Dilema pacientului de azi...

   Dacă se întâmplă să ai o problemă de sănătate, ceri ajutor, iar dacă eşti norocos, după o oră ambulanţa soseşte, chiar dacă, nu vine de la o distanţă prea mare. Dar dacă ai ghinionul de a-ţi veni rău chiar într-o zi de week-end, trebuie să fii şi norocos ca să fii preluat după ore întregi de aşteptare... de  la Serviciul de Urgenţă...

  Se întâmplă undeva în România, undeva în Câmpia Bărăganului, undeva în anul de graţie - 2012...

  Aşadar, astăzi, duminică, 11 martie, am avut surpriza neplăcută să văd cum colegului meu de serviciu i s-a făcut rău şi singurul mod de a-l ajuta, după ce am făcut ce mi-a stat în puteri,  a fost să sun la servicul 112. Şi... chiar dacă ambulanţa avea anticipat ca timp de sosire 20 de minute, timpul ei s-a derulat după altă măsură şi s-a transformat într-o oră!

 
Hai, că e bine şi aşa, decât deloc! zic, după ce deja colegul abia mai putea suporta  ,,criza” care-l cuprinsese, ne-am încărcat cu gânduri optimiste şi am sperat că după ce i se va oferi primul ajutor va fi OK. Într-adevăr, asistenta i-a dat primul ajutor, şi parcă, parcă s-au mai atenuat durerile ce-l chinuiau pe noul pacient...

   Dar... şocul nostru a venit apoi, când împreună cu ceilalţi colegi, am sunat colegul suferind, ca să aflăm cum se simte,  iar replica lui a fost: Păi, de mai bine trei ore de când am ajuns, stau într-un scaun şi aştept să fiu... preluat! Uf! Cum să se întâmple una ca asta? În secolul XXI, când avem atâtea servicii performante în domeniul medical? Ah! parcă citisem undeva că nu mai avem personal suficient în domeniu, acesta fiind dispus să emigreze prin alte locuri, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit.

  Aşadar, cam după 5 ore, a aflat şi colegul nostru cam cine i-a provocat criza aceea dureroasă de azi!

  Se simte bine acum, a scăpat de durerile groaznice, e bucuros că poate merge din nou,  însă o altă durere îi apasă gândurile! Aceea că, chiar dacă ai noroc să te preia o ambulanţă la timp, atunci când îţi este rău, vei rămâne totuşi cu o criză de dezamăgire profundă, fiindcă vei observa, cum rişti să mori cu zile, până să te consulte un medic. Se pare că sunt mulţi oameni bolnavi, şi nu sunt cadre medicale suficiente, pentru problemele lor. Sunt oameni al căror strigăt de durere nu mai înduioşează pe nimeni şi degeaba te zbaţi în gemetele suferinţei căci... nu mai sunt destule urechi să le audă...

   Durerea fizică va dispărea la un moment dat, însă gustul amar al indiferenţei celor ce pot  schimba ceva în acest sens, te va urmări mereu, riscând să te alegi şi cu probleme de inimă dacă te gândeşti prea mult la ele.

   Până una alta, să ne amintim  că noi suntem doar nişte pacienţi-pasageri ai acestui timp, şi că, în curând, vom coborî în gara iubirii, chiar dacă, aceasta fi-va la capăt de linie...

Cornelia Vîju