Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Panțuru (III)

 

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa omului Dumitru Panţuru? Dar primarului?

Pe omul Dumitru Panțuru l-aş întreba cum de nu a căzut în mirajul plecării din ţară şi nu şi-a părăsit obârşiile, iar pe primarul Dumitru Panțuru l-aş întreba dacă va mai candida la alegerile din 2024 și de ce-şi iubeşte atât de mult comunitatea pe care-o păstoreşte?

Acum, implicit, vreţi să ştiţi şi răspunsurile. 

Prima întrebare... Nu am fost tentat niciodată să plec în căutarea traiului bogat dincolo de graniţele țării deoarece consider că munca este cea care ne înnobilează, ne defineşte şi, dacă ţi-e dragă, o poţi efectua indiferent pe ce tărâm vieţuieşti. În definitiv, avem în noi toate resursele de a reuşi indiferent de spațiu și timp. Răspunsul detaliat vi l-am dat la precedenta întrebare.

La cealaltă, răspunsul ar fi că da, voi candida, deoarece proiectele mari pentru comună de acum apar. Pe movileni îi iubesc deoarece îmi sunt dragi, dincolo de îndemnul pe care ni l-a dat Dumnezeu care ne-a spus să le facem oamenilor ceea ce ne-am dori să ne facă şi ei nouă. Așadar, cine sunt eu să nu-mi ascult Creatorul?

Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Panțuru (II)

 

Acum, în anul 2023, la cel de-al șaselea mandat, vă consideraţi un primar de nota zece? În opinia dumneavoastră care sunt atu-urile unui primar de succes?

Nu-mi place să mă laud, dar, la momentul acesta, mă simt un primar cu experienţă. Nu susţin că ştiu totul, în viaţă imprevizibilul ne joacă adesea feste. Sunt situaţii şi situaţii, unele inedite, altele la care nici cu gândul nu gândești. Şi pe care, poate, n-aş şti cum să le rezolv dacă se vor ivi. Însă există și momente în care deciziile trebuie să fie promte. Sunt decizii pe care sunt nevoit să le iau condiţionat de timp şi circumstanţe. Astăzi, la 57 de ani ai mei, pot spune că îmi asum orice responsabilitate, mă refer la cele care ţin de funcţia mea, desigur. Mai sunt și zile în care simt că nu-mi ajung orele. Sunt momente în care aş vrea să-mi permit luxul de a fi pretenţios cu timpul meu, însă nu pot. În vremurile actuale trebuie să mă adaptez din mers schimbărilor, situaţiilor şi partenerilor de dialog. În funcţia aceasta e nevoie să te lupţi cu diferite mentalităţi care nu se pot schimba peste noapte.

Aşadar, care sunt calitățile unui primar bun v-am răspuns, iar eu mă consider unul dintre ei.       

Ce ar trebui să afle un cetățean care nu cunoaşte Movila Miresii? Precizați trei motive pentru ca acel cetățean să se stabilească pe plaiuri movilene.

Prima dată invit cetățeanul respectiv să ne cunoască legenda. Să descopere miracolul care se ascunde în spatele poveștii și să-și lase imaginația să zburde prin cele mai fascinante scenarii. Să devină curios și să caute sâmburele de adevăr ascuns printre rânduri.

Chiar îmi permit să o istorisesc acum, în cazul în care cineva chiar nu ne cunoaște începuturile:

Pre vremuri de demult, într-o iarnă, pe un vifor mare, prin partea locului trecea o nuntă cu toți nuntașii, iară mireasa era adusă de mire  într-un car cu boi. Pe drum, s-a desprins fundătoarea carului și mireasa a căzut în zăpadă. Când au observat nuntașii lipsa miresei erau departe și, deoarece era viscol mare, fiind și pe înserat,  n-au mai putut să o găsească.

Se zice că la o movilă din apropiere era o târlă ciobănească și ciobanul, condus  de lătratul câinilor, s-a dus în partea locului și a găsit mireasa în zăpadă. Aducându-o la târlă, a luat-o de nevastă și au întemeiat prima familie din zonă.  De aici vine denumirea de Movila Miresii.

Bătrânii mai povestesc că mireasa era îndrăgostită de un flăcău ce avea o târlă și oi pe lângă movilă, iar părinții au silit-o să ia pe altul de bărbat. Astfel că, pe când se îndreptau cu nuntașii spre casa mirelui, ei venind dintr-un sat din fostul județ  Râmnicu Sărat de unde era fata, ajungând în dreptul movilei unde fata știa că se află iubitul ei, s-a  furișat din car și s-a dus la bordeiul ciobanului.

Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Panțuru (I)

 

Ne-am propus prin acest interviu să vorbim despre omul, dar și primarul Dumitru Panțuru. Așadar, cine este Dumitru Panţuru?

Mă consider un om binecuvântat de Dumnezeu, care a reușit în viață să sădească un pom, să sape o fântână și să aducă pe lume un copil.

Îmi sunt dragi oamenii, poate de aceea sunt primarul comunei Movila Miresii de 23 de ani. Mă consider unul din gospodarii acestui meleag brăilean care a învățat de-a lungul vieții lecția smereniei, a cumpătării, a iertării, a dăruirii, a recunoștinței și a lucrului bine făcut.

Să ne întoarcem la perioada de început când ați ocupat fotoliul de primar. Cum au fost primii ani? A fost greu, a fost uşor?

În anul 2000 când am ales să intru în cursa pentru fotoliul de primar, eram poate puțin nemulțumit de cum arăta comuna. Și mi-am dat seama că este nevoie de o mână de gospodar. Soția mea nu era prea încântată de decizia mea, poate pentru că știa mai bine decât mine ce responsabilități implică un astfel de drum, ea lucrând deja de cinci ani în primărie pe postul de bibliotecar al comunei. Nu a avut încotro și în final m-a susținut, nu înainte de a se asigura că eu conștientizez spre ce funcție mă îndrept.

După ce am fost ales, cred că am fost un pic confuz. La fel ca un copil pe care-l aduci prima dată la şcoală și... abia după ce încheie ciclul primar parcă stăpâneşte şi el toate cele. Cam aşa a fost şi la mine. În primii ani am crescut încet, am învăţat pas cu pas, astfel încât, atunci când am încheiat primul mandat eram pregătit pentru următorul, căci învăţasem regulile jocului.

 Nu pot să spun că a fost greu din cale afară! Dar nici uşor nu este să iei decizii care privesc peste 4000 de locuitori, cu peste 1500 de locuinţe și să hotărăşti ce este bine pentru ei.

Am reuşit şi datorită echipei care m-a susținut, munca în echipă este piesa de rezistenţă într-un astfel de demers. Fostul viceprimar, Vasile Bădără, care mi-a fost alături timp de cinci mandate de când am pornit pe acest drum, s-a implicat şi a stat permanent alături de mine în mijlocul oamenilor, a ştiut să le asculte doleanţele. De asemenea, ceilalți funcţionari şi consilieri împreună cu care am luat deciziile importante pentru localitatea movileană, mi-au dovedit că lucrul în echipă este cheia succesului.

La primul mandat, încă din primul an, eram foarte dezorientat, mă bazam pe sfatul consilierilor, al secretarului, al celor ce i-am găsit deja în primărie când am venit. Apoi, învăţând din mers secretele funcției, încet-încet am reuşit să devin din ce în ce mai bun, să capăt mai multă încredere în mine și să fiu ferm în poziția pe care o deţineam.

Îmi asumasem un risc. Riscul de a mă arunca în joc. Nu mi-au plăcut niciodată acei oameni care stau pe margine şi-şi dau cu părerea despre ceea ce se joacă în ring. Care se cred mereu mai buni decât jucătorii, dar dacă-i aşezi în teren îşi pierd reperele. Eu sunt genul de om căruia îi place să acţioneze, nu să găsească scuze sau, mai grav, să critic pe alţii încercând astfel să dovedesc că-s mai priceput. Nu mă număr printre acei oameni complexaţi de anumite idei, care nu cunosc valoarea dialogului, care mai mult tensionează decât detensionează anumite situații. Dimpotrivă! Sunt omul care nu intră în panică uşor, rezist oricăror presiuni venite din exterior, am deplină încredere în mine, iar atunci când îmi fixez obiective mă mobilizez şi le ating. 

Întotdeauna am promis cetăţenilor doar ceea ce aveam de gând să fac, îmi cântăream posibilităţile de a reuşi. Nu poţi promite marea cu sarea, iar apoi să te dezici de ce promiți. Nu! E ca şi cum ai înşela aproapele care ţi-a dat girul său prin ştampila pusă pe buletinul de vot.

Sunt un om cu conştiinţa împăcată, am procedat întotdeauna corect, aşa cum mi-a dictat raţiunea, iar în situaţii incerte, instinctul. De ce să nu recunoaştem? Există în viaţă şi momente în care avem în mâini o singură carte şi trebuie să mizăm pe ea. Şi recunosc, eu am avut un fler aparte, ba chiar am avut darul de a-i recunoaşte cu uşurinţă pe acei oameni pentru care minciuna este o formă de a se manifesta.

Care vă sunt rădăcinile?

Dumitru Panţuru, omul dedicat unei comunități

 

 

           A făcut din muncă o adevărată pasiune. De peste 20 de ani, de când ocupă funcţia de primar, timpul său se măsoară cu aceeaşi clepsidră cu care se măsoară secundele comunei Movila Miresii. Pe fiecare panou, clădire sau loc ce se află pe raza localităţii movilene, se observă semnătura sa, reuşita proiectelor pe care le-a derulat pentru  consătenii săi.

Născut pe tărâm movilean, spațiu pe care nu a fost tentat să-l părăsească niciodată, Dumitru Panțuru a privit cu veneraţie către aproapele său, față de care a manifestat permanent grijă, implicare și dăruire. 

Dacă aruncăm o privire peste tot ceea ce a înfăptuit pentru comuna sa, am zice că norocul a stat, mai mult, poate, de partea locuitorilor movileni, pentru că au avut şansa de a-l avea printre ei.

Cronici movilene - lansare revista

       Vineri, 19 iunie 2015, în sala Căminului Cultural Movila Miresii, înainte de începerea festivității de premiere a elevilor,  școala din localitate și-a lansat primul număr al revistei sale, Cronici movilene. 

    Despre cum s-a născut această revistă și ceea ce conține ea, a vorbit celor prezenți,  prof. de limba română, Ingrid Ciurc, dar și prof. Mirela Brezuică, directorul Școlii Gimnaziale Movila Miresii și inițiatoarea acestui proiect îndrăzneț.

     Din sumarul revistei, astăzi vă prezint primul material: 

 Rubrica:  Interviu cu movileni de succes

            În curând va apărea primul număr al revistei școlii noastre, Cronici movilene. Câteva cuvinte din partea dumneavoastră, domnule primar Dumitru Panțuru,  ne-ar onora, de aceea, permiteți-mi să vă adresez câteva întrebări:

- Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, care a fost numele dascălului care v-a purtat prima dată prin tainele cărţilor şi ce fel de amintire îi purtaţi în suflet?

- Învățătorul meu a fost regretatul, Aurel Spiță, un om de înaltă ținută, înaintea căruia mi-am plecat cu respect fruntea mereu. Tipul de învățător drept, pentru care actul didactic a fost misiunea propriei vieții. Era tipul dascălului caracterizat de Sadoveanu, un Domnu’ Trandafir al Movilei Miresii. În cartea de onoare a sufletului meu, după cum intuiți, a lăsat o semnătură clară, mi-a fost drag și l-am iubit pentru ceea ce a reușit să sădească în  inima mea de copil, un buchet de idealuri.