Magia unui apus de soare

    Înserarea învăluia zarea cu o viteză uimitoare. Cerul poleit cu razele apusului se desfăşura cu atâta graţie, iar privirea îmi era răsfăţată de purpuriul cerului de toamnă târzie, într-un apus plin de splendoare. Îmi fixez adânc retina în el încercând să imortalizez acest cer sângerând, pe conturul albastru al zilei, adevărată minune a naturii şi să îl ascund acolo, în cufărul acela plin de clipe plăcute dintr-o margine a inimii mele.

  Un spectacol splendid regizat pe fundalul cerului: soarele care pleacă să se odihnească pentru a doua zi, iar în partea opusă, luna, regina nopţii, cu şalul ei strălucitor făcându-şi triumfător apariţia. Ochii mei aleargau dintr-un colţ al cerului în altul, flămânzi să nu piardă nici o secundă din acest tablou selenar. Mi-aş fi dorit să fiu pictor şi să recuperez acest apus de la ziua ce se încheia, ireversibil, să-l schiţez pe pânza lumii pentru a mă mai bucura o dată de el.

  Mă simţeam singură pe pământ în aceste momente uluitoare, înconjurată doar de ielele amurgului ce-şi savurau dansul, eram parcă stăpânul ce domneşte regatul cerului, pe care încercam să-mi las cu graţie semnătura cu creionul emoţiilor. Acest spectacol sublim, pe care îl dă cerul de atâtea ori, dar pe care abia azi l-a descoperit privirea mea m-a copleşit, iar luna cu raza ei albă ce-mi mângâia creştetul mă făcea să păşesc prin acele clipe în eternitate şi gândeam în sinea mea, doar aşa poate arăta Raiul, dacă  există cumva.

   M-am îmbrăcat în rochia acestui magic apus, ce mi-a încărcat sufletul de frumuseţe şi linişte, am sărutat cu privirea strălucirea luceafărului ce îşi ridicase capul în spatele lunii şi am alunecat în noapte  pe corabia viselor rupte din realitate.

   Viaţă, de acum nu vreau să mă grăbeşti, vreau să culeg fiecare apus ce-mi va fi dat să ating  şi să-l ascund dincolo de perdeaua sufletului meu, să-l retrăiesc de câte ori voi simţi că-mi cad visele în iarba nostalgiei, să-l prind în căuşul palmelor ca să-mi spăl privirea cu el la nesfârşit şi să-mi şterg lacrimile dorului când mă vor cuprinde!

  De fiecare dată voi aştepta cu sufletul la gură un prilej asemănător şi-n şoapte de adoraţie să simt din nou cum ating nemurirea, purtând pe braţe buchetul apusurilor de soare ce le-am strâns cu atâta gingăşie!

Cornelia Vîju