciale organizate de şcoală/ teme/ lucrări pe care le-a făcut copilul/ mici temeri sau întrebări etc.);

   Pentru găsirea unor soluţii la problemele educative ale familiei, părintele trebuie văzut ca un colaborator, ca un partener care se implică activ în aceste forme de intervenţie socio-educaţională. De aceea, pentru eficienţa întâlnirilor dintre părinte şi dascăl ar trebui să se acorde un timp suficient pentru un dialog real, întâlnirile să aibă loc într-un cadru bine definit, să se obţină tonul şi stilul adecvat astfel încât toate părţile implicate să ştie ce se aşteaptă de la ele.

  Voi cita mai jos câteva aspecte pe care înv. Nicoleta Beznea le-a subliniat în articol său Despre parteneriatul educaţional publicat în ,,Revista cadrelor didactice Nr.1 / 2 din 2005 şi care sunt reprezentative:

       ,,Parteneriatul între şcoală şi familie şi-a demonstrat eficienţa pretutindeni unde a fost aplicat, dacă s-au respectat anumite condiţii de realizare  a acestuia:

         Părinţii să fie percepuţi de către cadrele didactice ca persoane active şi valoroase pentru educarea copiilor; De asemenea părinţii să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activităţi extraşcolare, la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor opţionale, iar responsabilitatea pentru evoluţia copilului să fie împărţită între şcoală şi părinţi.

..............................................................................................................................................................

Biserica reprezintă un posibil partener din comunitate şi poate contribui ca factor important la cultivarea trăsăturilor morale pozitive: acceptarea diversităţii, respect, dragoste pentru semeni. Date fiind importanţa şi respectul manifestat de membrii unei comunităţi faţă de biserică este recomandabil să folosim intervenţia şi suportul oferit de aceasta în transmiterea unor mesaje către comunitate.

În abordarea parteneriatelor cu biserica, în faza de elaborare a proiectului se va identifice apartenenţa religioasă a copiilor respectându-se cultul fiecăruia dintre ei.

În urma discuţiilor cu părinţii, dascălii vor planifica împreună cu aceştia activităţile specifice. Parteneriatul se poate desfăşura ocazional (cu ocazia sărbătorilor religioase importante din cultul respectiv) sau pe baza unui proiect educaţional cu obiective şi activităţi precise, stabilite de comun acord cu partenerii implicaţi.

   Autorităţile locale, în virtutea prevederilor legale, oferă grădiniţelor şi şcolilor sprijin concretizat prin fonduri, resurse materiale, facilitarea obţinerii unor resurse financiare extrabugetare.

   Acţiunile în care autoritatea locală poate interveni sunt: asigurarea unor resurse materiale şi financiare pentru grădiniţe şi şcoli; asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor într-un spaţiu sigur şi confortabil (utilităţi, amenajarea spaţiilor de joacă); facilitarea unor donaţii şi sponsorizări în bunuri materiale; alocarea unor spaţii la dispoziţia unităţilor de învăţământ din localitate; colaborare în organizarea de activităţi culturale şi sportive; acţiuni menite să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare din grădiniţă care vizează infrastructura şi dotarea.

   Agenţii economici

   Ca parteneri educaţionali, agenţii economici trebuie să fie în atenţia unităţilor  preşcolare şi şcolare,  în ipoteza că aceştia pot reprezenta actori importanţi pe piaţa muncii în viitor.

   Pentru a atrage un agent economic instituţia trebuie să cunoască: agenţii economici aflaţi în proximitatea unităţii de învăţământ; disponibilităţile şi tipul de servicii sau produse pe care agentul economic le poate oferi grădiniţei (şcolii) ca partener; setul de nevoi pe care agenţii economici le pot formula; modalităţi de sensibilizare şi atragere a agenţilor economici etc.

  Toţi agenţii economici sau persoanele fizice care au răspuns, într-un fel sau altul, solicitărilor grădiniţei, trebuie menţionaţi de fiecare dată când se iveşte ocazia în cadrul întâlnirilor cu părinţii, în cadrul diverselor manifestări organizate de autorităţile locale, în interviuri sau în diverse rapoarte de activitate, prin scrisori de mulţumire adresate reprezentanţilor, pe panouri special amenajate la intrarea în grădiniţă, la loc vizibil, care menţionează numele sponsorilor şi le aduce mulţumiri.

   Mass-media

   Mijloacele de comunicare în masă au o uriaşă forţă de influenţare a consumatorului de informaţie, a publicului. Acest lucru este valabil atât în domeniul comercial, cât şi în cel al vieţii comunitare. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea şi Internetul sunt canale care, prin informaţiile difuzate satisfac o nevoie fundamentală a omului modern: informarea. Aceste canale de comunicare realizează mai mult decât o informare. Ele influenţează, orientează şi dirijează opinia publică, interesele şi motivaţiile oamenilor, conştiinţele chiar dincolo de propria voinţă. Indiferent de proiectul educaţional al unei instituţii de învăţământ, mass-media trebuie să fie un partener constant prin care activităţile să fie cunoscute şi recunoscute în comunitate.

   Monitorizarea apariţiei numelui unei instituţii de învăţământ, a informaţiilor despre aceasta sau a articolelor sau emisiunilor în care este menţionată, reprezintă o activitate foarte utilă. Este important

ca toţi membrii echipei să fie înştiinţaţi despre apariţiile în mass-media a informaţiilor despre unitatea respectivă, a contextului în care acest lucru s-a produs, precum şi despre efectele

scontate.

   Organizaţiile Nonguvernamentale

  Apărute după 1990, organizaţiile neguvernamentale au fost şi sunt în permanenţă factori activi în

reţelele educaţionale contribuind cu programele lor la susţinerea drepturilor copiilor, tinerilor, adolescenţilor, la promovarea egalităţii şanselor educaţionale, la educarea şi consilierea familiei , la atragerea de fonduri financiare şi materiale, la promovarea imaginii grădiniţelor şi şcolilor, la formarea de formatori, mediatori, cadre didactice, la facilitarea unor parteneriate interne şi externe, la dezvoltarea unor reţele comunitare precum şi la analizarea unor nevoi comunitare.

  Instituţiile de cultură

   Este importantă atragerea instituţiilor culturale spre promovarea specificului comunităţii prin publicarea unor materiale didactice privitoare la istoria şi cultura grupului respectiv.

Se pot organiza parteneriate cu centre culturale pentru copii şi familiile acestora, iar în cadrul acestora

copiii pot studia şi îşi pot dezvolta abilităţile şi talentele, şi unde pot deveni conştienţi de drepturile lor.

   Poliţia

   Proiectele de parteneriat educaţional cu Poliţia au ca argument educaţia copiilor pentru cetăţenie democratică în vederea formării unor cetăţeni activi şi responsabili. Prin acţiunile desfăşurate în acest sens, copiii îşi însuşesc concepte cheie: libertate, justiţie, egalitate, solidaritate, cunosc modul de funcţionare a instituţiilor democratice, înţeleg rolul drepturilor omului în viaţa cotidiană, sunt puşi în diferite situaţii de a-i respecta pe cei de lângă ei, îşi formează deprinderi de a-şi proteja propria persoană şi pe ceilalţi.

 Poliţistul de proximitate şi cel de la circulaţia rutieră pot fi parteneri activi în proiectele grădiniţei şi şcolii. Parteneriatele cu Poliţia, în mod deosebit cu Poliţia rutieră, familiarizează copiii cu regulile de circulaţie pentru pietoni, necesare unei autonomii relative pe stradă, cu aplicarea zilnică a celor însuşite pe parcursul derulării acestor proiecte educaţionale.

   Educaţia rutieră reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale civilizaţiei moderne. Pornind de la adevărul că, în circulaţia rutieră e de ajuns să greşeşti o singură dată, în abordarea parteneriatelor se încearcă intensificarea activităţii de sprijinire a copiilor în dobândirea de noi cunoştinţe şi capacităţi.

  Lipsa de comunicare între membrii unei comunităţi, reprezintă una din problemele de actualitate. De aceea este nevoie de o colaborare strânsă între partenerii educativi ai unei comunităţi (primărie, bibliotecile orăşeneşti şi comunale, muzee, Biserică etc.), pentru a aborda educaţia valorică din perspectiva afectivităţii, a cunoaşterii, a reglării trebuinţelor, valorilor şi motivaţiei  care stau la baza unei convieţuiri democratice şi integrării în comunitate.

    A educa înseamnă a adapta copilul la mediul social adult, ţinând seama de natura sa proprie, de posibilităţile individuale de asimilare, înseamnă a face apel la mijloacele, metodele şi procedeele care corespund trebuinţelor copilului. A educa înseamnă răbdare şi insistenţă, înseamnă o muncă cotidiană continuă.

...................................................................................................................................................................

   Instituţiile bine determinate ale societăţii, şcoala, familia şi comunitatea, joacă diferite roluri în creşterea şi dezvoltarea fiinţei umane. Pentru valorizarea maximală a acestora pledează instituirea parteneriatului educaţional.  Şcoala este instituţia care realizează în mod planificat şi organizat sprijinirea dezvoltării individului prin procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de învăţământ. O şcoala eficientă este partenera elevului, valorizând respectarea identităţii sale cu familia, recunoscând importanţa acesteia şi căutând să atragă în procesul didactic toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseşte activ.

...................................................................................................................................................................

   Colaborarea cu alte instituţii nu este întotdeauna uşoară, unii răspund pozitiv, alţii nu. Este parte a rolului şcolii să ajungă la comunitate, să încurajeze şi să convingă organizaţiile să se implice; uneori oamenii vor rezista din cauza a ceea ce văd ca graniţe profesionale.

   În devenirea personalităţii elevului, comunicarea permanentă, colaborarea şi cooperarea factorilor educaţionali reprezintă o prioritate, materializându-se în avantaje oferite de instituţii în formarea sa, în spiritul valorii societăţii în care trăieşte.

  ,,Succesul, în mare parte, stă în voinţa de a învinge; să ne străduim deci şi să stăruim.” (Seneca)

 Bibilografie :

- Înv. Nicoleta Beznea, art. ,,Familia şi şcoala în relaţie de parteneriat educaţional”, coord./ editori Învăţământul primar-revistă dedicată cadrelor didactice/ nr.1-2/ 2005

- Inst. Ionela Petrosel , ,,Despre parteneriatul educational” ( sursa Internet)

-Băran- Pescaru, A., ,,Parteneriat în educaţie”, Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004.

-Vrăşmaş, E., A., ,,Consilierea şi educaţia părinţilor”, Bucureşti, Editura Aramis 2002.  

-Popescu, M., ,,Implicarea comunităţii în procesul de educaţie”, Centrul Educaţia 2000,Corint,    Bucureşti, 2000;

 - Claff Gogfrey,Ghid pentru cadrele didactice, ,,Parteneriat şcoală-familie-comunitate ”, Editura Didactică şi Pedagogică , R.A., Bucureşti, 2007

 -Cristiana Boca (coord.), Irinela Nicolae, Ana Secrieru, Doina-Olga Ştefănescu. - Bucureşti 2009: Educaţia 2000+, 2009, ,,Împreună pentru copii : grădiniţa şi comunitatea”;