Buzele răsăritului au sărutat încă o dată numele lui Fănuş Neagu

   Oare, ştia că pe 2 iulie 2011, casa îi va fi încărcată, chiar de prietenii la braţul cărora a petrecut în drumul vieţii sale?

  E-a doua zi a lunii lui cuptor, iar pe tărâmul grădiştean din miazănoaptea Bărăganului, s-a inaugurat Casa Memorială Fănuş Neagu.

    S-au adunat nume mari ale vieţii culturale româneşti, personalităţi brăilene, precum şi oficialităţi locale şi judeţene. Iată câteva nume: Lucian Chişu, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, directorul Muzeului Brăilei, profesorul Ionel Cândea, actorul Ion Besoiu, scriitorii Constantin Gherghinoiu, şi Viorel Mortu şi mulţi alţii.

   Dintre oficialităţi au fost prezenţi: domnul Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, domnul Aurel Simionescu, primarul Brăilei şi domnul Petre Andrei  primarul localităţii Gradiştea.  Au păşit cu toţii pe meleaguri din Dunărea de Jos, locul de unde şi-a înaripat visele omul Fănuş Neagu, înger păzitor al cetăţii Grădiştei de Sus, într-un pelerinaj al recunoştinţei.

 În prezenţa soţiei, Stela Neagu şi a fiicei scriitorului, Anita, precum şi  altor apropiaţi ai familiei, printre care profesorul Nicu Negoiţă,  slujba religioasă de sfinţire a locuinţei a început în jurul orelor 11.00, coordonată de un sobor de preoţi.

,,Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie!” Semnul Sfintei Cruci cobora din  sufletele celor prezenţi, cu emoţie şi evlavie.

  Spiritul divin şi-a întins covorul peste creştetele celor prezenţi aici, în locul de unde a zburat sufletul mărinimos al lui Fănuş Neagu şi s-a cântat veşnica pomenire. Fiecare a gustat din coliva pregătită, simbolul credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţișat ca simboluri ale învierii trupurilor; După cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (vezi Ioan 12, 24 şi I Corinteni 15, 36).

   La sfârşitul slujbei, s-au rostit câteva cuvinte de către profesorul Viorel Mortu, cel care în urmă cu puţin timp a lansat volumul ,,Fănuş Neagu: Povestirile magice” dedicat operei fănuşiene. Acesta ne-a reamintit câteva din gândurile marelui scriitor, pentru care nimic nu era valoros dacă nu era din Câmpia Bărăganului. A vorbit despre Fundaţia Fănuş Neagu, despre proiectele ce la va dezvolta aceasta, printre care proiectul ,,Prietenii lui Fănuş Neagu”, ce va publica semestrial în reviste, materiale despre marele scriitor, precum şi un concurs literar de creaţie.

  Câteva cuvinte au fost rostite şi de către preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, domnul Bunea Stancu, de primarul Gradiştei , dar şi de prietenul autorului, academicianul Eugen Simion.

  De la primarul Gradiştei, Petre Andrei, am aflat că va intra în custodia Primăriei Locale administrarea Casei Memoriale Fănuş Neagu, dar şi că, în curând, strada pe care se află casa scriitorului va purta numele acestuia în semn de omagiu.

  S-au adus mulţumiri familiei pentru donaţia casei, precum şi reprezentanţilor CJ Brăila pentru fondurile oferite pentru reabilitare şi nu în ultimul rând, colectivului de la Muzeul Brăilei, coordonat de profesorul Zamfir Bălan, care s-a ocupat cu amenjarea acestui spaţiu.

  Şi astfel, în aplauzele tuturor, pânza albă ce acoperea plăcuţa memorială avea să cadă.

Întâmpinaţi cu pâine şi sare, cu flori şi spice de grâu, de către un grup de elevi îmbrăcaţi în tradiţionalele costume populare, toţi cei prezenţi au păşit în casa scriitorului, curioşi să vadă cum arată ,,kilometrul 0” al operei fănuşiene, aşa cum Viorel Mortu a numit casa natală a lui Fănuş Neagu.

În toate ferestrele casei râdeau muşcate în diferite culori. Ne chemau parcă să regăsim tăinuitul izvor al inspiraţiei fănuşiene, ne îndemnau să inspirăm parfumul de dragoste sălbatică ascuns în petalele lor.

Şi... am păşit. La intrare, ne zâmbea cu blândeţe, chipul său dintr-un tablou, iar palmele sale  parcă ne-a atins pe rând creştetele, urându-ne  bun venit în cuibul de cristal al copilăriei.

  Fănuş Neagu a fost aşezat pe piedestalul obştei grădiştene şi nu numai, încă o dată azi, cu ocazia acestui eveniment, respectiv al transformării casei părinteşti în Casă Muzeu.

Şi ne-am bucurat cu toţii de încă un dar din partea autorului, dincolo de cărţile sale şi am pătruns preţ de câteva minute în lotca sa de aur, în care îi plăcea să împingă de obicei multă lună, iar azi... părea neîncăpătoare pentru zeci de oaspeţi ce-au venit să împartă surâsul cu el.

   Odaia din Crivăţ s-a deschis larg, pregătită să-şi primească oaspeţii, iar închipuirea fănuşiană din această încăpere era autentificată prin trofeele sale ce se lăsau filmate de ochii curioşi ai vizitatorilor.

Dincolo de geamul vitrinelor stăteau volumele sale : ,,Insomnii de mătase”, ,,Dincolo de nisipuri”, ,,Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, ,,Îngerul a strigat” şi altele. Dar şi cărţi ce i-au fost închinate: ,,Fănuş, frumosul nebun al marilor oraşe”, de Mircea Micu, sau ,,Povestea viei, cântecul vinului” al cărui autor este Gabriel Leţ.

  Şi peste cele patru odăi încărcate cu amintirile şi visele crude ale scriitorului, domnea imaginea sa aflată în diferite ipostaze: ,,Partida de table, cu Gh. Pituţ”, ,,De vorbă cu Dinu Săraru”, ,,Împreună cu Gheorghe Dinică”, cu Gheorghe Vieru şi Eugen Simion, cu Tudor Ghorghe, Adrian Păunescu şi mulţi alţii.

  Iar dacă ne-am fi lăsat purtaţi de firul imaginaţiei, în momentul în care atingeam cu privirea leagănul, patul, aşternuturile, oglinda, lampa, tablourile, carpetele şi celelalte lucruri încărcate de semnificaţii, ce împodobeau casa, oare ne-ar fi atins pulberi de chihlimbar cu care autorul îşi stropea poveştile?

  Războiul de ţesut al mamei Paraschiva, alături de suveică, vârtelniţă, roată şi fire  ne-au vorbit de îndeletniciri de demult, despre măiestria cu care ţeseau femeile din familie (mamă, bunică, mătuşă) aşternuturi de pat şi carpete pentru pereţii casei.

Oare, aici a învăţat Fănuş să ţeasă visele sale atât de minunat? Cu siguranţă  aici, la rădăcinile sale...

  Icoanele ce vegheau încăperile casei, m-au îndemnat să mi-l imaginez pe Fănuş Neagu, copil fiind, îngenuncheat, cum îşi uneşte mâinile deasupra inimii şi se roagă:

,, Fă Doamne din trupul meu sălaşul iubirii, din glasul meu vioară a slovelor, din gândul meu râu de vise, iar din braţele mele aripi de îngeri, ca să pot cutreiera nepătrunsele taine ale vieţii! Amin!”

  Şi... Dumnezeu i-a ascultat ruga, iar prin scânteia divină ce-a aşezat-o în el, ne-a lăsat o operă inegalabilă. Şi parcă tot de un vis ţine şi chemarea, din 24 mai 2011, la El, acolo în cer, ca să aprindă împreună lumina din stele.

  I-am simţit spiritul acolo azi, cum întindea mătasea amintirilor peste ferestrele luminate de soarele său rotund şi parcă l-am văzut, cum se sprijinea de stâlpul porţii şi dădea mâna cu fiecare prieten ce-i călca pragul.

                                                                                                                                    Cornelia Vîju

                                                                                                                                    2.07.2011