Aviatorul

   De mic copil l-au fascinat avioanele. Acele maşinării cu care omul poate zbura, se poate ridica deasupra tuturor, devenind astfel stăpânul aerului. Dacă îi dăruiai  o maşinuţă de jucărie, nu îi smulgeai prea multe zâmbete, în schimb, dacă îi ofereai un avion, îi cucereai deja inima. De câte ori auzea cum un aparat de zbor, avion sau elicopter, survola orizontul, îşi ciulea urechile şi  asculta zgomotul până se îndepărta. Îi plăcea să privească cerul până ce ,,dunga” aceea albă, pe care avionul o desena pe cer, dispărea. Nu putea rezista dorinţei de a zbura într-o zi asemeni păsărilor, descoperise deja visul de aur al sufletului său: zborul. Era ca o muzică ce îi inunda simţurile şi care îi pătrundea din zi în zi, mai adânc în sânge. Îşi cumpăra reviste de specialitate, cărţi din care afla ceea ce îl interesa, se hrănea în fiecare zi cu ştiri despre pasiunea lui. Meseria de aviator se scria deja în inima lui îndrăgostită de aripi şi zbor...

  Şi iată că într-o zi şi-a văzut visul împlinit, devenind pilot de aviaţie militară pe un aerodrom militar din România. Curajul şi îndemânarea ce îl caracterizau, au făcut din el un minunat instructor de zbor. De acum îi deveniseră familiare manşa, palonierele, flapsurile, frânele şi celelalte componente ale avioanelor şi elicopterelor. Îşi însuşise deja abilitatea de a cuceri cerul cu graţia unei păsări, pentru că, acum înţelesese cum funcţionează forţa de ascensiune aerodinamică şi de ce în copilărie zmeiele sale nu se înălţau prea mult. Dar... avea şi momente, ca orice om, când se temea din cauza turbulenţelor din aer, deoarece a trebuit să străbată cerul şi pe senin, dar şi în zile tulburi.

   A instruit mulţi colegi mai tineri, ştia cât de important este pentru ei să scape de temerile ce poate îi bântuiau, să le insufle curajul şi să le împărtăşească pasiunea ce i se citea în priviri. Le vorbea cu răbdare şi pasiune despre elicoptere, favoritele sale, despre cer, zbor, aerodrom, aterizare sau decolare. Curiozitatea unora îi răscoleau amintirile sale de la aceeaşi vârstă cu a lor şi-i încărca sufletul de bucurie. Ba... chiar şi mai dinainte, de la vârsta de 10-12 ani, când tresărea şi alerga din casă cu picioarele goale numai să prindă cât mai mult cu privirea zborul unui avion ce-i survola casa bunicilor din Ianca. Cum mâinile sale se ridicau în aer şi saluta, cum vedea el că parcă pilotul respectiv rotea încă o dată aparatul deasupra capului său, în semn că i-a primit îmbrăţişarea... Era ca o flacără ce ardea înlăuntrul său, ce-i încărca gândurile de dinainte de culcare, dar şi cele de la trezire.

Acum... nu  are nevoie decât de câteva secunde şi-ţi poate identifica tipul aparatului de zbor ce poate brăzdează cerul, doar după zgomotul motoarelor ce i-au rămas întipărite în suflet.

  Experienţa din aviaţie este scrisă cu litere de aur în eul fiinţei sale, e bordul de fugă în momentele tensionate ale vieţii. Chiar dacă acest capitol din viaţă s-a încheiat, în imaginaţia sa pilotează în fiecare zi avioane, el este AVIATOR, în venele sale curge sânge de pilot. Poate şi pentru că inima sa a fost mereu împărţită: când zbura de pe un aerodrom pe altul, când se ancora  în viaţa de familie. Dincolo de profesie, zborul a fost şi rămâne pasiunea sufletului său, în care visele s-au rotit continuu.

  Mereu va ascunde o lacrimă în colţul ochiului şi va tresări când va privi spre cerul survolat de un aparat de zbor, pentru că, retrăieşte încărcătura emoţională ce-o traversa când el însuşi  stăpânea aerul. Starea aceea de libertate şi imensitate nu i-o va smulge nimeni din suflet. Dorinţa aceea vie o simte încă în piept, este  acea forţă misterioasă ce l-a însoţit pe parcursul vieţii, ajutându-l să-şi împlinească menirea. Este  a sa, este diploma vieţii ce şi-a scris-o pe aripile zărilor cu manşa avionului....

Cornelia Vîju