În ultimele decenii, la nivelul
politicilor şcolare şi al practicilor educaţionale s-a impus ca un principiu
funcţional educaţia incluzivă.
Aceasta a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a
asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor
cu cerinţe educative speciale.
Procesul educaţiei incluzive este susţinut de o
serie de documente cu caracter internaţional şi european. Educaţia pentru toţi
a preocupat şi angajat comunitatea internaţională încă din anul 1948, o dată cu
adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Declaraţia de la
Salamanca (Spania, 10 iunie 1994) este un document de valoare majoră în
promovarea educaţiei incluzive. Principiul-cadru care guvernează Declaraţia de
la Salamanca este acela că: „Şcolile trebuie să includă în procesul de
învăţământ toţi copiii indiferent de condiţiile fizice, intelectuale, sociale,
emoţionale, lingvistice sau de altă natură.
Incluziunea (şcolară) este procesul permanent de
îmbunătăţire a serviciilor oferite de unităţile de învăţământ pentru a cuprinde
în procesul de educaţie toţi membri comunităţii, indiferent de
caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora.
