CONCURSUL JUDEȚEAN DE PICTURĂ CULORILE BĂRĂGANULUI Ediția a VII-a, 2015


Vineri, 29 mai 2015, Școala Gimnazială Movila Miresii a organizat ediția a VII-a, a concursului de pictură ,,Culorile Bărăganului”, a cărui temă a surprins tradițiile și obiceiurile românești din această zonă.
Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din localitate, iar participanții au fost elevi ai claselor primare din mediul rural, județul Brăila.
Comisia de organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director prof. Mirela Brezuică, director adjunct prof. Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Vasilica Neacșu și prof. Ioana Ciocârlan.
Școala movileană promovează arta plastică în rândul elevilor ca o modalitate de educație estetică, iar prin reorganizarea, în fiecare an, a acestui concurs, valorile tradiționale românești sunt permanent valorizate. Obiectivele concursului au urmărit să dezvolte la elevi atitudini pozitive față de frumosul din arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale, să-i ajute să-și exprime prin culoare sentimente și trăiri proprii și, nu în ultimul rând, să dezvolte atitudini pozitive prin participarea la o competiție județeană.
Comisia de jurizare a avut următoarea componență: artist plastic prof. Hugo Mărăcineanu - președinte, directorul școlii movilene - prof. Mirela Brezuică, prof. Paula Orzan – reprezentant al Consiliului consultativ al elevilor, prof. Milan Ciocârlan, bibliotecar Liliana Panțuru- reprezentant al Consiliului Local Movila Miresii și Armanda Filipine – reprezentantul presei.

Culorile Bărăganului ediția a VII-a, 29 mai 2015 - album foto, partea a II-a

Culorile Bărăganului, ediția a VII-a, 29 mai 2015, album foto - partea I


Ah, ce singur ai fost, Doamne!

Ah, ce singur ai fost, Doamne! – Paştile la români

O activitate de succes derulată în săptămâna școala altfel  - Să știi mai multe , să fii mai bun!  din anul școlar 2014 – 2015,  a fost organizată de  Şcoala Gimnazială Movila Miresii alături de școlile partenere Aurel Horneţ"- Tudor Vladimirescu, Şcoala Profesională „Emil Drăgan", Şcoala Gimnazială Şuţeşti, CSEI - Brăila, CJRAE, ISJ Brăila sub genericul ,,Ah, ce singur ai fost Doamne!” care a surprins tradițiile și obiceiurile Pascale.  Coordonatorii acestei activități au fost prof. Mirela Brezuică, director al Școlii Gimnaziale Movila Miresii și prof. itinerant și de sprijin, Plopeanu Floricica.

Ziua Eroilor - moment consemnat la Movila Miresii, Brăila


Sărbătoare plină de considerație pentru eroii neamului
            În fiecare an, la 40 de zile de la  Învierea Mântuitorului, se sărbătorește Înălţarea Domnului la cer, una dintre cele 12 mari praznice împărăteşti ale creştinătăţii. Tot în această zi este marcată şi Ziua Eroilor, moment important pentru toți românii.
 Primăria Movila Miresii, alături de Școala Gimnazială din localitate au organizat o manifestare comemorativă la  Monumentul Eroilor situat pe strada Târgului.
Potrivit programului pregătit de Consiliul Local, prin reprezentanții săi,  primarul Dumitru Panțuru și viceprimarul Vasile Bădără și Școala Gimnazială Movila Miresii reprezentată de directorul adjunct prof. Mirela Tarța, au organizat o ceremonie de depunere a unor coroane de flori în cinstea eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, dar și în lagăre şi închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti.

Ziua Eroilor - 21 mai 2015, Movila Miresii- album foto




Gesturi care înalță…





 În perioada Sărbătorii Paștelui, Biserica Movila Miresii cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor  a derulat o acțiune filantropică ce a constat în oferirea unor pachete cu hăinuțe pentru câțiva elevi movileni care provin din familii cu situații materiale modeste.
 Reprezentantul parohiei movilene, preotul paroh Marius Sinca, a reușit să aducă un zâmbet de bucurie pe fețele micuților oferindu-le, împreună cu prof. de religie, d-na Maria Ghiorghieș, daruri. 
Despre parteneriatul ce se derulează între școala movileană și biserica din localitate, ne-a vorbit și directorul acestei instituții de învățământ, prof. Mirela Brezuică care, alături de directorul adjunct, prof. Mirela Tarța au susținut această inițiativă.
Astfel de acțiuni caritabile ne reamintesc cât de frumos  este să avem permanent inimile deschise către aproapele nostru pentru care, uneori, un gest simplu, lasă un ecou de neuitat.
Dincolo de perdeaua densă a grijilor zilnice, iată că mai putem observa în jur gesturi prin care Dumnezeu ne oferă umărul Său drept sprijin.

Aplicarea practicilor incluzive în școală


  În ultimele decenii, la nivelul politicilor şcolare şi al practicilor educaţionale s-a impus ca un principiu funcţional educaţia incluzivă. Aceasta a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative speciale.
Procesul educaţiei incluzive este susţinut de o serie de documente cu caracter internaţional şi european. Educaţia pentru toţi a preocupat şi angajat comunitatea internaţională încă din anul 1948, o dată cu adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Declaraţia de la Salamanca (Spania, 10 iunie 1994) este un document de valoare majoră în promovarea educaţiei incluzive. Principiul-cadru care guvernează Declaraţia de la Salamanca este acela că: „Şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toţi copiii indiferent de condiţiile fizice, intelectuale, sociale, emoţionale, lingvistice sau de altă natură.
Incluziunea (şcolară) este procesul permanent de îmbunătăţire a serviciilor oferite de unităţile de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membri comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora.

Proiect didactic - Familia, sursa mea de bucurie - emoţii de bază

Școala
Propunător: Vîju Cornelia
Clasa: I-A
Data: 26.03.2015
Aria curriculară: Consiliere şi orientare
Disciplina: Dezvoltare personală
Unitatea tematică: Poveştile ne învaţă
Subiectul: Familia, sursa mea de bucurie - emoţii de bază
Tipul lecţiei:consolidare de cunoștințe

Competenţe specifice :
1.1. Prezentarea unor trăsături personale elementare, în contexte variate
2.1. Asocierea emoţiilor de bază cu elemente simple de limbaj nonverbal şi paraverbal
2.2. Transmiterea unor mesaje verbale şi nonverbale simple despre propriile experienţe de viaţă

Obiective operaţionale:
a.       Cognitive :
·         O1: să descrie imaginea model;
·         O2: să enumere membrii familiei din imaginile prezentate;
·         O3: să denumescă activităţile desfăşurate de fiecare membru al familiei;
·         O4: să identifice principalele funcții ale familiei
·         O5: să lipească siluetele umane pe suport de hârtie conform cerinţelor;

b.      Psiho-motorii:
·         O6: să mânuiască materialul în mod organizat;
·         O7: să adopte o poziţie corectă în timpul lucrului.

c.       Afective:
·         O8:să manifeste interes și respect față de membrii familiei;
·         O9:să aprecieze corect comportamentul propriu şi al colegilor pe durata activității;

Sunt...




N-asculta gura lumii și vorba-i de ocară
Ce-ți desenează ades pe-obraz lacrimi de stea
De-ar fi să te încerce în fiecare seară
Gânduri de rătăcire, privește! Sunt a ta!

Sunt inima ce-ascultă simțirile-ți ascunse
Și șoapta ce-ți oprește-n săruturi greu suspin,
Sunt curcubeul vieții-n tărâmuri nepătrunse
Și iarba-nrourată de ochiul tău divin...