Dragă Moş Crăciun,

  Mă uit pe fereastră şi sunt tristă că nu zăresc nici un fulg de nea. Raze de soare mi se joacă printre buclele castanii, de parcă ar vrea să-mi facă necaz.

 E mijloc de decembrie 2011! E luna în care tu aduci bucurie, nu doar în inimile noastre, ale copiilor, ci şi-n ale părinţilor, bunicilor ba chiar şi-n lumea necuvântătoarelor. E perioada zăpezii, a uliţelor ce răsună  de glas de copii şi-a derdeluşului. Să ştii că dezamăgiţi suntem nu doar noi, copiii, de lipsa omătului, ci şi adulţii suferă. De exemplu,  mamei mele îi place să se joace în zăpadă, ne îmbulgărim în fiecare iarnă, ne dăm cu săniuţa şi construim, toată familia, cel mai frumos om de zăpadă, acolo, în curte, lângă stâlpul porţii, străjuindu-ne casa  apoi, precum un soldat credincios.

Ba... ne întrecem în a-l clădi din bulgări cât mai mari cu familia verişoarei mele şi nu de puţine ori am ieşit învingători noi, cei din familia Vîju.

 Vei zâmbi poate la rândurile mele, vei spune că tot vei sosi ca să ne aduci daruri şi chiar dacă nu vii cu sania, ne vei aduce darurile cu avionul, cu vaporul sau... automobilul. Dar... totuşi, când mă gândesc la tine, spun iarnă! Spun sanie şi reni! Spun Sărbătoarea Naşterii Domnului! Spun omăt! Şi parcă toate se potrivesc mai bine când colindătorii, au năsucurile roşii de ger, au mâinile înmănuşate şi ne colindă la uşa casei aducându-ne Marea Veste cu fulgi argintii cernuţi pe genele ochilor, peste căciuliţele  îndesate pe urechi!

 De aceea, dragă Moşule, prima dorinţă din tolba sufletului meu, pe care vreau să ţi-o mărturisesc este să-mi aduci zăpadă, măcar  în Ajun.

  Cum? Nu-ţi mai aminteşti cum mă cheamă?  Sunt Georgiana,  fetiţa care-ţi scrie de 12 ani (lasă, în primii ani când nu ştiam, mă ajuta mami ca să comunic cu tine) mă cunoşti atât de bine! Aaa! Ţi-ai amintit! Erai derutat fiindcă acum numele străzii mele s-a schimbat! Zorilor se numeşte strada pe care locuiesc! Păi, cine-ţi aşează în fiecare an la uşă platoul cu biscuiţi, lapte pregătit chiar de mine şi.... felicitări personalizate? Eu, Georgica!

  Ştii, colegii de clasă râd câteodată de mine, îmi spun că tu nu exişti cu adevărat, însă eu ştiu că ei greşesc. Mama mi-a zis că atunci când nu mai credem în sărbătoarea pe care tu ne-o vesteşti, Crăciunul, în magia zilelor pline de chipul tău, în poveştile cu tine şi faptele tale, înseamnă că suntem morţi pe dinlăuntru. Şi... o cred, mami are dreptate de cele mai multe ori, chiar dacă câteodată îmi doresc să ştiu eu mai mult decât ea. De, e mama mea şi pentru mine este persoana cea mai scumpă de pe Pământ, iar eu sunt diamantul fără de preţ al vieţii ei, după cum îmi aminteşte mereu. Îmi zice că până voi fi adult rolul ei este să mă şlefuiască cât mai bine, în calitate de mamă.

  Într-adevăr, dorinţele noastre adesea ţin de lumea imaginarului însă le putem transforma în realitate dacă credem cu tărie în ele. De aceea ai apărut tu, Moşule, de aceea există un Moş Nicolae pentru copiii săraci şi-un iepuraş de Paşte pentru cei cuminţi. Hei... dar să nu mă abat de la scrisoarea mea...

  Am citit pe un site că au iniţiat un concurs cu cele mai frumoase scrisori adresate ţie, însă au pus o limită de vârstă... a copiilor. Oare de ce trebuie să fim îngrădiţi atunci când trebuie să-ţi scriem? Tu eşti Magic, de ce nu-ţi poate trimite orice om cu suflet de copil câteva rânduri? Sunt sigură că cei care depăşesc pragul visării inocente nu vor fi interesaţi să-ţi scrie! Pentru că... le eşti indiferent! Şi-atunci, de ce ai cerut Moşule ajutoarelor tale să pună acea condiţie de vârstă? Ce rost mai are? Eu cunosc copii cu vârsta mai mică decât a mea (12 ani), de 9,  10 sau 11 ani, care au şters deja din cortina copilăriei lor haina cea roşie a rolului tău de binefăcător şi aducător de daruri.

  De aceea, te rog Moşule, împachetează visurile oamenilor de orice vârstă, nu în amabalaje strălucitoare, cum faci de obicei, ci în mătasea albă a sufletului lor ca să creadă din nou în ei, în zborul visurilor şi să nu renunţe atât de uşor la speranţă. După ce le vei stropi cu propria lor lumină, aşează-le sub brazii cei verzi din inimile lor şi dă-le de veste încă o dată, scutură clopoţelul cristalin al gândurilor lor divine! Consideră aceasta ca fiind a doua mea dorinţă!

  Şi pentru că tu îndeplineşti orice dorinţă, îţi voi cere pentru clasa mea, a VI-a A, rezultate şcolare bune, ca să aducem mulţumire pe chipul doamnei dirigintă, care ne iubeşte nespus de mult, dar care se întristează în anumite zile când vede că avem în clasă colegi mai codaşi la învăţătură. Eu, ca de obicei, sunt printre fruntaşii clasei, îi ajut pe cei slabi atunci când mă lasă, căci îţi mărturisesc, câteodată  nu vor să se lase ajutaţi iar eu sufăr din cauza aceasta.

  Bunicilor şi părinţilor mei, dar şi ai tuturor copiilor, te rog să le dai sănătate şi putere de muncă ca să ne vadă pe noi, copiii, respectiv nepoţii, cum urcăm treptele vieţii cu elan şi prin reuşitele noastre să simtă că rădăcina din care ne-am ridicat, adică ei, a fost trainică. Chiar au nevoie să vadă cum din mlădiţe tinere cresc copaci  viguroşi!

  Şi pentru că timpul tău se măsoară altfel decât al nostru, cum scrisorile lungi nu sunt o piedică pentru tine, ci o sursă de noi inspiraţii, te mai rog, în seara de Ajun, când clinchetul clopoţeilor tăi fermecaţi încarcă întreaga lume, să reglezi barometrul inimilor noastre într-un ritm mai lent şi să reaşezi ochii miraţi de copil pe chipurile fiecărui om, tânăr sau vârstnic, preţ de câteva ceasuri. Sunt sigură că după o astfel de trăire mulţi se vor trezi din somnul în care s-au cufundat de ceva vreme, acela al indiferenţei şi-al pesimismului. Tu doar aprinde-ne  candela iertării în suflet şi restul va veni de la noi, cu siguranţă!

  Pentru toate darurile pe care ţi le-am cerut, dar şi pentru cele ce nu ţi le-am cerut eu ci alţi copii, părinţi şi bunici, Moş Crăciun, îţi mulţumesc!

   Primeşte acum, la încheiere, cea mai caldă îmbrăţişare, din braţele mele, va fi atât de cuprinzătoare şi minunată, deoarece poartă în ea parfumul colindelor pe care le-am cântat într-un glas noi, toţi cei care suntem şi ne simţim încă copii!

                                             Gânduri bune, Moşule!

                                                                         Ionela Georgiana Vîju,

                                                                         Movila Miresii, judeţul Brăila