O clipă de recunoştinţă

          Omului Marian Covache

Azi strâng în mâini o clipă de recunoştinţă

Şi ţi-o închin prin cânt cu sufletul plecat,

O rupe din mătasea vieţii a mea fiinţă,

E clipă sfântă ce-o doresc de neuitat!

Din stele tu m-ai învăţat să iau speranţa,

Şi pe umerii nopţii tâmpla să îmi ţin,

Când simt că mă încearcă viaţa

Să lupt iar umbrelor să nu mă-nclin.

A învăţat cum să ia vieţii un trofeu

Prin tine palida mea frunte,

Când a trecut sfioasă, de pasul cel greu,

Întâiul, pe al sorţii abrupt munte.

Ades, paşi temători ce mă-ntorceau din cale,

În ceaţa deasă a pustiului i-ai risipit,

Mi-ai reaprins în suflet visele reale,

Cu braţe de înger drumul mi-ai mărginit.

Vreau să îţi dăruiesc un buchet de cuvinte

Culese din a inimii dantelă,

Ca să rămână-n veac aducere aminte,

Sub a  recunoştinţei aleasă umbrelă.

Cornelia Vîju