Grația folclorului românesc la Movila Miresii - Brăila



Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila a organizat astăzi, 31 mai 2014, Concursul Județean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediția a IV-a.
 Concursul a avut loc la Căminul Cultural din comuna Movila Miresii și a început la orele 10.00.
Prezentatorii evenimentului au fost doi elevi movileni din clasa a VII-a care au făcut o frumoasă  descriere concursului Zestrea Movilenilor și care, în numele școlii pe care au reprezentat-o, au adus mulțumiri invitaților speciali, precum și tuturor celor prezenți în sală.
S-au adus mulțumiri speciale Consiliului Local Movila Miresii prin reprezentantul acestuia, primarul Dumitru Panțuru care a acordat premiile în bani, dar și profesorului de muzică care s-a ocupat de organizarea acestui minunat concurs, prof. Ionel Laurențiu.
Scopul activității este să descopere tinere talente din rândul elevilor și să promoveze cântecul popular românesc. Să trezească sentimente de adâncă prețuire pentru folclor, pentru poporul român, pentru frumos, pentru magica putere pe care ne-o dă muzica populară în vreme de bucurie sau restriște.

Zestrea Movilenilor 2014, Movila Miresii, Brăila, imagini


Ziua eroilor, 29 mai 2014, la Movila Miresii - Brăila


Lacrimi,  rugăciuni și flori

De ziua eroilor, locuitorii movileni și-au aplecat fruntea pe umărul istoriei cinstind memoria celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea și libertatea poporului nostru pentru că, în fiecare an, la Înălțarea Domnului, poarta sufletelor românilor este larg deschisă.
Prezenți la ceremonia de comemorare au fost primarul localității, domnul Dumitru Panțuru, preoții Marius Sinca și Stelian Hornea, precum și directorul adjunct al școlii movilene, prof. Mirela Tarța.

Ziua eroilor sărbatorită cum se cuvine la Movila Miresii, Brăila - imagini



Concursul județean de muzică populară ,,Zestrea Movilenilor”



Concursul județean de muzică
Zestrea Movilenilor
Ediția a IV-a
2013-2014

Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila organizează, în data de 31 mai 2014, Concursul Județean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediția a IV-a.
 Concursul va avea loc la Căminul Cultural din comuna Movila Miresii, orele 10.00.
Scopul concursului este să descopere, să încurajeze, să promoveze tinere talente din rândul elevilor și să promoveze cântecul popular românesc.
 Concursul se adresează elevilor din clasele V-VIII, din școlile din județul Brăila și va avea trei secțiuni, după cum urmează:
Secțiunea I: soliști vocali clasele V-VI;
Secțiunea a II-a: soliști vocali clasele VII-VIII
Secțiunea a III-a: grupuri vocale

Concursul Județean de Pictură Culorile Bărăganului, ediția a VI-a, 23 mai 2014 în imagini



Concursul județean de pictură Culorile Barăganului Ediția a VI-a, 2013-2014

Vineri, 23 mai 2014, în  Movila Miresii, județul Brăila, culorile au prins viață, deoarece Școala Gimnazială din localitatea respectivă a organizat cea de-a VI-a ediție a concursului județean de pictură, Culorile Bărăganului.
 Tema concursului a fost culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești, iar obiectivul general a vizat stimularea tinerelor talente care pot transmite prin culoare, gânduri și sentimente ce valorizează tradițiile poporului român.
 Comisia de organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director- prof. Mirela Brezuică, director adj.- prof Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Ioana Ciocârlan și prof. Vasilica Neacșu.
 Concursul s-a adresat elevilor claselor primare din mediul rural, din județul Brăila, iar proba de concurs a constat în realizarea unei lucrări cu tema: ,,Culorile Bărăganului în tradițiile și obiceiurile românești”. Desfășurat pe două secțiuni: secțiunea I  s-a adresat elevilor claselor: Pregătitoare, I și a II-a, iar secțiunea a- II-a, elevilor din clasele a III-a și a IV.

Eu și gingășia florilor de mai...2014


Sărbătoarea Caloienilor, la Movila Miresii, Brăila

     Marți, 6 mai 2014,  Sărbătoarea Caloienilorritual întâlnit în Bărăgan, a fost consemnată și-n agenda elevilor movileni  care, îndrumați de prof. Vasilica Neacșu  au organizat o astfel de activitate.
Potrivit tradiţiei, oamenii de la sate credeau că prin cinstirea Caloianului vor îndupleca Divinitatea să trimită norii de ploaie asupra recoltelor. Participarea la o astfel de activitate a fost ceva inedit pentru elevii mei din clasa pregătitoare, după cum se poate observa și din imagini.