Măşti

Inimi încătuşate de obişnuinţă

şi de iluzii deşarte,

zăresc ades.

Oameni ce calcă

în umbra rănilor deschise,

privesc.


Sub măşti reci de lut

zâmbete false îşi joacă plictisite rolul

într-o lume amorţită de simţuri.

E-o lume-n veşmânt de seară,

bântuită de frică şi de amurguri rănite,

într-un repaos prelung.

Şi  văd cum din patimi

speranţe ofilite

sunt culese de ei...

Uitate de veacuri,

clipele fericirii

se ascund într-o lume de măşti,

ce timpul învârte,

o lume pustie,

o lume ascunsă-ntr-un muc de ţigară

ce arde când repede,

când încet...

într-un fum albastru-violet.

Cornelia Vîju