La mulți ani, 2014!

Să prinzi aripi pentru a trece cu uşurinţă peste Noul An! Culege ce e frumos şi bucură-te cu adevărat! Să ai parte de sănătate ca să poți simți viața cu adevărat! Îți mulțumesc pentru popasul tău, de fiecare zi, pe blogul meu. 
                                La mulţi ani,  plini de liniște și iubire! 

Momente...

Un Crăciun plin de lumină!

INTERVIU CU SCRIITORUL STERIAN VICOL -PARTEA A III-A

- Se spune că secretul reuşitei este să porneşti la timp în toate. Că graba omului nu-şi are rostul, dumneavoastră ce părere aveţi despre asta?  

- Sigur că e zicala graba strică treaba, dar părerea mea în ceea ce priveşte scriitorul, este că trebuie să pornească pe drumul scrisului atunci când simte că este pregătit. Eu, de exemplu, am pornit cu multe lecturi. Vă spuneam că şi-n timpul orelor, la şcoală, obişnuiam să citesc, ceea ce nu avea legătură cu disciplina respectivă, acumulam informaţii din varii domenii, pentru că un scriitor nu doar literatură beletristică trebuie să citească, el trebuie să acumuleze foarte multe cunoştinţe de cultură generală. Apoi ele se decelează şi se aranjează în creier, iar când soseşte clipa trebuie aşternute pe hârtie.  

Vă spuneam că eu am debutat editorial la 30 şi ceva de ani, pe când alţii debutează la 18-20 de ani. Eu am întâlnit şi exemple din acestea, care au debutat devreme, dar s-au pierdut apoi. Am observat că cei care debutează de timpuriu, ori au într-adevăr geniu, pe care poate să-l salveze tot prin cunoaştere, prin lecturi pot să-l dezvolte sau pot să dea chix. Am avut un coleg care lua premii, acele premii pentru creaţii literare ce se dădeau la nivel naţional pentru pionieri. Am mers odată la tabăra de la Homorod şi acest băiat scria în cinci minute o pagină. Avea acest har, toţi din jur spuneau că acesta e urmaşul lui Marin Sorescu. Ei bine, a făcut facultatea, e medic astăzi şi nu a mai scris de atunci, din timpul şcolii. Am mai aflat de o altă colegă, Îţa Vainer, la fel, scria excelent jurnal, la 12-13 ani, ea a şi debutat în Pagini Dunărene, aveam noi un Almanah când era Regiunea Galaţi, înainte de ’68, deci. A venit în ţară acum un an sau doi şi mi-a mărturisit că nu a mai scris. Cum a terminat liceul ea s-a desprins de pasiunea aceasta a scrisului.  

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea a II-a

    - Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor i s-au deschis uşile lui Sterian Vicol, de-a lungul vieţii?

     - Trebuie să vă spun că eu sunt nepot de preot, de protopop. Fratele tatălui meu, Nicolae Vicol, a fost protopop de Galați timp de 13 ani, iar bunica mea Sanda, când eram copil, mă lua de mânuță și mă ducea la biserică încă de la o vârstă fragedă. Eu mergeam în Casa Domnului ca-n casa bucuriei, a copilăriei de a trăi zilele de Paști sau alte sărbători mari din an, cu multă sfială și rugăciune. Eram prezent la slujbele religioase alături de bunicuța mea. Mama și tata se duceau mai rar, fiindcă mergeau la muncă, iar duminica, mai ales, se odihneau fiind frânți de oboseală, de la secere.  Seceratul se făcea manual pe atunci. Deci am bătut la ușile Domnului de mic, vreau să spun, iar asta  a contribuit un pic la acea ordonare în relațiile umane, relații pe care le modelează biserica. Nu spun că sunt un credincios habotnic, nu! Ce-am moștenit de la bunici și de la părinții mei, obiceiurile pe care le-am văzut la ei le-am preluat și eu. Astfel am reușit să discern încă de copil ce e bine și ce e rău. Știu foarte clar unde-i una și unde-i cealaltă, iar toate aceste influențe au contribuit la înfăptuirea unui profil, al lui Sterian Vicol de azi. V-am spus și mai înainte, în cartea mea de proză, există acele capitole despre biserică, întâmplări adevărate, când l-am înmormântat pe tata, cum în ziua aceea a venit o ploaie cu vijelie, trăsnind biserica. Și a căzut biserica, arzând până-n temelii. Atunci am văzut eu, cu ochii mei de copil adolescent, cum oamenii cu lopeți în mâini, aruncau, ca să stingă flăcările, pământul reavăn de pe mormântul tatălui meu. Tata fiind înmormântat, după cum am mai zis în curtea bisericii, dat fiind faptul că era frate de preot a avut acestă onoare de a fi înhumat aici. Observați și o interpretare formidabilă, cum în caz de forță majoră, ești nevoit să sacrifici ceva ca să iasă bine altceva. La urma urmei și noi scriitorii ne sacrificăm viața, clipele, orele, zilele scriind, dar ne bucurăm când la final iese ceva bun.

   Ușile vieții, uneori, mi s-au deschis ușor, alteori mai greu, trebuie să recunosc. Și totuși, privind în decursul anilor pe care i-am străbătut, am avut destule momente când am fost răsfățat de soartă, când în drumul meu s-au ivit oameni importanți, valoroși pentru cariera mea. Eu cred că nu întâmplător  în perioada liceului am debutat la gazeta literară a școlii. Nu întâmplător mi-am scris debutul încă din 1968, când eram student, în revista Amfiteatru. Apoi în Luceafărul, în Convorbiri literare  și am avut și niște mentori deosebiți. De exemplu, pe Ioanid Romanescu care m-a publicat și a scris despre mine, întâia dată în Convorbiri literare, când era tabloiod.

  Am avut bucuria și m-a publicat un poet important, Geo Dumitrescu, la Gazeta literară se numea publicația și apoi a trecut în România literară. Am avut bucuria să mă publice un poet important, în Amfiteatru, Gheorghe Tomozei, precum și Ion Gheorghe care trăiește și care era redactor la revista Luceafărul. Deci, iată, patru oameni, patru piloni importanți ai carierei mele scriitoricești. Apoi, bineînțeles că devenind cunoscut m-au publicat și ceilalți, mai ales că am avut bucuria să fiu în preajma și să mă bucur de prietenia lui Fănuș Neagu. Cărțile lui, pe care i-am cerut autografe, îmi sunt dedicate astfel: ,,Cu prietenie, lui Sterian Vicol”. Da, pot spune că am fost răsfățat de soartă, că ușile vieții, prin munca și harul meu, mi s-au deschis de fiecare dată fără să mă lupt. Reamintesc celor care nu știu că prima mea carte, Harfele grâului, am scos-o prin concurs, la Editura Eminescu în 1976 când aveam 31-32 de ani. Abia la acestă vârstă eu am publicat carte, până la momentul acela deci, publicând doar în reviste literare. Cum era și de așteptat, ulterior m-a luat în vizor critica de specialitate.  Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, de la Iași - Virgil Cuțitaru, Nicolae Turtureanu, Constantin Dram m-au criticat, m-au lăudat pe alocuri, pentru că intrasem în lumea scriitoricească care - de ce să nu recunoaștem?- este frumoasă, dar este și un câmp de bătaie teritoriul literaturii,  după cum știm cu toții. Uneori te ridică, alteori te coboară...

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol - partea I

      Absolvent al Facultății de Litere  a Universității București, Sterian Vicol a publicat 15 volume de poezie şi este fondator al Festivalurilor "Costache Conachi", "Grigore Hagiu" şi "Hortensia Papadat Bengescu". Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și deținătorul a numeroase premii literare.

   S-a născut la 9 mai 1943, în satul Țuscani, din județul Vaslui și este tatăl a doi copii minunați, după cum declară, o fată și un băiat.

     În 1990 a fondat revista “Porto Franco”, iar din 2000 este redactor-şef al acesteia. Actualmente este preşedintele Societăţii Scriitorilor ,,Costache Negri” din Galați şi unul din numele reprezentative ale literaturii române, participant activ al vieții literare gălățene și nu numai. De câțiva ani a deschis Cafeneaua Literară ,,Porto Franco”, la restaurantul Casa Românească și-și dorește să multiplice această cafenea și la un alt restaurant gălățean, pentru a dedica mai mult timp prietenilor și prieteniilor sale, pentru a continua acele dialoguri despre și pentru literatură.

    L-am găsit astăzi la redacția Revistei ,,Porto Franco” și l-am rugat să ne povestească câte ceva din viața scriitoricească, pe măsura numelui cu care sfințește acești ani în care a mânuit condeiul, cu ajutorul căruia a lăsat însemne de aur în istoria culturii românești. Cu eleganța-i binecunoscută,

m-a impresionat iarăși când am primit  acceptul său pentru interviu. Poate și pentru că, chiar mă bucur de statutul de prietenă al acestui scriitor dunărean, pentru care nutresc sentimente de stimă și constantă prețuire. Pe care, cu ani în urmă, mi-a fost dat să-l cunosc la un festival de poezie brăilean, moment catalogat de mine drept ,,o întâlnire... întâmplătoare a destinului.”

   Dintre cărțile ce poartă semnătura lui Sterian Vicol amintim:

Harfele grâului, apărută în 1976, Corabia seminţei, 1978, Edena, 1981, Vânătoare nocturnă, 1981, Sigiliul grădinii, 1983, Lacrima învingătorului, 1984, Repausul focului, 1985, Vindecare în păcat, 1991, Daimonia, 1995, Corabia – labirintul celălalt, ediţie bilingvă, 1996, Sunt putred de tine, 1998, Domnişoara Cucută, 2001, Clipa tăind subţire hohotul zăpezii, 2003.

   A debutat și în proză cu microromanul autobiografic Memoria lui Femios, apărut la Editura Timpul, Iaşi, 2011, pe care l-a semnat: Sterian Dumitru Vicol.

       - Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, despre reuşitele din cariera dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule Sterian Vicol,  primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a întâmplat lucrul acesta?

   - Pentru a răspunde la întrebarea aceasta, trebuie să fac clar o întoarcere în timp și să spun că pașii către scris i-am făcut încă din copilărie. Primele cărți pe care le-am citit, plus buna și blânda natură, eu fiind născut într-un sat din Moldova cu coline, păduri, pomi fructiferi, minunate veri însorite, dar și cu ierni frumoase, în care mergeam cu copiii la săniuș, toate acestea cred, astăzi, și-au pus amprenta în pasiunea mea pentru scris. O copilărie minunată, bogată în amintiri, este întotdeauna un izvor nesecat de inspirație. Mi-amintesc cu drag chiar și acele clipe când, pe la vârsta de 12- 13 ani,  mama venea la mine în cameră, pe la miezul nopții și sufla în lampa cu gaz ce-mi lumina încăperea, pe vremea aceea în satul nostru neexistând electricitate, pentru că, obișnuiam adesea să adorm citind și să uit să sting lumina lămpii. Cel mai teribil, pot să spun că a fost momentul când am intrat în posesia cărții Primele iubiri, a lui Nicolae Labiș, asta se întâmpla prin 1956, când nu mă săturam să citesc poemele sale, ce mi se păreau extraordinare. Toate acestea m-au deschis către scris, deja sămânța aceea pe care o are un scriitor, germina în mine, în străfundurile ființei mele și era nevoie acum doar de a începe să aștern pe hârtie ceea ce se năștea în ființa mea. De asemenea, un rol important în a mă apleca asupra condeiului, ar fi faptul că am avut norocul de un profesor de liceu, Ion Cârlan  -Dumnezeu să-l odihnească! -  care a văzut că era ceva în mine, acel dat cum se spune și mi-a împrumutat din biblioteca lui personală,  cărți care erau interzise în acei ani, '60. Mi-a dat Lucian Blaga spre exemplu, o carte pe care am citit-o și răscitit-o, atât de dragă mi-a fost. Ba chiar, întorcându-mă la perioada când deja m-am consacrat, unii critici au spus că chiar am ceva influențe din Blaga.  S-ar putea, pentru că și eu cred că Veșnicia s-a născut la sat, cum spunea el. De altfel, sunt convins că dacă nu m-aș fi născut în satul meu, Țuscani, în județul Vaslui,  acolo între colinele dulci ale Moldovei, dar și locul cu râpi și dealuri care și-au lăsat amprenta asupra mea, cred că nu aș fi ajuns scriitor. Sau poate ajungeam scriitor, dar nu cum sunt și cum îmi place să cred că reprezint azi. Căci rădăcinile mele sunt acolo, în satul meu și sunt foarte adânci.

Organizația Municipală de Femei a PSD Brăila, inițiatoarea acțiunii ,,O carte pentru fiecare”

Dăruind din suflet pentru suflet

   Într-o lume dominată de internet, telefoane mobile, tablete sau alte sisteme electronice de comunicare, a petrece clipele libere în compania unei cărți tipărite este aproape un lux. Statisticile arată că tinerii din zilele noastre s-au îndepărtat de plăcerea de citi o carte printată în format tradițional.

  Acesta a fost principalul argument ce a motivat-o pe doamna Carmelia Dragomir, membră a Organizației Municipale de Femei PSD Brăila, în inițiativa de a organiza o colectă de carte, având drept scop completarea fondului de carte al unei biblioteci din mediul rural.

    Așadar, vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 16.30, în Aula "Edmond Nicolau" a Facultății de Inginerie Brăila, Organizația Municipală de Femei a PSD a organizat acțiunea: O carte pentru fiecare. Oricare participant la eveniment a fost invitat să  aducă din biblioteca proprie o carte, spre a fi dăruită unei instituții de educație cum este școala, de unde elevii o pot citi. Și pentru că aceste cărți strânse trebuiau să ajungă la o școală, organizatorii au ales Școala Gimnazială Movila Miresii, al cărui director este prof. Mirela Brezuică.

  Evenimentul s-a derulat într-o atmosferă caldă, unde s-au simțit nu doar emoțiile celor prezenți, ci și spiritul ascuns dincolo de  filele cărților dăruite de oameni generoși, pentru micile suflete căutătoare de frumos - elevii din mediul rural.

  Amfitrionul evenimentului a fost doamna  Doinița Ciocan – președinta Organizației Municipale de Femei PSD Brăila care, după ce a mulțumit, plină de respect, celor care au dat mâna unei astfel de inițiative, a salutat prezența invitaților de la prezidiu, respectiv a președintelui PSD Brăila, domnul Gheorghe Bunea Stancu, pe prim-vicepreședintele PSD domnul Aurel Simionescu, a domnului senator Ion Rotaru, a domnului deputat Mihai Tudose, a doamnei Didina Stănescu - președinta Organizației Județene de Femei PSD și a primarului movilean, Dumitru Panțuru.