şi vâsleşti prin cele mai
tumultoase ape ale sale.
Îmi ridici cu fiecare respiraţie
câte o cămaşă cu care îmi
învelisem trupul.
şi îţi astâmperi setea
cu sângele meu
îndoit în paharul de sifon al
lacrimilor.
Îţi cerşesc o clipă de îndurare
în care să-mi eliberezi gândul,
ca să pot
să cumpăr o secundă de timp
neînceput
în care să mă ascund de tine.
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.