Scânteia credinţei e-n fiecare om

                                              Porunca a patra

    

       Când m-am trezit, răsăritul răspândea fuioare de lumină alungând dârele rătăcite din noapte. E duminică şi, deja, îmi programez o mulţime de activităţi ce trebuie să le îndeplinesc. Dar... îmi întrerupe şirul gândurilor fiica mea, care îmi propune veselă: ,,Mami, hai să mergem astăzi la biserică!”,,Nu pot, i-am răspuns, am foarte multă treabă !”,,Dar mami, îmi spune fetiţa mea mirată, doamna profesoară de religie,, la şcoală, ne-a învăţat că e lege de la Dumnezeu ca ziua de duminică să o dedicăm odihnei!” ,,Aşa este, fata mea, i-am răspuns cu glasul stins şi plin de ruşine, parcă, deoarece primisem de la copilul meu o lecţie care, era de datoria mea, să i-o ,,predau”.

    E-adevărat, porunca a patra   ce ne-o dă Dumnezeu este:,,Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti!”(Exodul 20/8).

   Deci, şase zile din săptămână să lucrăm, iar ziua a şaptea, să i-o închinăm Domnului, ca zi de odihnă. Aşa că, reflectând la cuvântul Său, vom descoperi că, odihnindu-ne trupeşte şi sufleteşte, ne vom împodobi inimile cu lumină divină, hrănindu-ne cu cele sfinte. E-adevărat că munca este : ,,cea mai scumpă comoară pentru om”(Pilde 12/27), dar să nu uităm de sufletul nostru. ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”(Marcu 8/30)

   Aşa că, prinzându-mi palma în mânuţa ei, fiica mea, m-a însoţit duminică, la Biserica din satul Movila Miresii.

   Cum ne aflăm deja în Postul Paştelui, deasupra tuturor icoanelor străjuieşte doliul, ca semn al răstignirii şi patimilor lui Iisus Hristos. Chiar şi veşmintele preoţilor sugerează această perioadă a suferinţelor Domnului, iar dincolo de glasul credincioşilor, se simţea parcă o durere adâncă. Biserica movileană era aproape neîncăpătoare, iar credincioşii, cu capetele plecate, îngenunchiaţi, îşi făceau smeriţi semnul crucii înaintea lui Dumnezeu, murmurând într-un glas, rugăciuni şi cuvinte de iertare. Plini de har, preoţii movileni au descris încă o dată minunata dragoste a Domnului pentru oameni, amintindu-le că în urmă cu mai bine de două mii de ani, în această zi, Iisus Hristos a vindecat Slăbănogul din Capernaum. Acesta a fost adus în faţa Domnului Isus, de către patru oameni,  a căror credinţă, se pare, a vindecat sufletul Slăbănogului (persoană paralitică, ce nu se putea deplasa singură), căci i-a zis: ,,Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”Apoi, simţind gândurile îndoielnice ale cărturarilor ce erau de faţă, le-a arătat puterea ce-o are, Fiul Omului, atunci când i-a poruncit Slăbănogului: ,,Scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă!”

   Încă o dată, toţi credincioşii prezenţi în Biserică, au aflat că, rugăciunea şi credinţa pot face minuni pentru aproapele nostru, nu doar pentru noi.

  Trupul lui Iisus Hristos s-a frânt încă o dată spre iertarea păcatelor, răspunzând la strigătul sufletului omenesc! Chipul Său însângerat a cerşit, parcă, încă o dată iubirea oamenilor, care, orbecăind atâta în întuneric, au uitat să deschidă poarta sufletului spre a primi mângâierea divină.

   Am ieşit în vârful picioarelor din acest sfânt lăcaş, de teamă să nu tulbur liniştea şi pacea ce se coborâse din cupola cerului, asupra credincioşilor movileni şi, mi-am cerut încă o dată iertare, în faţa icoanelor, pentru uşurinţa, cu care, eram la un pas de-a încălca sfinţenia zilei de duminică.

                                                                   Cornelia Vîju