Se afișează postările cu eticheta singuratate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta singuratate. Afișați toate postările

Singurătatea

         

      Atunci când în jur liniştea cuprinde secunda, când doar zgomotul gândurilor îţi susură în ureche, eşti legănat de corabia singurătăţii. De multe ori, această stare, de izolare de toţi şi toate, ce te acoperă, este chemată de momentele melancoliei depline, când nu poţi vedea lumina ce încearcă să ţi se răsfrângă pe chip. Când îţi legi visele cu lanţuri de... teamă. Când chiar şi îngerii plâng de tristeţea atât de fină în care te-ai îmbrăcat.
            Singurătatea este o stare apăsătoare,  rece, te învăluie şi te rupe de lumescul în care trăieşti. Aripile îţi sunt acoperite de mantia laşităţii, a dorinţei de a fi singur, de-a întrerupe comunicarea cu lumea din jur. Lama singurătăţii taie bucăţi din trup, lăsând în urmă răni adânci. Sunt răni sângerânde, pe care trebuie să înveţi să le bandajezi la timp, când strigătul durerii nu sfâşie până în profunzimea osului.