Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările

Iarna prin ochii noștri

 

      Viscolul ne-a ținut departe de școală, dar nu și de lecții. Ne-am adaptat rapid și am continuat activitatea în online, demonstrând că împreună putem depăși orice provocare.

       Iar când fulgii s-au așternut liniștiți, creativitatea a prins viață în cei mai frumoși oameni de zăpadă. Pentru noi, iarna înseamnă atât învățare, cât și momente de joacă pline de bucurie.

       Felicitări, Albinuțele mele!


Iarna





Praf de-argint căzut pe gene,
Pământul alb, înghețat,
Iarna lasă-ale ei semne,
Peste uliți, peste sat.

Vine cu-a ei vijelie
În toiagu-i lustruit,
Iar pe derdeluș își suie
Strigătul prelung, vrăjit.

Magia iernii

O trec norii suri prin sită
Și o așează-n largi troieni
Zăpadă cu nemiluita,
S-a strâns din nou la brăileni.

Dantele albe sclipitoare
Peste copaci s-au așezat,
Pământu-i alb de la ninsoare,
În stele mii pare-mbrăcat.

Ninge...

Ninge, ninge peste lume
Stele argintii din cer,
Dați de veste! să se-adune
Bucuria în eter.

Ninge, ninge cu albi fluturi,
Întind palmele să-i prind,
În văzduh i-arunc, îi scutur
Se topesc de cum i-ating.

Ninge...


Ninge, ninge peste lume
Stele argintii din cer,
Dați de veste! să răsune
Sănii, chiot, zurgălăi.

Ninge, ninge cu albi fluturi,
Întind palmele să-i prind,
În văzduh i-arunc, îi scutur
Se topesc de cum i-ating.