Sărbătorind țara mea, colțul meu de rai…




Motto: ,,Țara mea-i un colț de rai,
   Un buchet de flori de mai…”


Pentru a cinsti cum se cuvine Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la  înfăptuirea Marii Uniri, joi, 29 noiembrie 2018, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii din județul Brăila, au organizat o activitate extrașcolară de excepție.
Cărțile de istorie din inimile elevilor movileni au fost deschise la paginile în care s-au scris toate evenimentele ce au precedat și au dus la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Preț de câteva ore cortina timpului a fost ridicată, iar personalități istorice marcante care în urmă cu o sută de ani și-au dat mâna pentru împlinirea țelului românilor – Unirea - au fost rememorate cu respect și considerație.