Fiecare a simţit în viaţă cum
timpul trece câteodată repede, câteodată încet, că nu bate la uşă, nu aşteaptă şi nici nu
priveşte pe fereastră să vadă dacă eşti sau nu pregătit... pur şi simplu trece.
Timpul este acel nisip închis
în clepsidră ce se cerne continuu, fără oprire şi se cerne doar înainte,
niciodată înapoi. Te însoţeşte din momentul naşterii şi până în ceasul plecării.
Şi... poate şi apoi, dacă ştii să-l preţuieşti şi s-atingi veşnicia.
Copil fiind, îmi doream ca timpul să treacă mai repede şi să devin o
tânără puternică, făuritoare de frumos pentru lumea mea. Păşeam atât de grăbită
prin timp, goneam parcă secundele în ideea să cresc, să ard trăirile, să fiu pe
rând bufon şi rege, să gust cât mai mult din măreţia umană.Voiam să grăbesc
secundele în naivitatea mea de copil. Anii copilăriei i-am pierdut undeva în
bagajul vieţii, într-o goană nebună după himere. Şi cât aş vrea azi să pot da
timpul înapoi şi să retrăiesc clipele intens, potrivit pentru vârsta ce-o parcurgeam! Să nu mai alerg, să nu mai fiu un
simplu actor în propria-mi viaţă! Dar... este o dorinţă în van! Este o greşeală
a cărei victimă ai fost, poate, şi tu!
