De
fiecare dată când se desprinde din calendar prima zi a primăverii, lumina ne
inundă inimile și ne ajută să
redescoperim natura care renaște,
amintindu-ne că este momentul unui nou început.
Sub
parfumul acestei zile, comuna Șuțești din județul Brăila a fost plină de
surâsuri copilărești, de bucurie și bună dispoziție, căci aici a avut loc a V-a ediție
a concursului Județean de creație plastică ,,Amintiri cu Creangă”, activitate extracurriculară inițiată de către Școala
Gimnazială din localitate, în parteneriat cu Inspectoratul
Școlar Județean Brăila.
Concursul se
desfășoară întotdeauna de 1 martie, în ziua nașterii scriitorului Ion
Creangă, al cărui nume a inspirat din plin acest proiect școlar. De asemenea,
pentru cei care nu au aflat încă, are și
o pagină web: https://amintiricucreanga.wordpress.com/