Se afișează postările cu eticheta Clasa I-A. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clasa I-A. Afișați toate postările
La pizza!

Drumul cărții, vizită la Biblioteca Comunală Movila Miresii, Brăila
Tot
în această săptămână, în cadrul activității Călătorie
în lumea poveștilor am vizitat biblioteca comunală. Aici ne-a întâmpinat cu
deosebită bucurie d-na Liliana Panțuru, care ne-a introdus în
lumea cărților și, implicit, în lumea poveștilor. Am vizionat două povești
minunate, Peștișorul Floppy și Drumul
cărții, de-acolo de când este copac în pădure și până la momentul când
cartea iese de sub tipar, la tipografie.
Și
pentru că suntem clasa I și știm să citim, am profitat de ocazie și am rugat-o
pe d-na bibliotecar să ne deschidă fișe de împrumut ale unei cărți. Cu bucuria în suflet că vom
descoperi noi taine ascunse în cărțile de la bibliotecă, am promis că vom reveni
și altă dată. Colegii din clasa a II-a, alături de care am participat la
această activitate, aveau deja fișe de împrumut deschise, însă astăzi au ales
și ei câte o carte pentru a o parcurge în minivacanța de Paște.
Iată,
am realizat și câteva fotografii care transmit mai mult decât am încerca noi să
scriem ...

Săptămâna altfel, 8 aprilie 2015- Micii bucătari
O altă activitate pe care am preferat-o și pe care am realizat-o cu succes și anul trecut, la CP, a fost cea cu tema: Micii bucătari.
Am pregătit după cum era și cazul cea mai gustoasă salată de fructe. Chiar dacă o parte din colegi au uitat să aducă în gentuță cele necesare, datorită nouă, celor care am fost atenți la tema zilei, am reușit să realizăm un castron mare-mare de salată plină de vitamine. Din priceperea cu care am tăiat fructele d-na învățătoare și-a dat seama câți dintre noi își mai ajută mama din când în când la bucătătie. Și....am promis că pe viitor ne vom mai antrena și cu mami în bucătărie...îi vom curăța noi legumele pentru supă. Ce cartofi? nu, chiar ceapa ne-am oferit să o curățăm ca să învățăm cât de importante sunt lacrimile pentru curățarea ochișorilor noștri.
Nerăbdarea de a mânca salata dorită, ne-a determinat pe ici-colo să tăiem fructele în bucăți mari. Nu ne-a deranjat când am mâncat, pentru că avem dințișori sănătoși deoarece știm să consumăm lăptic plin de calciu, atât de necesar unei dentiții sănătoase.

Simboluri Pascale - desene, felicitări
Și pentru că am învățat atâtea despre semnificația Sărbătorii Paștelui la ora de religie și, nu numai, ne-am străduit să realizăm și câte o felicitare pentru cei dragi și câte un desen pentru portofoliul personal. Chiar dacă nu sunt cele mai reușite lucrări ale noastre, important este că un strop din gândurile noastre s-a strecurat în produsul final...

Să-nvățăm de unde începe viața unei plante....
Mai întâi învățăm să semănăm... semințele le vom îngriji, le vom studia la ora de științe și ne vom mândri apoi cu rodul muncii noastre. Ce mai, sunt mic dar învăț să fac lucruri mari!
Așez pământ în vas, pun semințe, mai adaug un pic de pământ, presez bine și apoi torn apa....și chiar ne-a ieșit proiectul semănatului....rămâne să urmărim încolțirea și creșterea......imaginile vorbesc singure....

Să știi mai multe, să fii mai bun! 6 aprilie 2015
-Vizionarea unui film despre procesul de obținere a apei potabile - tratarea apei de suprafață;
Apa potabilă este cea utilizată în alimentaţia umană şi care satisface o serie de condiţii fizico-chimice şi organoleptice ce permit consumul său fără a periclita sănătatea.
-Prezentarea unui PPT cu tema: ,,Apa și importanța ei pentru viață”
q Problema apei este grav afectată de două cauze:
v -lipsa completă sau insuficienţa lucrărilor care să facă posibilă folosirea în scopuri sociale şi economice a întregului stoc de apă utilizabil al fluviilor, râurilor, lacurilor şi apelor subterane, permiţând aducerea apei în locurile necesare, în cantitatea şi la timpul necesar;
Labels:
Clasa I-A,
Materiale didactice,
Școala Altfel

De ziua mamei... clasa I-A
Labels:
8 martie,
Clasa I-A,
Fotografiile mele,
mama,
Movila Miresii-Braila

În lumea poeziei eminesciene
Atât de frumos au sunat versurile eminesciene în rostirea plină de candoare a elevilor clasei I-A, în cadrul activității dedicate aniversării zilei de naștere a Poetului Nepereche!

Și pentru că am fost cuminți, Moș Crăciun a venit și ne-a oferit câte un dar....
Labels:
Clasa I-A,
Serbare Crăciun 2014

Bucuria Crăciunului redată de micuții elevi din clasa I-A

Abonați-vă la:
Postări (Atom)