Arome dulci de sărbătoare

De ziua patronului spiritual al Școlii Țepeș Vodă, Sf. Mucenic Dimitrie

          De fiecare dată când cineva drag este aniversat, strecori pensula în acuarela inimii  și trasezi  buchete de flori în zare, peste care, cu generozitate, presari cele mai calde  urări de bine.  Iar dacă evenimentul are loc în anotimpul multicolor al anului, ai mult mai multe posibilități să oferi o surpriză de neuitat celui aniversat.

Cum procedezi însă dacă este ziua școlii în care înveți?

Răspunsul l-au găsit școlarii și preșcolarii din Școala Țepeș Vodă, structură aparținând Școlii Gimnaziale Movila Miresii din județul Brăila. Îndrumați de cadrele didactice de aici, institutor Amalia Elena  Rascarache,  prof. înv. primar Gianina Lazăr și educator  Cristina Mîrzea, au organizat o șezătoare cu ocazia sărbătorii Sfântului  Mucenic Dimitre  Izvorâtorul de Mir, patronul spiritual al acestei instituții de învățământ.

Povestea iepurașilor pitici

Iepurilă și Iepurica sunt doi iepurași pitici care au apărut în curtea Georgianei la începutul verii, când cercul de aur al soarelui arunca mii de raze pe pământ.

            El avea blănița de culoare gri, de fapt alb pudrat cu negru, iar ea era o jucăușă frumoasă,  de culoare maronie asemeni unui câmp uscat.

Iepurilă era darul primit de Georgiana de la prietenul ei cu ocazia absolvirii clasei a zecea. Desigur, cu nota maximă. Iar Iepurica, era partenera de joacă a micuțului, cumpărat de părinții fetei, tot ca o recunoaștere a meritelor tinerei absolvente.

În fiecare zi Georgiana, pe care toți ai casei o alintau Geo, se ocupa de iepurași cu multă dragoste. Îi hrănea, îi scotea prin curte să se joace și se amuza alergând după ei. Știți vorba aceea, să nu fugi după doi iepuri că nu vei prinde niciunul. Cam așa făcea Geo, când alerga după Iepurica, Iepurilă o lua în partea opusă. Însă era tare distractiv acest moment al zilei, mai ales că celelalte animale ale familiei asistau curioase la tot acest spectacol. Și era cățelul Bobiță, motanul Negrișor și pisica birmaneză, Pițișor.

Cu fiecare zi cei doi iepurași creșteau minunat, țopăiau prin locul îngrădit cu plasă de stăpână, iar blănița lor  avea o strălucire aparte. Erau permanent puși pe joacă, se curățau cu lăbuțele în cap, își roteau urechiușele când în față, când în spate, ca niște antene, boticurile le mișcau cu o rapiditate de invidiat, iar din când în când, se ridicau pe piciorușele din spate de parcă voiau să se măsoare în înălțime. Ce mai! curtea Georgianei era plină de veselia și de drăgălășenia celor doi urechiați. Dacă venea cineva în vizită, iepurașii făceau deliciul întâlnirii.

Pățania Buburuzei

Primăvara și-a întins șalul peste zare oferindu-i înfiorarea ei plăcută. Dealurile le-a înverzit, copacii i-a  înmugurit, iar  prin iarbă a strecurat gâze ce mișună vesele. Flori gingașe, scăldate în lumina caldă a soarelui, ne încarcă privirea de frumusețe, iar aerul parfumat ce se leagănă pe la ferestrele caselor, dă un farmec special celei mai răsfățate fiice a anului.

Furnicile muncesc de dimineața până seara, fără încetare, de parcă zilele ar fi intrat în sac. Păi, cine a văzut vreodată furnici leneșe? Nu, ele sunt harnice și chibzuite. Își socotesc proviziile pentru fiecare zi, gospodine fiind,  strâng și pentru vremuri mai grele. Sau, poate, pentru musafirii nepoftiți, greierașii, care adesea le cer din bunătățile lor. Și nu degeaba, chitările acestora au permanent arcușurile unse, căci nu se știe niciodată când se poate  ivi  momentul șă-și răsfețe amicele  furnicuțe.

 Privind cu atenție în iureșul acesta al insectelor, buburuzele își au locul lor. Ici-colo le zărești așezate pe flori de unde  își scutură aripioarele, făcând exerciții de zbor, de pe-o floare de lalea, pe una de narcisă, de exemplu.

Într-o zi, Motanul Zonzonel a fost atras de tot acest spectacol. Era fascinat de micile vietăți și agitația lor. Dar cel mai mult îi plăcea să urmărească buburuzele. Și erau deja câteva în grădinița de flori din curtea casei. Atât de tare îl atrăgeau, încât hotărî să prindă una în lăbuța lui.

Printre rânduri de poveste

Argument

Orice om știe că nu există lume mai frumoasă și mai fascinantă decât lumea poveștilor. Cea mai firească atitudine pe care o avem când  deschidem batista de mătase a plăsmuirilor  este  buna dispoziție și curiozitatea. Deși sunt citite la toate vârstele le asociem de obicei  cu prima perioadă a vieții. Iar pașii prin palatul de marmură pe care copilăria îl  zidește  în inima fiecăruia  sunt atât de delicați! Pentru că ne poartă în locuri minunate și primitoare, unde cerul e îmbrăcat permanent  într-o catifea  albastră, iar misterele  aşteaptă să fie descoperite.  

De ce am ales să scriu Printre rânduri de poveste?

Poate pentru că știu ce miresme dulci se pot aduna în poala inimii când pătrundem în universul poveștilor unde totul e cu putință! Poate pentru că, lucrând cu elevii mei, am observat că ei iubesc întâmplările cu personaje din lumea necuvântătoarelor, dar şi cu copii de vârsta lor, având tendința de a prelua exemplele pozitive, de a-şi analiza propriul comportament prin analogie cu cel al eroilor ce li se dezvăluie din textele citite.