31 august – Ziua Limbii Române

Alexei Mateevici - Limba Noastră


Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Sunt...

Sunt gândul tău sfios din noapte

Chemat pe-o margine de vis,

Să te învălui în dulci şoapte

Să-ţi sărut chipul de dor nins.

Sunt ochii ageri de luceferi

Mă rogi în trup să îţi pătrund

Şi azi, şi mâine, precum ieri

Şoaptele gurii să-ţi adun.

Atinge-mă!

Atinge-mă cu sărutări de stele

Să vezi cum înfloresc în ochii tăi,

Nu te sfii să mă răsfeţi cu ele

Obrazul meu aprins e de văpăi.

Atinge-mă cu petala iubirii

Nu te-ntreba dacă îmi eşti ursit,

Coseşte-mă din iarba fericirii

Atinge-mi tandru sânul dezgolit.

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL – partea a II-a

Renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii

      Atunci când faci parte dintr-o comunitate, pentru a te integra în interiorul său, aderi la sistemul ei de valori, la credinţele şi tradiţiile ce-o definesc şi te supui regulilor spaţiului geografic unde se găseşte comunitatea respectivă.

    Din bătrâni se spune că Omul sfinţeşte locul prin urmele pe care le lasă în trecerea sa pe pământ: zideşte o casă, dă viaţă unui copil, plantează un pom. Cam acestea sunt cerinţele minime pe care trebuie să le atingă fiecare dintre noi. Dar, dacă se întâmplă să te afli în fruntea unei comunităţi, regulile se schimbă, responsabilităţile sunt altele, iar urmele trebuie dăltuite adânc în istorie, nu doar în sufletele semenilor.

   Săptămâna trecută am promis că voi continua materialul ,,Omul sfinţeşte locul”, după ce voi sta de de vorbă cu edilul movilean. Iată că mă aflu astăzi, 23 august 2013, în faţa primarului Dumitru Panţuru, pentru a întregi tabloul informaţiilor referitoare la renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii dar şi a Bisericii din satul Esna.

    Mărturisesc că este un privilegiu să stau alături de omul cel mai iubit de movileni, o persoană ale cărui mâini sunt pline de iubirea lui Dumnezeu, primarul a cărui agendă, oricât ar fi de încărcată, tot îşi face timp pentru o solicitare ce vine din partea unui seamăn de-al său.

Scrisoare către Dumnezeu - mai 2013

 

 În urmă cu doar o săptămână, noi, creştinii ortodocşi, am celebrat ,,Învierea Domnului Iisus Hristos”. Şi, tot atunci, Dumnezeu a ales să-l cheme în cer şi pe bunicul meu, din partea mamei. Lacrimi de bucurie şi tristeţe s-au amestecat pe obrazul meu şi al familiei mele, pe de o parte, deoarece cu toţii am înviat sufleteşte, iar pe de altă parte, despărţirea de bunicul care a fost un om deosebit.

   Şi, poate, de aceea m-am trezit vorbind cu Divinitatea, despre locul şi rolul nostru aici, pe Pământ. Cum alegem să ne cioplim cu mâna şi sufletul viaţa pe care-am primit-o în dar de la Tatăl Ceresc şi, pe care, de multe ori, uităm să o preţuim şi să ne bucurăm de ea. S-a aprins lumină sfântă din cer în fiecare casă şi, o dată cu ea, au ars suspine din suflet, şi am ciocnit cu toţii ouă înroşite de sângele Mântuitorului, resimţind nevinovăţia Mielului când am rostit într-un glas: ,, - Hristos a înviat!”, iar răspunsul s-a auzit în mii de inimi:  ,, - Adevărat a înviat!”

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL - partea I -

Renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii

     O vorbă înţeleaptă spune că Omul sfinţeşte locul, ceea ce înseamnă că omul harnic, cu credinţă în Dumnezeu, care pune suflet şi pasiune în tot ceea ce face, reuşeşte să clădească temelii solide în spaţiul unde trăieşte.

  Despre astfel de oameni, care ştiu să sfinţească locuri, să zidească în suflete şi să se dăruiască semenilor, mi-am propus să scriu în acest material.

   Duminică, 18 august 2013, paşii m-au condus către Biserica din satul Movila Miresii,  lo­cul de unde îşi iau pu­terea sătenii, după o săptămână de trudă. Am asistat la slujbă alături de credincioşii movileni, mânată fiind şi de curiozitatea de a vedea cum se desfăşoară slujbele în interiorul unei biserici aflată într-un amplu  proiect de renovare.

    Originile Bisericii Tuturor Sfinţilor, din Movila Miresii, ne poartă în urmă cu 120-130 de ani. Ea a fost ridicată între anii 1888-1892 de către locuitorii acestui sat, sub îndrumarea părintelui Stan Apostol (al cărui trup este înmormântat în interiorul curţii bisericeşti, ce continuă să vegheze chiar şi dincolo de mormânt acest sfânt lăcaş) şi a fost sfinţită în anul 1892 de către Preasfinţitul Episcop Partenie. Pictura a fost realizată în anul 1904 şi restaurată în perioada 1922-1942. În anul 1982 este iarăşi restaurată şi renovată la interior, iar la 2 iunie 1985 are loc resfinţirea  acestei parohii, de către Preasfinţitul Episcop Epifanie Norocel al Buzăului. Exteriorul clădirii a fost consolidat între anii 1991-1992.

  După săvârşirea cu multă iubire şi dăruire a Sfintei Liturghii,  

l-am invitat pe preotul Sinca Marius, unul din cei doi preoţi care slujesc în parohia movileană ( preotul Hornea Stelian fiind cel de-al doilea duhovnic al movilenilor), să ne vorbească despre această lucrare de renovare a Bisericii Tuturor Sfinţilor din satul Movila Miresii.

      Proiectul de renovare a început în anul 2012, chiar după sărbătoarea Paştelui şi anticipăm să-l finalizăm anul viitor, în primăvară. Am pornit în acest demers alături de Consiliul Local Movila Miresii, prin reprezentantul său, primarul Dumitru Panţuru, căruia îi port un deosebit respect şi, pot să spun că, stăm bine cu stadiul lucrărilor, faţă de alte proiecte similare, de prin alte locuri, care se derulează pe perioade mari de timp. Cele mai grele lucrări s-au efectuat deja, s-a realizat structura de rezistenţă, consolidarea, s-a regândit arhitectura, subzidirea, acoperişul şi celelalte lucrări din categoria aceasta. Precizez că greul a trecut, au rămas de efectuat lucrările mai uşoare, care necesită timp pentru a fi finalizate. Ceea ce ţine de exterior, sperăm să finalizăm în următoarele două luni, iar până în primăvară ne vom ocupa de tencuielile interioare. Lucrările care s-au realizat au fost capitale, de fapt, s-a regândit întreaga biserică. Dacă facem o analiză, observăm că acum 120-130 de ani, când a fost clădită această biserică, erau alte tehnici în construcţie, se foloseau anumite materiale, lemnul în principal, care nu au rezistat timpului şi s-au deteriorat. Nu se compară cu tehnica de azi care este foarte avansată . Dincolo de timp, au fost şi multe cutremure care şi-au lăsat urmele peste zidurile acestei biserici. Şi, la fel ca o haină a unui om, din când în când mai trebuie şi ea schimbată, căci se rupe, nu? Până la urmă, totul trebuie înnoit la un moment dat, în viaţa noastră, fie că ne place, fie că nu, iar schimbarea se va produce, cum e şi firesc,  cu multă trudă. Ceea ce obţinem fără muncă se risipeşte la fel de uşor, pe când o lucrare obţinută prin jertfă, capătă  altă dimensiune şi valoare.

Minunea înmulţirii pâinilor

   

     La îndemnul fiicei mele, duminică, 18 august 2013, am mers să ascult Sfânta Liturghie în Biserica Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii, localitate frumoasă, cu nume de legendă, unde eu îmi desfăşor viaţa cotidiană.

    Fiind a VIII-a duminică după Rusalii, preotul care slujeşte în această parohie, Sinca Marius, a prezentat credincioşilor movileni o Evanghelie foarte frumoasă, în care se vorbeşte despre minunea înmulţirii pâinilor făcută de către Domnul nostru Iisus Hristos.

  Se spune că: ,,Într-una din zile, aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească, predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis:

  Locul este pustiu  şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare” – Matei XIV, 15.  Iisus, însa le-a zis: Nu trebuie să se ducă. Daţi-le voi să mănânce” – Matei XIV,16.

  Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă, şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, multimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

  Mântuitorul, după ce săvârşeşte această minune, dispare, iar mulţimile au mers după Dânsul. L-au aflat pe Iisus stând singur, rugându-Se şi fiind trist.(...) Toată lumea se bucura de minune, pentru ca a mâncat şi s-a săturat, dar Hristos era trist! Atunci El le-a adresat  următoarele cuvintele dojenitoare:

  Adevarat, adevarat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat” (In. 6,26).”

   Preotul movilean a explicat credincioşilor că supărarea Mântuitorului venea din faptul că a observat cum oamenii s-au bucurat că le-a oferit pâine pe gratis, fără muncă. Că oamenii au gândit în sinea lor cum un astfel de conducător care te iartă şi-ţi dă să mănânci fără să depui un efort, ar fi un conducător ideal pentru ei.