Drag îmi ești...

Ce gândești când pasu-mi trece

Sub fereastra casei tale?

Știi tu cât dor mă petrece

Când departe-i a ta cale?

Când visez că geana-ți dulce

Taina nopții lin strecoară,

Stele-albastre mii străluce,

Le văd cum te înconjoară...

În miresme îmbietoare

Urc tăcută-al tău catarg

Și-n a nopții sărutare

Trec de-al amorului prag.

Cu brațe de iubire pline

Adesea rătăceam cărarea

Și-n întuneric mă aflam,

Pe strâmbe căi unde chemarea

Păcatelor mă ispiteau.

Cu ochii cercetam prin lume,

Deșertăciunea adunam,

Adulmecam chipuri și nume

Și astfel, Doamne, te uitam.

Multe dureri pe căi străine

Am strâns! Și când mi-am amintit

Că-n cer exiști și pentru mine,

Te-am căutat, Iisuse Preamărit!

Să pot păcatul birui...

Vin astăzi, Tată, iar la Tine,

Să-Ți cer iertare, să m-auzi

Să mă cuprinzi cu-a Ta iubire

Să-mi vindeci ochii orbi, plăpânzi.

Și-Ți glăsuiesc în rugă aprinsă

Tot zbuciumul ce-n mine port,

Durerea ce-n suflet mi-e ninsă

Te rog, ajută-mă, s-o scot!

Scurt istoric al școlii…

           Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila, ocrotită spiritual de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, este o instituție de învățământ în care funcționează un grup profesoral bine pregătit, dedicat educației copiilor care învață aici. Talentul şi meritele elevilor movileni, bine-cunoscute printre şcolile brăilene, sunt valorificate prin activităţile şcolare şi extraşcolare la care aceştia participă, prin premiile obţinute la diverse concursuri.

            Pe panoul de onoare al şcolii regăsim, printre numele cadrelor care predau sau au predat aici, şi numele acelor profesori care au dovedit, de fiecare dată, că munca de director al acestei instituţii este minunată, dacă știi să fii un profesionist în domeniu.  Astfel, numele directorului actual al acestei instituţii, prof. Mirela Brezuică, este cel de-al 25-lea nume pe panoul celor care  au condus acest lăcaş de educaţie şi formare.

,, E și mâine o zi...”

        Te-am așteptat iarăși... Când răsăritul se oglindea în apa mării, eu eram deja acolo, cu picioarele îngropate în nisip și cu degetele răscolind după scoicile îngropate când am măsurat timpul... Scoici scoase din colțul inimii, adunate acolo de apa înspumată a mării, șlefuite cu mângâierile mele atunci când le adăugam clipe de așteptare, clipe ce s-au transformat în ore, zile, săptămâni, luni...

     Și, sorbind gură după gură cafeaua din cana pe care mi-ai dăruit-o tu, imprimată cu trandafirii iubirii noastre, peste care ai gravat poemul sufletelor noastre pereche, te-am chemat...  Am privit fiecare val ce săruta malul și l-am încărcat cu dorul și dorința de tine, trimițându-l apoi în larg să te caute, să te găsească și să mi te readucă...

Când noaptea cade...

Când noaptea cade, gându-n unde

Se pleacă tot visând la el,

Chemându-l din zarea ce-ascunde

Dor și un glas de porumbel.

Și iată cum de printre stele

Se-ntruchipează dintr-odat’

Doi tineri ochi, dulci albăstrele,

Neasemuitul prinț visat.

Parfum de bergamote

Aprins din nou e sfeșnicul pe masă,

Lumina prin odaie se preumblă ,

Privesc tăcută în a noastră casă

Și  silueta ți-o zăresc în umbră.

Plutim, purtați pe-ale muzicii note

Visarea ca prin farmec mi te-aduce ,

Dansăm, parfum de bergamote

Își risipește-n noi aroma dulce.

Dor

Adăugaţi o legendă

Iubitul meu din depărtări

Nu vezi tu dorul ce mă arde?

Nu simți că-n ale mele-oftări

Curg lacrimi, și fiori, și șoapte?

Privește-mă! robită sunt

Acestui azi ce mă petrece,

Cu care-amarnic mă înfrunt

Când gândul vrea să îmi aplece.

Vin’! strânge-mă la pieptul tău

Unde se-îngână lin iubirea,

Dă un sens nou pasului meu

Ce-n tine și-a găsit menirea.

Nu Te-am recunoscut!

Ai pribegit prin lume cu tălpile rănite,

Ne-ai văzut împietrirea din inimi și ai plâns,

De înserări cu jale, de zări întregi tivite

Cu nepăsarea noastră și grea tristețe-ai strâns.

Și-ai mers desculț pășind pe căile în care

De slava-Ți  s-a uitat și de iubirea Ta,

Te-ai întristat amarnic văzând pe fiecare,

Cum fără de sfială, păcatului slujea.