... Cum iubirea va triumfa...

                 ,,Violenţa, ultimul refugiu al incompetenţei”(Isaac Asimov)

   Timpul, în perpetua sa rotire, m-a anunţat prin intermediul orologiului că am păşit într-o nouă zi.

  Cu simţul datoriei faţă de slujba spre care, zâmbind, mă îndrept, într-o zi de sfârşit de ianuarie, îmi repet în gând că sunt o norocoasă pentru şansa de-a atinge un nou răsărit de soare, căruia să-i fur alte câteva raze,  pe care,  ascunzându-le înlăuntrul meu, să mă ajute să devin mai puternică. Atunci când priveşti lumea dintr-un unghi pozitiv, spun psihologii, viaţa pare mai frumoasă, iar problemele mai uşor de depăşit. Lecturasem ,,Gândirea pozitivă”a Verei Peifer, în urmă cu ceva timp şi, instantaneu, îmi revenise în minte unul din sfaturile sale din carte: ,,Norocul are forma gândului...recoltaţi întotdeauna ceea ce semănaţi în inimă şi gânduri”.

  Aşa că, cu un tonus plăcut, gânduri optimiste şi, cu simţ al responsabilităţilor serviciului meu, am ajuns, aşadar, la locul de muncă. Se anunţa o ,,tură” fară incidente neplăcute, dar ...imprevizibilul avea să-mi rezerve o surpriză destul de neplăcută.

  Cum nu sunt la prima întâmplare de acest gen, m-am decis sa împartaşesc şi altora păţania mea , cu care, mulţi dintre voi v-aţi întâlnit în viaţă şi, cumva, să trag un semnal de alarmă pentru persoanele ce se cred Dumnezei pe pământ.

  Sună telefonul, iar o doamnă plină de nervi, (sau frustrări personale, poate!)  ridică tonul nejustificat la mine. Zic: ,,Cu tot respectul, doamnă, vă rog, schimbaţi un pic tonul şi, dacă aveţi ceva să-mi comunicaţi, făceţi-o civilizat”. Imaginaţi-vă că replica de la celălalt capăt al firului a fost de genul: ,,Aveţi o problemă cu auzul! Camera din care vă vorbesc, are o rezonanţă atât de mare, încât de-aş şopti, tot ridicată vi s-ar părea vocea mea”. Ia te uită! După ceva ani ce port pe umeri, mi se descoperă că: ,,... am o problemă cu auzul”.

  Şi, dacă stau bine să mă gândesc, persoana ce-a sesizat-o, nu are studii de medicină! După atitudinea sa, aş spune că-i lipseşte chiar o diplomă esenţială a vieţii, aceea de ,,7 ani de acasă”. I-aş fi mulţumit pentru pertinenţa sa, dar... culmea, problema aceasta n-o am decât atunci când vorbesc cu doamna ,,în cauză”. Se pare că ... ori auzul îmi joacă feste pe drept, ori... întreaga lume în care trăiesc, vorbeşte pe aceeaşi lungime de undă cu mine! Nu ştiu de ce, dar, surprinzător,  legătura telefonică a căzut...Oare, de ce ? vă întrebaţi. Să fi fost din cauza vibraţiilor negative din reţea? Dar, ce mai contează? Se pare că  Universul a ripostat în locul meu.

  Cu fiecare zi, observ că,  unii oameni devin mai agasanţi şi violenţi în vorbire. Dar, de ce oare? Cauza să fie: neajunsurile, răutatea sau... incultura? Uităm că ne deosebim de animale tocmai prin limbaj. În ,,Psihologia generală”, Illi Ştefan spune: ,,Limbajul e un proces de comunicare între oameni: comunicăm, întrebăm, dăm indicaţii sau ordine folosind limbajul - uzând de vocabular, de gramatică.Vorbirea este parte componentă a limbajului...”

 Mulţi oameni, nu înţeleg de ce, nu vor să scoată la iveală ,,sămânţa aceea bună” pe care a sădit-o Dumnezeu în ei.  De ce lăsăm, oare, orgoliile să nască prăpăstii între noi, în loc să învaţăm să iertăm, să ne cerem scuze când situaţia o impune? Căci, misiunea ce-o avem de îndeplinit pe pământ, e una de iubire, pentru că, viaţa înseamnă iubire. Omul e un călător de-o zi, vine, trece, se duce şi se ascunde după perdeaua veşniciei unde va fi aşezat după faptele lui. De aceea,  iubirea şi respectul pentru aproape,  ar trebui să fie prioritatea fiecăruia dintre noi!

  Şi-aşa cum o floare când se simte mângâiată de razele soarelui se deschide, la fel şi noi să dăruim căldura sufletului nostru prin fiecare cuvânt ce-l rostim, prin fiecare surâs desprins de pe buzele noastre şi, vom vedea cum, lumea din jurul nostru se va schimba, cum iubirea va triumfa!

                                                                     Cornelia Vîju