Marul , de Bruno Ferrero

In fiecare dimineata, puternicul si nespus de bogatul rege din Bengodi primea omagiul supusilor sai. Cucerise ceea ce era de cucerit si acum se cam plictisise. In mijlocul poporului, in fiecare zi foarte punctual, venea si un tacut cersetor care intindea regelui un mar.Apoi, tot in tacere, se retragea. Regele, obisnuit sa primeasca daruri mai de soi, cu un gest un pic stanjenit, primea darul, insa, de indata ce cersetorul se intorcea cu spatele incepea sa rada de el, impreuna cu intreaga sa curte.

Ce inseamna sa fii prieten

Se spune ca odata, a murit un om. Câinele său credincios s-a culcat alături și a murit și el.

Și iată, stă sufletul omului, alături de sufletul câinelui, în fața unei porți pe care scrie „Rai“, iar mai jos: „Intrarea cu câini, strict interzisă“.

Se uită omul și nu intră pe poarta aceea.

Mai merge el cât merge și vede o altă poartă pe care nu scria nimic, doar un bătrân ce era așezat alături.

- Mă iertati, bătrâne…

- Petru mă numesc.

- Ce se află după poarta asta?

- Raiul.

- Cu câinele se poate?

- Desigur.

- Dar mai devreme ce poartă era?

- Acolo era iadul… Până la Rai ajung doar acei care nu-și părăsesc prietenii…

Mi-am făcut duşmanii prieteni

Un împărat din vechime a făcut într-o bună zi un jurământ solemn:
- Îi voi cuceri pe toți dușmanii mei și îi voi alunga din împărăția mea.
După un timp, supușii săi îl văzură cu uimire pe împărat plimbăndu-se prin grădinile sale la braț cu cei mai mari dușmani ai săi, râzând și glumind cu ei.
- Dar…îl întrebă mirat unul dintre curtenii săi, nu ai jurat tu că îi vei alunga din împărăția ta pe toți dușmanii tăi?
- De fapt asta am și făcut, răspunde împăratul.

Visul unei omizi

O omidă micuță coboară, într-o zi, înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte; visam că priveam toată valea, de pe vârful muntelui înalt. Mi-a plăcut ce am văzut în vis şi mi-am propus să fac acest lucru.”

Surprinsă, lăcusta a zis, în timp ce prietena ei se îndepărta: “Trebuie să fii nebună! Cum vei putea ajunge tu, până acolo? Tu, o simplă omidă! O piatră va fi un munte, o băltoacă o mare și orice trunchi de copac, o barieră de netrecut.” Dar omiduța era deja departe și nu o mai auzea. Piciorușele ei minuscule nu se opreau din mers.

Deodată, s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi aşa hotărâtă?” Deja transpirată, omiduța i-a zis gâfâind: “Am avut un vis şi vreau să-l realizez, să urc pe munte, ca să privesc de acolo, toată lumea.”

Scarabeul nu s-a putut abține din râs, s-a oprit la un moment dat și a zis: “Nici măcar eu, cu picioare atât de mari, nu aş putea să fac un lucru atât de ambiţios.” Se tăvălea pe jos de râs, în timp ce omida îşi continua drumul.

Ieşind cu o altă femeie...

Cu putin timp in urma am reusit să ies cu o altă femeie !

În realitate fusese ideea sotiei mele: -Stim amândoi că o iubesti !- mi-a zis într-o zi, luându-mă prin surprindere.

-Viata este foarte scurta, dedica-i si ei putin timp.
- Dar eu te iubesc pe tine, am protestat.
-Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea.

Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de câtiva ani. Din păcate, serviciul si copiii mei îmi permiteau sa o vizitez numai ocazional. În seara aceea am sunat-o sa o invit la cina si la un film.
- Ce s-a intamplat ? Esti bine ? m-a intrebat. (Mama mea este tipul de femeie pentru care un telefon târziu în noapte sau o invitatie surpriză sunt indicii de veste rea).
- Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine...Amandoi, singuri...Ce parere ai ?
Reflectand un moment, răspunse:
-Mi-ar plăcea foarte mult.

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Bogaţii şi săracii

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor … Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfet¬nicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:

- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!

Prea multă vorbă pentru nimic

Un măgăruş şedea odată nemişcat, gânditor, cu botul sprijinit de un par al gardului.
- La ce s-o fi gândind prostuţul? întrebă iedul, care, de câtăva vreme, îl privea mirat.- Numai eu ştiu! interveni mânzul. El se gândeşte la loviturile pe care le-a primit ieri, din pricina stângăciei lui. Căci ştiţi ce-a făcut? A răstur¬nat ca un neghiob căruciorul cu zarzavaturi la care era înhămat! De altfel aceasta i se citeşte destul de bine pe faţa lui mohorâtă…- Fac prinsoare că nu-i aşa, zise la rândul ei o puicuţă moţată. El visează cât e de fericit că se află cu noi aici. Nu citiţi asta în ochii lui?Aceste diferite păreri atraseră atenţia câtorva cai care şedeau priponiţi în apropiere. Fiecare dându-şi câte o părere şi ţinând morţiş la ea, de la o vreme se iscă o ceartă aprinsă.O vacă, intrând şi ea în vorbă, avu ideea că cel mai bun lucru ar fi să se ducă cu toţii la măgăruş, să le spună el la ce se gândeşte, fiindcă nimeni n-ar putea să ştie aceasta mai bine decât el.

GURA LUMII

„Se povesteşte într-o carte veche că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar.  Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos,  când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: “Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”.

Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă. Curând se întâlniră cu alţi călători care i-au, şi aceia, în râs: “Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!”.  Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră: “Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar “.

“Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceştia?” zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: ” Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar”.

Piatra albastra

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

"E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?"

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
"Cati bani ai?" 
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
|"Ajung?" intreba ea cu mandrie. "Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei."

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

"Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija."

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

Norul de ploaie si duna de nisip

Un foarte tanar norisor de ploaie (si este lucru stiut ca viata norilor este in genere scurta si agitata) descindea pentru prima oara din ceruri impreuna cu un sir de nori densi si cu infatisare ciudata.

Pe cand treceau deasupra uriasului desert al Saharei, ceilalti nori, cu mai multa experienta, il zorira.
- Hai iute, daca te opresti aici, esti pierdut!

Norisorul nostru era insa curios din fire, asa cum sunt toti tinerii si se lasa sa lunece spre capatul sirului de nori, care acum semana cu o cireada de vite bune de injugat.
- Dar ce faci? Misca-te odata! suiera dinapoia lui vantul.

Insa norisorul nostru zarise dunele de nisip auriu si acesta era un spectacol fascinant. Plutea incetisor. Dunele ii pareau niste nori de aur mangaiati de vant.
O duna chiar ii surase, zicandu-i:
- Salutare!
Era o duna de nisip tare dragalasa, abia alcatuita de vantul care ii rascolea coama stralucitoare.
- Salutare! Pe mine ma cheama Ola, se prezenta norisorul.
- Iar pe mine Una, raspunse duna.
- Cum iti petreci tu acolo jos viata?
- Ei... cu soare si vant. Este un pic caldut, dar e destul de bine. Dar tu, cum iti petreci viata?
- Tot cu soare si vant... si zburand de colo-colo pe cer.
- Viata mea e tare scurta. Atunci cand se va intoarce vantul cel puternic, probabil n-am sa mai fiu.

Ochii

O tanara mama pregatea cina in bucatarie absorbita cu totul de mancarea pe care o facea: cartofi prajiti. Lucra din greu pentru a le pregati copiilor ceva ce le va face mare placere, caci cartofii prajiti erau mancarea lor preferata.

Mezinul de patru ani avusese o zi intensa la gradinita si-i povestea mamei ceea ce vazuse si facuse. Mama ii raspundea neatenta, monosilabic, ca pentru ea.

La cateva clipe dupa aceea, se simti trasa de fusta si auzi: “Mama...”

Femeia dadu din cap afirmativ si bolborosi cateva cuvinte. Dar din nou se simti trasa de fusta si auzi acelasi glas: “Mama...” Ii raspunse repede inca o data si continua sa curete cartofii imperturbabil. Trecura cinci minute.

Copilul se agata de fusta mamei si incepu s-o traga din toate puterile. Femeia fu constransa sa se aplece spre copil. Copilul ii lua fata intre manutele lui grasute, o aduse in dreptul fetei lui si-i spuse: “Mama, asculta-ma cu ochii!” 

A asculta pe cineva cu ochii inseamna sa-i spui: ”Esti important pentru mine!” Toate lucrurile importante trec prin ochi.

Saracul

Era odata o familie linistita si fericita care traia intr-o casa la marginea orasului.

Intr-o seara, familia era la masa cand se auzi cineva batand la usa. Tatal merse la usa si deschise.

Era un batran cu haine ponosite, fara nasturi si cu pantalonii zdrentuiti. Avea un cos plin cu verdeturi. Intreba daca nu vor sa cumpere cate ceva. Acceptara imediat, caci voiau ca batranul sa plece cat mai repede.
Cu timpul, batranul si familia se imprietenira. Barbatul aducea verdeturi familiei in fiecare saptamana. Si-au dat seama ca barbatul suferea de cataracta si ca era aproape orb. Dar era atat de dragut, incat invatasera sa-i astepte cu nerabdare vizitele si sa-i pretuiasca compania.

Sculptorul

     Un sculptor cioplea iute cu dalta si ciocanul un bloc mare de marmura.

Un baietel care se plimba lingand o inghetata se opri in fata usii deschise a atelierului. Baietelul privea fascinat ploaia alba de aschii mari care cadeau din piatra la stanga si la dreapta.

Nu prea stia ce se intampla; omul acela care lovea cu inversunare piatra aceea mare i se parea putin ciudat.

Dupa vreo cateva saptamani, baietelul trecu din nou prin fata atelierului, si, spre marea lui mirare, in locul blocului de marmura vazu un leu mare si puternic. Foarte tulburat, copilul alerga spre sculptor si-i spuse:

"Domnule, spune-mi te rog, cum de-ai stiut ca in piatra era un leu?"

Povestea fluturelui...

    Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei.

Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul.

Nisip şi pietre...

Doi prieteni mergeau impreuna prin desert.
La un moment dat s-au certat, si unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt si l-a lovit.
Acesta din urma, indurerat, fara cuvinte, a scris pe nisip:
”Astazi, cel mai bun prieten m-a jignit si m-a lovit.”
Au continuat sa mearga si au ajuns la o oaza, in lacul careia au decis sa se racoreasca.Cel care fusese palmuit a fost cat pe ce sa se inece, dar prietenul sau l-a scos la mal.Dupa ce si-a revenit, cel salvat a scris pe o piatra:”Astazi, prietenul meu cel mai bun a fost langa mine cand am avut nevoie de el.”

Nu trece prin viață prea repede...

Un tânăr director conducea pe stradă, puțin cam prea repede, noul său Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut țâșni de după mașinile parcate și a încetinit, atunci când a crezut că a văzut ceva.

Pe măsură ce mașina sa trecea, nici un copil nu a apărut. În schimb, o cărămidă a lovit una din portierele Jaguarului. A apăsat pe frână și a întors Jaguarul, la locul unde fusese lovit de cărămidă. A sărit furios din mașină, a pus mâna pe primul copil întâlnit în cale și l-a lovit de o mașină parcată, țipând:

„Ce a fost asta și cine ești tu? Ce crezi că faci? Aceasta este o mașină nouă și cărămida pe care ai aruncat-o te va costa mulți bani. De ce ai făcut asta?”

Copilul era speriat. „Vă rog, domnule, vă rog, îmi pare rău, dar nu știam ce altceva să fac,” a explicat el. „ Am aruncat cărămida, pentru că nimeni altcineva nu v-ar fi oprit…” Cu lacrimile șiroind pe obraji, copilul a arătat ceva lângă mașina parcată. „Este fratele meu” a spus. „A luat curba greșit și a căzut de pescaunul cu rotile, iar eu nu pot să-l ridic înapoi.”

Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Mă ajutați, vă rog, să-l pun înapoi în scaunul cu rotile? Este rănit și e prea greu pentru mine.”

Puterea darului...

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici in ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi, în rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:

- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se acea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfanţul Petru l-a întrebat:- Bine, omule, ce-i cu tine aici?- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.- Da' crezi tu că poţi?- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate ...si a inceput sa-si caute punga cu galbeni in buzunare dar nu a gasit nimic.- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!

Casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel, dar prefera linistea.

Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.

Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

-  Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Adevărata comoară

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.

Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea, putere de muncă, bucurie şi voie bună.

Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.