Absolvent al Facultății de Litere a
Universității București, Sterian Vicol a publicat 15 volume de poezie şi este
fondator al Festivalurilor "Costache
Conachi", "Grigore Hagiu" şi "Hortensia Papadat
Bengescu". Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și deținătorul
a numeroase premii literare.
S-a născut la 9 mai 1943, în satul Țuscani,
din județul Vaslui și este tatăl a doi copii minunați, după cum declară, o fată
și un băiat.
În 1990 a fondat revista “Porto
Franco”, iar din 2000 este redactor-şef al acesteia. Actualmente este
preşedintele Societăţii Scriitorilor ,,Costache
Negri” din Galați şi unul din numele reprezentative ale literaturii române,
participant activ al vieții literare gălățene și nu numai. De câțiva ani a
deschis Cafeneaua Literară ,,Porto
Franco”, la restaurantul Casa Românească și-și
dorește să multiplice această cafenea și la un alt restaurant gălățean, pentru
a dedica mai mult timp prietenilor și prieteniilor sale, pentru a continua
acele dialoguri despre și pentru literatură.
L-am găsit astăzi la redacția Revistei ,,Porto Franco” și l-am rugat
să ne povestească câte ceva din viața scriitoricească, pe măsura numelui cu
care sfințește acești ani în care a mânuit condeiul, cu ajutorul căruia a lăsat
însemne de aur în istoria culturii românești. Cu eleganța-i binecunoscută,
m-a impresionat
iarăși când am primit acceptul său
pentru interviu. Poate și pentru că, chiar mă bucur de statutul de prietenă al
acestui scriitor dunărean, pentru care nutresc sentimente de stimă și constantă
prețuire. Pe care, cu ani în urmă, mi-a fost dat să-l cunosc la un festival de
poezie brăilean, moment catalogat de mine drept ,,o întâlnire... întâmplătoare
a destinului.”
Dintre cărțile ce poartă semnătura lui
Sterian Vicol amintim:
Harfele grâului, apărută în
1976, Corabia seminţei, 1978, Edena, 1981, Vânătoare nocturnă, 1981, Sigiliul
grădinii, 1983, Lacrima
învingătorului, 1984, Repausul
focului, 1985, Vindecare în păcat, 1991,
Daimonia, 1995, Corabia – labirintul celălalt, ediţie bilingvă, 1996, Sunt putred de tine, 1998, Domnişoara Cucută, 2001, Clipa tăind subţire hohotul zăpezii,
2003.
A debutat și în proză cu microromanul
autobiografic Memoria lui Femios, apărut
la Editura Timpul, Iaşi, 2011, pe
care l-a semnat: Sterian Dumitru Vicol.
- Mi-am
propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre
reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al
paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule
Sterian Vicol, primul pas către lumea
scriitoricească! Când s-a întâmplat lucrul acesta?
- Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, trebuie
să fac clar o întoarcere în timp și să spun că pașii către scris i-am făcut
încă din copilărie. Primele cărți pe care le-am citit, plus buna și blânda
natură, eu fiind născut într-un sat din Moldova cu coline, păduri, pomi
fructiferi, minunate veri însorite, dar și cu ierni frumoase, în care mergeam
cu copiii la săniuș, toate acestea cred, astăzi, și-au pus amprenta în pasiunea
mea pentru scris. O copilărie minunată, bogată în amintiri, este întotdeauna un
izvor nesecat de inspirație. Mi-amintesc cu drag chiar și acele clipe când, pe
la vârsta de 12- 13 ani, mama venea la
mine în cameră, pe la miezul nopții și sufla în lampa cu gaz ce-mi lumina
încăperea, pe vremea aceea în satul nostru neexistând electricitate, pentru că,
obișnuiam adesea să adorm citind și să uit să sting lumina lămpii. Cel mai
teribil, pot să spun că a fost momentul când am intrat în posesia cărții Primele iubiri, a lui Nicolae Labiș,
asta se întâmpla prin 1956, când nu mă săturam să citesc poemele sale, ce mi se
păreau extraordinare. Toate acestea m-au deschis către scris, deja sămânța
aceea pe care o are un scriitor, germina în mine, în străfundurile ființei mele
și era nevoie acum doar de a începe să aștern pe hârtie ceea ce se năștea în
ființa mea. De asemenea, un rol important în a mă apleca asupra condeiului, ar
fi faptul că am avut norocul de un profesor de liceu, Ion Cârlan -Dumnezeu
să-l odihnească! - care a văzut că
era ceva în mine, acel dat cum se
spune și mi-a împrumutat din biblioteca lui personală, cărți care erau interzise în acei ani, '60.
Mi-a dat Lucian Blaga spre exemplu, o carte pe care am citit-o și răscitit-o, atât
de dragă mi-a fost. Ba chiar, întorcându-mă la perioada când deja m-am
consacrat, unii critici au spus că chiar am ceva influențe din Blaga. S-ar putea, pentru că și eu cred că Veșnicia s-a născut la sat, cum spunea
el. De altfel, sunt convins că dacă nu m-aș fi născut în satul meu, Țuscani, în
județul Vaslui, acolo între colinele
dulci ale Moldovei, dar și locul cu râpi și dealuri care și-au lăsat amprenta
asupra mea, cred că nu aș fi ajuns scriitor. Sau poate ajungeam scriitor, dar
nu cum sunt și cum îmi place să cred că reprezint azi. Căci rădăcinile mele
sunt acolo, în satul meu și sunt foarte adânci.
