Când greutatea acestei stări te acoperă, simţi că
cerul se prăbuşeşte asupra ta, şi aproape refuzi să accepţi. Nu, nu-ţi doreşti
să fii personajul principal într-un act al trădării! Nu suportă inima ta să fie
jucată într-o astfel de scenă! Toate momentele plăcute se şterg ca prin farmec când
apare trădarea, rămânând doar gustul său amar, de care scapi greu, în timp şi
care te obligă să te îndoieşti de orice situaţie ce îţi va ieşi în cale din
acel moment. Iar îndoiala denaturează totul în jurul său şi te poate determina
să vezi minciuna ca pe adevăr. E acea prismă care distorsionează, nu stabileşte
ce este adevărat şi ce este fals. Dacă ideea trădării pune stăpânire pe tine
îţi dă fiori de gheaţă asemeni morţii şi-ţi ucide în acele clipe zâmbetul,
bunătatea, încrederea, iubirea dacă n-o controlezi. Nu te sărăceşte, însă te
răscoleşte până în măduva oaselor.
