Dor de Eminescu - Ianuarie 2025

 

Poete drag, cu păr bălai!

                

                      Poetului Mihai Eminescu

Înamorat de crâng și ape

Ai fost poete-n drumul tău,

Iubirea ai ascuns sub pleoape

Și-ai venerat-o-n vers mereu.

Pe-aleea plopilor sihaștri

Ai rătăcit de multe ori

Și-n ochii tăi oglinzi de aștri,

Ales-ai dorul să cobori.

În lumea poeziei eminesciene

      Atât de frumos au sunat versurile eminesciene în rostirea plină de candoare a elevilor clasei I-A, în cadrul activității dedicate aniversării zilei de naștere a Poetului Nepereche!

De Ziua Culturii Românești, micuții școlari movileni i-au recitat poetului Mihai Eminescu

             Joi, 15 ianuarie  2015, elevii claselor I, ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de înv. Florica Munteanu și înv. Cornelia Vîju, au poposit la Bibliotecă pentru a-l omagia pe marele poet, Mihai Eminescu.

             Micuții școlari au descoperit cărțile autorului așezate pe rafturile Bibliotecii din școală și-au învățat procedura de împrumut a unei cărți. I-au recitat poetului versuri pe care le-au învățat special cu ocazia zilei sale de naștere, i-au cântat  ,,De ce nu-mi vii?”, ,,La mijloc de codru des” și, de asemenea, i-au promis că se vor strădui să-i citească toată opera până când vor crește mari.

Ecou eminescian la poarta prezentului

Eminescu, la ceas aniversar

Școala Gimnazială Movila Miresii, din județul Brăila, a consemnat 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu prin organizarea unei activități extrașcolare cu elevii claselor V-VII.

 Activitatea a debutat cu prezentarea unui Power Point cu date din viața și activitatea literară a poetului, a continuat apoi cu un concurs ce a avut patru secțiuni: la prima secțiune, elevii grupați pe echipe, fiecare clasă având proprii reprezentanți, s-au extras bilețele cu întrebări privind cunoașterea operei poetului. Secțiunea a doua a concursului a constat în compunerea unui catren, a treia probă a vizat lectura unei poezii la prima vedere, iar în final elevii s-au întrecut în recitarea unui poem eminescian.

 Ceea ce a adus nou activitatea de astăzi, a fost conceperea unei broșuri dedicate marelui poet, unde elevii s-au întrecut pe sine. Stimularea gândirii și imaginația au fost două din motivațiile celor înscriși la această probă. Să încerci a străbate cărările neumblate ale lui Mihai Eminescu, la vârste fragede, este o adevărată încercare, iar elevii movileni au dovedit că le pot străbate, cu ajutorul dascălilor ce-i îndrumă. Cât de frumos au reușit să brodeze pe marginea operei Poetului Nepereche, ne conving conținutul cărticelelor create de ei, poeziilor pe care i le-au dedicat poetului, dorinței lor de a dovedi că viața este un poem al cărui autor putem fi oricare dintre noi.

Poemul unei zile de ianuarie

165 de ani de la nașterea Poetului Nepereche

Astăzi, 15 ianuarie 2015, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, din clasele primare, au organizat o activitate dedicată poetului Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la nașterea sa.

La activitate a fost prezentă doamna director a școlii movilene, prof. Mirela Brezuică, precum și doamna director adjunct, prof. Mirela Tarța.

 Elevii au realizat desene prin care au reprezentat poezia eminesciană, au recitat poezii ale autorului și s-au întrecut într-un concurs cu date din biografia poetului.

 Doamna învățătoare Florica Munteanu, cea care a coordonat această activitate, le-a vorbit micuților despre cât de importantă este acestă zi și despre datoria ce-o avem, fiecare dintre noi, de a o consemna, în propriile suflete, la fiecare mijloc de ianuarie.

Kamadeva , de Mihai Eminescu

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Mihai Eminescu - imagini

Despre opera lui Eminescu

    Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În ,,Nirvana”, „Ironie” şi ,,Două note”. După părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că: „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viaţa lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite şi extravertite.

 „Aşa l-am cunoscut atunci, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”
  În realitate, aşa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale şi aşa cum îşi aminteşte Caragiale, Eminescu era de multe ori sub influenţa unor impulsuri inconştiente nestăpânite. Viaţa lui Eminescu a fost o suprapunere de cicluri de diferite lungimi formate din avânturi alimentate de visuri şi crize datorate impactului cu realitatea. Ciclurile puteau dura de la câteva ore sau zile, până la săptămâni sau luni, în funcţie de importanţa întâmplărilor, sau puteau fi chiar de mai lungă durată când erau legate de evenimentele care i-au marcat viaţa în mod semnificativ, ca legătura cu Veronica, activitatea politică din timpul studenţiei, participarea la întâlnirile Junimii sau ziaristica de la Timpul. Un exemplu caracteristic acestor crize este felul în care descrie el însuşi accesele sale de gelozie.

  Ioan Slavici, un alt mare scriitor junimist, descoperit tot de Mihai Eminescu la Viena, a evocat în cîteva texte cu caracter memorialistic atât amintirile din perioada prieteniei lor vieneze, cât şi sărbătoarea consacrată serbării de la Putna, organizată la propunerea societăţii "României june", din care cei doi au făcut parte în epoca studiilor lor la Universitatea din Viena.

Paralelă între poezia ,,Pe lângă plopii fără soț ” și poezia ,,Floare albastră”

  Poezia Floare albastră apare la 1 aprilie 1873 în revista ,,Convorbiri literare” şi este considerată o poezie embrion a romantismului eminescian de către criticul Vladimir Streinul.

 Poezia “Pe lângă plopii fără soţ…” apare între 28 august şi 9 septembrie 1883 (după 10 ani) în revista  Familia condusă de Iosif Vulcan. G. Ibrăileanu spunea “Eminescu devine mai puţin atent la natură, acum se concentrează asupra propriului său suflet”.

 În poezia ,,Floare albastră” tema este iubirea şi natura, ipostaza iubirii paradisiace şi natura bogată, una de basm unde ierburile au frăgezime iar sunetele şi culorile se armonizează.

  În poezia ,,Pe lângă plopii fără soţ” tema este tot a iubirii şi naturii, dar o natură rece, tristă, ce corespunde cu starea  interioară a poetului.

,, Floare albastră” are o interferenţă de specii, fiind prezentă idila cu dialog (egloga), elegie în cadrul cărora sunt prezente o serie de motive şi simboluri literare, structurate pe   cele două planuri: lumea abstractă şi lumea terestră, poem filozofic (prin meditatia asupra lumii, a omului comun si a geniului) şi altele. ,,Pe lângă plopii fără soţ” este în acelaşi timp elegie şi romanţă.

  Poezia ,,Floare albastră” are o organizare simetrică, iar compoziţional există 4 secvenţe poetice corespunzatoare interventiei celor 2 voci. Fiecare secvenţă este deosebită prin tonalitate, lexic şi timpuri verbale.

   Secvenţa I conţine primele 3 catrene, care reprezintă vocea ei care se află aproape.

 Începutul poeziei conţine un reproş al fetei, care simte pericolul înstrăinării şi încearcă să-l readucă aproape de ea. “Iar te-ai cufundat în stele/Şi în nori şi-n ceruri nalte?”. “Râuri în soare ” ,”Câmpiile asire”,”Întunecata mare” sunt elemente ale unei geografii mitice care sugerează înalţimea gândirii bărbatului preocupat de cunoaştere. “Câmpiile asire” trimit la civilizatii superioare, “Întunecata mare “ este spatiu al genezei , “Piramidele-nvechite” la civilizaţia egipteană. Adresarea este familiară “nu căta”, “iubite”,”sufletul vieţii mele”.

    Secvenţa II conţine doar un catren şi reprezintă vocea lui care este departe. Diminutivul “mititica” ascunde o uşoară ironie împotriva simţului comun axat pe trăirea clipei.

 Verbele la perfect simplu “zise”,”spuse”, fixează povestea în interiorul unei amintiri, deoarece poetul  exprimă o acţiune trecută, apropiată însa de momentul vorbirii. Verbele la perfect compus “am râs”,”n-am zis” ascund din nou o ironie.

    Secvenţa III contine 8 catrene reprezentând vocea ei care ne aduce aproape, ea începe cu chemarea în mijlocul naturii. Spaţiul este tipic eminescian “Codru cu verdeaţă”,”izvoare”,”stânca”,”prăpastie”,”ochii de padure”,”baltă”,”trestia” induc o stare de visare. Timpul este prezent “plâng”,”stânca stă” sugerând concretul, imediatul, natura oferă o alternativă reală, palpabilă opusă gandirii reci, meditative. Ceremonialul erotic cuprinde elemente specifice acestui sentiment: chemarea în codru , refacerea cuplului, jocul nevinovat al gesturilor de tandreţe.

 Se remarcă o serie de elemente ludice caracterizand ritualul erotic popular. Verbele la viitor “îi spune”,”voi fi roşie”, transformă invitaţia fetei dintr-un scenariu de dragoste ireal într-unul posibil, ipotetic. Elementele terestre se îmbină cu cele cosmice “luna, astrul protector al iubirii” după cum codrul este cadrul familiar, protector al îndrăgostiţilor. Ritualul erotic se prelungeşte din codru până în poarta casei. Interogaţia retorică din finalul acestei secvenţe exprimă alintatul fetei în spiritul oralităţii ţăraneşti. Se remarcă în această secvenţă cuvinte şi forme populare care apropie acest ritual erotic de o idilă pastorală.(“vom şedea”,”voi cerca”).

    Secvenţa IV conţine ultimele 2 catrene reprezentând vocea lui care este departe. Apare o alternanţă a verbelor la prezent cu imperfectul (“dispare”, deşi la prezent are înţelesul unui trecut), idee întarită de punctele de suspensie de dupa verb. Starea de nemişcare, de fixitate a eului poetic e redată prin comparaţia “ca un stâlp”, verbul “stam” exprimă persistenţa în această stare de nemişcare, iar luna devine un spaţiu rece al ideilor, al gândirii.

,,Pe lângă plopii fără soţ”, de Mihai Eminescu

     Poezia ,,Pe lângă plopii fără soţ” a apărut în revista ,,Familia” la 28 august/ 9 septembrie 1883, condusă de Iosif Vulcan şi apoi în ediţia Maiorescu din acelaşi an şi în ,,Convorbiri literare” din februarie 1884. Geneza ei este legată şi de anumite date din biografia poetului, pornind fie din marea pasiune pentru Veronica Micle, fie din atracţia pentru Cleopatra Poenaru-Lecea, după cum apreciază G. Călinescu în ,,Viaţa lui M.Eminescu”. Generalizând în spiritul socializant al curentului de la ,,Viaţa românească”, Garabet Ibrăileanu afirmă că poezia cuprinde :,,(...) povestea tânărului singuratic, timid şi mai întotdeauna sărac. A eroului obişnuit în literatura epocii eminesciene. E ,,proletarul intelectual”, rupt din clasa din care a ieşit , fără relaţii sociale, înamorat de obicei, de la distanţă de o fată dintr-o lume subţire, adesea dintr-o clasă boierească, pe care o idealizează , ca orice mic burghez cultivat. E Sărmanul Dionisos înamorat de Maria, care apare la fereastra casei boiereşti, e poetul romantic înamorat de fata ,,de la fereastră” –mereu fereastra! -e Dan înamorat de Ana, care-i apare în fiecare zi la fereastra de peste drum.”(Scriitori români şi străini I).

   Poemul aparţine romantismului, ultimei perioade a creaţiei eminesciene, în care se abordează tema iubirii şi a naturii.

    Romantismul este un curent literar, dar şi un mod de a fi, atât al individului, cât şi al culturilor. S-a afirmat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi s-a prelungit până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. ,,Caracterizat printr-o anumită vocaţie a absolutului, creatorul romantic se defineşte prin hipersensibilitate, printr-o anumită beţie a sentimentelor, o stare de tensiune permanentă şi iremediabilă melancolie, o valorificare a fondului mitic prin intermediul simbolului şi al metaforei.” ( Vera Călin, Romantismul )

   Mihai Eminescu, ultimul mare romantic european, se înscrie în acest curent al exprimării sentimentelor de dragoste în mijlocul naturii, tema iubirii şi a naturii fiind tema romantică fundamentală a liricii sale. La Eminescu natura se manifestă în două planuri, unul terestru şi altul cosmic, interferate în mod armonios, în cadrul căreia îndrăgostiţii oficiază un adevărat ritual al iubirii, ,,natura adesea -nu primează- e pe acelaşi plan cu dragostea”(G. Ibrăileanu).

  Printre caracteristicile romantismului prezente şi în opera lui Eminescu amintim: sensibilitate, fantezie, inspiraţia din folclor şi din trecutul istoric, construirea eroilor excepţionali, ironia satirică, originalitatea, supratema timpului, teme precum cosmicul, istoria, natura şi iubirea, toate având ca sursă de inspiraţie folclorul.

  În temele  liricii eminesciene, elogiul iubirii şi al naturii îşi are rezervat un loc special, prin lirismul şi melancolia poeziilor, prin aspiraţia eului către absolut şi perfecţiune. Aceste două mari teme sunt nelipsite în operele lui Eminescu, împletindu-se şi definind  semnificaţia naturii în trăirile, simţămintele şi exprimarea eului liric.
   În poezia eminesciană găsim de la peisaje şi descieri ale naturii, la istorie şi descrierea unor întâmplări; de la basm la fantastic; de la dragoste, la durere şi tristeţe. Totuşi cea mai predominantă faţetă a poeziei lui Eminescu este iubirea şi natura, poetul fiind cel mai iscusit cântăreţ al splendorilor acestor teme.

   Ghica observă că în poeziile de dragoste şi natură se dezvăluie filonul sănătos, optimist al creaţiei poetului. Aceste două teme sunt strâns împletite întregindu-se reciproc.