Sunt fericită...

 

Sunt fericită că în a mea viață

Din toate am cules câte un pic,

Că-n fiecare zi eu am primit povață

Și din noian de piedici am vrut să mă ridic.

 

Sunt fericită astăzi că-n nopțile cu stele

Hălăduiam pe căi cerești cu tine,

Când îmi spuneai că, de după perdele

De nori, știi să citești destine.

 

Sunt fericită că ochii mi-au văzut

Cât de sublim se poate trăi viața,

Iar toate visurile în care am crezut

În lumină mi-au înveșmântat fața.

 

Sunt fericită și deschis o spun,

Că am trăit atâția ani cu tine

Și chiar și veșniciei mă supun,

De-ar fi să ne ia-n clipa care vine.

 

Sunt fericită fiindcă am găsit,

Zeci de comori în lumea asta mare,

M-am ridicat când poate părăsit

De toți am fost, dar nu și de-al tău soare.

 

Sunt fericită, iată-mă-s, chiar eu

Ființa aceea dulce și-alintată,

Ce dragă ți-a fost ție tot mereu

Și pentru care-ai zis că mori odată... 

Mi-e inima bolnavă!...

 

Mi-e inima bolnavă de-atâta suferință,

De-atâția oameni dragi, ce moartea mi i-a luat

Și plâng în hohote c-o văd în biruință

Căci cunoscuți și rude avid mi-a adunat.

 

Mi-e inima bolnavă când caut în neștire,

Momentul de iubire prin amintiri pierdut

Și, parcă, pentru o clipă mă-ncearcă o liniștire,

Când retrăiesc secunde cu ei ce-am străbătut.

 

Mi-e inima bolnavă și-n ea doar sfâșiere

Și geamăt surd se-nchină de-atâtea zile-ntregi,

Știam că drumul omului mereu are o încheiere,

Dar am sperat că, poate, ai dreptul să-l alegi.

 

Trezește-te, inimă! Tu știi că moartea crudă

Când vine nu întreabă dacă ești pregătită,

Paharnicul vieții de multe ori e Iudă,

Licoarea ce ți-o toarnă cu-otravă-i îndoită!

 

 

 

 

 

 

 

Melancolie

 

O văd pășind pe stradă gândindu-se departe,

Se poticnește, parcă, de fiecare gând,

Din când în când își pleacă privirea într-o parte

Și brațul își rotește o floare legănând.

 

Spre cer timid privește și-o lacrimă fugară,

Rostogolindu-se îi cade ușor peste obraz,

Iar gândurile toate într-un glas o strigară,

Să-i spună că în lume se-abate un necaz.

 

Ea, auzind se-oprește din abătutu-i mers,

Închide ochii-o clipă și își reamintește

Că nu de mult, pășea într-al meu Univers

Și amintiri cu mine deodată despletește.

 

Surâde-apoi căci știe ce crudă-i despărțirea

Și cât de greu va fi să se-ntoarcă-n trecut,

Dar înțelege totul, fiindcă doar iubirea

De-a lungul veacurilor cu ea s-a întrecut.

 

 

 

 

Mama

 

Las ochii în pământ de fiecare dată

Când de dojana mamei eu îmi amintesc,

Mi-apare ades în gând adânc îngrijorată

Și câte-aș avea, Doamne, să-i povestesc!

 

Să-i spun că îmi doresc să întorc anii

Și să-i promit povața că-i ascult,

Că voi aprecia toate ale ei strădanii,

Pe care le-nțeleg, acum, în viața de adult.

 

O văd mereu cu șorțul dinainte,

Trebăluind prin casă-n orice loc,

Trăind profund rolul ei de părinte,

Trudind cu brațele ce nu se-opresc deloc.

 

O zugrăvesc cu inima-n icoane,

O văd adesea, parcă, printre sfinți,

Atât de blândă, ruptă din canoane

Și cu morala în ochii ei cuminți.

 

Observ ades și lacrima ce-i cade

Pe-obrazul încărcat de bătrânețe,

Cu părul prins în coc, ce bine-i șade!

E-un univers întreg de frumusețe!

 

În minte-mi vine o amintire dragă

Din nopți târzii ale copilăriei mele,

Când o vedeam îngenuncheată cum se roagă,

Și-i cerea Domnului răspunsuri la probleme.

 

Eu capul mi-atingeam de a ei frunte,

Că m-a rănit, îi spuneam, cineva,

Era puternică precum un munte,

Mă vindeca, știa din tot câte ceva!

 

Cu flori în mână la mormânt azi vin,

Toate mă dor; dar cin’ să le asculte?

Îi povestesc șoptit din toate așa puțin,

Câte regret... câte-aș schimba... multe...

 

Lumii

 

O, tu, șireată lume, când voi pleca din tine

N-am să îți cer nimic și-n loc de rămas bun,

Mă voi dezlega iute de  acele jurăminte

Cu care m-ai rugat ție să mă supun.

 

Mi-au fost oamenii dragi, cu ei mi-am strunit firea,

I-am ajutat pe unii, chiar de-alții m-au trădat,

Crezut-am ani de-a rândul că vorba mi-i menirea,

Cuvântul, vindecare fiind, cui i l-am dat.

 

Pe piatra de mormânt un înger să îmi steie,

Un Serafim sau poate un altul care-ar vrea

Să amintească lumii c-am aprins curcubeie,

Pe cerul lor și cripta nu-mi va mai părea grea.

 

C-am fost prin vers aproape de fiecare-n parte,

Le-am mângâiat tristețea și dorul le-am cântat,

Că însăși poezia mea rămâne mai departe,

O mângâire dulce pe-un suflet zbuciumat!

 

 

 

Iubirea

 

Un cerșetor la poarta iubirii astăzi bate,

Înveșmântat în straie tocite, de demult,

Purtând pe umeri doruri din căi ce le străbate,

Prea obosit de gânduri, frământări și tumult.

 

Avea pe frunte riduri, prea multe și adânci,

În ochi privirea-i ștearsă îi tulbura vederea,

Părea extenuat de drum, de parcă stânci

Atinse cu-al său pas ce-i anunța căderea.

 

Ușor, de stâlpul porții cu brațul se lăsase,

Să nu se prăbușească tocmai acum, când el

Găsise locul sacru la care mult visase,

Băuse chiar și vinul trădării de altfel.

 

- De unde vii, străine? îl întrebă iubirea.

Ce vânturi te aduc pe-aceste zări pustii?

El se-ndreptă de spate și ridicând privirea,

Cu gura amorțită, cu greu, așa rosti:

 

- Eu vin din lumea mare să te cunosc pe tine,

Să-ți aflu poate taina ce-ascunzi la sânul tău!

Să înțeleg cum poți să stăpânești destine

Cum poți atâtor inimi să le devii călău?

 

Sărut pe frunte cupa-ți  când o să sorb licoarea,

Prin care se preschimbă întreagă firea mea,

Nu vreau să plec din lume, de nu-ți cunosc valoarea,

Să pot măcar o clipă să-ți urc și eu culmea.

 

-O, cerșetor destoinic, naivă ți-e azi vrerea!

Pe mine mă cunoști, chiar de-ți pare ciudat,

Ți-am fost mereu alături, sunt soră cu iertarea,

Sunt în a ta cu ființă, dar tu, tu m-ai sfidat!

Drumul

 

Văd drumul șerpuind prin inima mea dragă

Și-n cursul lui adună povești și pilde vii,

Adună gânduri negre și tot ce viața-ntreagă

Am trăit eu în lume, când pașii-mi potrivii.

 

Și urcă drumul meu, apoi din nou coboară,

Se poticnește-n vorbe și-n marea de dorinți,

Se ia la trântă chiar cu soarta și-o măsoară,

Ba-mi tulbură și inima cu colții lui fierbinți.

 

Dar, azi drumul mai face o ultimă-ncercare,

De a rămâne drept și necurbat de fel,

Fiindcă bătrânețea e o grea provocare

E ultima oprire cu-al ei ultim duel.

 

O, drum al vieții mele, tu, drum fără hotare,

Ce stai în cartea vieții atât de-adânc înscris!

Mi-ești drag, căci te-am urmat pe uscat și pe mare,

Atâția ani din viață tu mi-ai fost paradis!

 

 

Cumpăr timp!

 

Azi vreau să cumpăr timp și-mi strig dorința lumii,

Voi, vânzători de vise, veniți să ne tocmim!

Căci zilnic eu văd oameni stăpânitori ai vremii,

Nu-și prețuiesc viața și nici ce-n dar primim.

 

Hai, cine vine primul comoara-și risipească?

Cin’ se mai crede vrednic Pământu’ a stăpâni?

Din zilele ce le-are ar vrea să-mi dăruiască

Și mie, fiindcă timpul eu vreau a-l împlini.

 

Dormiți adânc, nu vreți să-mi arătați obrazul,

Deși-n vorbe de ocară vă-ntreceți zi de zi,

Însă, acum, când zarea sclipește ca topazul,

Păreți din amorțire cu toți a vă trezi...

 

 

Copilăria

 

Mi-a bătut în geam copilăria

Și mi-a spus să ies cu ea în lume,

Mi-a adus în dar chiar pălăria

Încărcată-n jocuri și în glume.

 

Mi-a făcut un semn cu mâna dreaptă

S-o urmez pe-o cărare ascunsă,

M-a rugat să nu mai sar vreo treaptă,

Să mă las în farmecul ei prinsă.

 

M-a purtat ușor pe-ale ei aripi

Și m-a dus în țări de basm și soare,

Unde-n jur vezi râs cât ai clipi,

Iară viața mea a prins culoare.

 

Ne-am jucat prin iarba verde, moale,

Ne-am rostogolit prin apă și țărână,

Zmeie-am înălțat în picioarele goale,

Fluturi colorați mi-a pus în mână.

 

M-a legat la ochi copilăria

Și-am jucat un joc: De-a Baba-oarba

S-a ascuns atent prin florăria

Cu-amintiri ce-au vrut să mă absoarbă.

 

Căutând-o, timpul a zburat,

Jocul s-a sfârșit și dintr-o dată,

Visurile ce m-au tulburat,

M-au purtat în viața mea ciudată.

 

O, ce repede-ai plecat, copilărie!

Timpul de-aș putea a-l mai întoarce!

Să-mi mai prind la piept o ștrengărie,

Care-n poală zâmbet să-mi descarce...

 

Amorului

 

Era să fiu și eu al tău prieten

Și pasul meu lângă al tău să-l pun,

În mers ușor sau poate chiar mai sprinten,

Cu tine-n lume sorții voiam să mă supun.

 

Era să fiu la brațul tău în noapte,

Când te-avântai pe-ale plăcerii căi,

Când adunai din stele tremurătoare șoapte,

Pe-umeri purtând dorul ce-l aduceai din văi.

 

Era să fiu același cântec dulce,

Ce îl cântai în străluciri de mai

Femeilor, ce-n tine ochii voiau să-și culce

Și-a căror suferință cu un surâs curmai.

 

Era să fiu, dar nu a fost să fie!

În cartea vieții mele amoru’ n-a fost scris,

De-aceea, azi, doar din fotografie,

Îți privesc măreția și versul ce-am rescris.

 

 

 

Singurătatea

 

Să-mi bată în ferestre ar vrea singurătatea,

La ușa casei mele mereu tot dă târcoale,

Ea nu pricepe, totuși, că chiar Divinitatea

A semănat  norocul  cu tine-n a mea  cale. 

 

Să-mi tulbure gândirea dorea cu  disperare

Și-n toat-a mea simțire să se strecoare-ar vrea,

Vedeam cum zarea-ncarcă în clipe de-nnoptare

Când cârma vieții mele cu glas mieros cerea.

 

Mă lasă, du-te-n lume, alte cărări încurcă,

Nu vezi că-n al meu suflet nu-i loc pentru pustiu?

În mine legăn visuri  în care dorul urcă

C-un prinț cu ochi ca marea pe-un nour argintiu!

 

Concursul național de creație literară ,,Fascinația Mării”, ediția a VII-a, Constanța 2020

 Mulțumesc organizatorilor și distinsului Juriu pentru premiul obținut! 

Esențe

Când timpul a zburat deasupra noastră,

brațul meu și brațul tău au devenit aripile sale.

Când răsăritul s-a întins peste pământ,

buzele mele și buzele tale au devenit gura lui.

Când cerul a aprins stelele pe culoarul său,

privirea mea și a ta au devenit ochii lui.

Dascălul

Va fi mereu ființa care,

Din pragul clasei va-ndruma

Copii cu fețe zâmbitoare,

Ce-n bănci timid s-or așeza.

Va fi urechea ce ascultă

Pe rând orice glas cristalin,

Care întreabă, râde, cântă,

Iubește școala pe deplin.

Mâna ce ajută întruna

Și șlefuiește atent oricând,

Acele minți ce-ntotdeauna

 De ce-urile strâng  pe rând.

Lasă-mă, sfântă iubire!

Lasă-mă să-ți port mireasma

Mult cântată de poeți,

Prin amurgul viu, ce toamna

Îl strecoară pe poteci.

Lasă-mă să-ți gust dulceața

Sărutărilor pereche,

Ca să pot simți cum viața

În lumina-ți mă petrece.

Întrebări

Din toate-n astă lume câte sunt

Nu știu prea mult, dar știu atâta doar:

Că te iubesc de ceruri mai presus,

Că viața, parcă, mi te-a oferit în dar.

 

Nu înțeleg cum cresc copacii drept,

Nici florile cum își desfac petala,

Știu doar că-n orice clipă-abia aștept

Să îmi respiri, să îți respir... sfiala.

Dulce poezie

O, cât aș vrea, iubite, cât aș vrea

s-adun din ochii tăi nemărginirea,

să-mi potolesc adânc setea  cu  ea

să depăn din povestea noastră,  fericirea!

Să-nvăț să-mi fie dragă astă lume

din care te-am cules ca pe o floare

înmiresmată, unică, anume

brodată-n praf de stele și visare.

Prin mine doar vei respira...

De ce te-ntrebi cum va fi mâine?

Eu  c-un surâs îți dăruiesc

Dezmierdări tandre, brațe pline

De-amor ce-ți spun că te iubesc!

De ce cerșești un zbor al clipei

Când lin simți adorarea  mea?

Mai bine fă-mi din brațe aripe

Aprinde-mă ca pe o stea!

Răsfață-te cu-a mea lumină,

De azi sunt respirarea ta,

 Sunt strigătul viu din inimă

Care ades te-adulmeca!

Mă dăruiesc visării...

Te regăsesc adesea printre gânduri

Când zâmbete pe chip îmi înflorești,

Și-mi scrii cu stele-n suflet, printre rânduri

Că doar cu dorul meu azi te hrănești.

Te simt ușor, cum îmi așezi pe frunte

Săruturi tandre și cum mă-nconjori,

Cu visele tale  ce par s-asculte

De șoapta lunii ascunsă printre nori. 

Din două inimi...

Din  două inimi se revarsă

Iubirea în a ei splendoare,

Una-i a mea, de tine-aleasă

A ta-i cealaltă, dulce boare.

Pe cerul meu apari râzând

Cu tine-i dans întreaga viață,

Când mi te-ascunzi ușor în gând

Simt că sunt cea mai adorată.