Scrisul, pasiunea mea

     De mică îmi plăcea să ascult poveştile pe care mama mi le citea. Şi mă lăsam legănată  de luntrea magică a Zânei Poveştilor ore în şir. Iar dacă mami mai spera, sărmana, că la un moment dat mă voi plictisi şi, poate, chiar voi adormi, recunosc că o dezamăgeam, în privinţa aceasta. Îi ceream să-mi citească fără oprire, până mă convingeam singură că nu mai poate, că a rămas fără glas...

  Oare, de ce eram fascinată de basme, de amintirile din copilăria lui Creangă, de schiţele lui Caragiale pe care mi le citea cu atâta patos, încât credeam că, chiar a coborât personajul însuşi, din scena întâmplărilor şi.... mă minunam?

   Poate, pentru că, pe la nouă ani, aveam să scriu propriile mele poveşti.

   Doamna învăţătoare chiar a observat înclinaţia mea pentru scris şi-mi cerea adesea să creez compuneri pe diferite teme. Recunosc, lucrările mele erau printre cele preferate de colegi, căci după ora de limba română, când ieşeam în pauză, veneau şi-mi spuneau că le-a plăcut ceea ce am scris, că i-am emoţionat şi că ... chiar mă considerau  talentată.

   Mi-amintesc că la sfârşitul clasei a patra, doamna învăţătoare ne-a lăsat pe noi să realizăm un text sau o poezie prin care să ne luăm rămas bun de la ea. Credeţi că a rămas indiferentă atunci când am citit propria creaţie? Nicidecum! I-au dat lacrimile nu doar ei, ci şi mamelor care erau prezente acolo, chemate să vadă serbarea pe care le-o pregătisem înainte de a închide  ultima filă a ciclului primar.

  Am simţit mereu că pasiunea vieţii mele este scrisul. Atunci când scriu,  pătrund într-o lume magică, a cuvintelor argintate. Este un teritoriu, cred, acolo, în inima fiecăruia, dar pe care îl ţinem ascuns mulţi, probabil din teamă. Iată că, eu mă număr printre curajoşii condeiului şi-mi place să mă joc cu slovele, îmi place să le dezbrac, să le împăturesc  pe toate feţele şi să le ascund în rama tabloului copilăriei.

  La început foloseam propoziţii simple. Mai târziu am început să le împodobesc cu expresii cât mai frumoase, pe care le regăseam în cărţile pe care le citeam, în textele pe care le studiam la şcoală. Chiar şi poeziile mele aveau un vers uşor, fără rimă adeseori, dar care oglindeau starea mea sufletească, opinia mea faţă de un anumit lucru, sentiment ori fenomen. Poezii precum Răţuşca, Greierele şi furnica, Iarna, (dar şi alte nume de pisoi pe care îmi plăcea să-i chinui când eram micuţă), până la O lume minunată, Mama, Învăţătoarea mea, mi-au încărcat paginile propriului jurnal şi m-au ajutat să mă formez, m-au ajutat să-mi definesc un stil propriu de a scrie.

   Foarte important, pentru o persoană care alege să-şi facă din scris o pasiune, este  prima scânteie ce i-a fost aprinsă în suflet. Acea lumină pe care va trebui să o menţină aprinsă în fiecare zi. Pentru mine, acea licărire a fost mama. Ea a fost farul după care m-am ghidat în ale scrisului, ea a fost încurajarea şi zâmbetul meu de fiecare clipă. Şi, pentru aceasta, mă simt o norocoasă! Şi îmi doresc, atunci când voi mai creşte, să-i aşez pe braţe buchetul recunoştinţei, dedicându-i nu un poem, nu o poveste în care ea să fie personajul principal ci... zborul meu. Acel zbor în care m-am lansat şi-n care ea mi-a fost copilot, cu atâta dragoste şi graţie, chiar de când am venit pe lume! Aripile mele, pe care voi continua să le ţin întinse mereu, am să le înalţ ca un dar pentru ea, pe culmi la care orice mamă visează! Şi vor fi culmi la care voi aspira în orice zi, pentru că vor fi ale propriilor mele visuri, pe care le-am descoperit în mine cu ajutorul ei. Ea mi-a dat elan să zbor spre zări chiar înainte de a-mi dedica o carte. Eu, minunea ce-i încarcă braţele sufletului, minţii şi trupului   rostindu-i în fiecare zi numele: Mamă!

  Degetele ei mi-au strâns visurile şi mi le-a aruncat departe, acolo, spre cer, pentru prima oară. Iar după ea a fost doamna învăţătoare. De aceea le voi fi mereu recunoscătoare. Le voi păstra chipul în inimă precum o icoană. Mama - pentru că mi-a pus în suflet acuarela cuvintelor- şi doamna învăţătoare, pentru că mi-a aşezat şevaletul pe un teren drept, al educaţiei, de unde eu voi obţine  rezultate bune.

  Aşadar, pasiunea mea pentru scris va rămâne izvorul din care voi bea cu sete, îmi va fi hrană necesară pentru a creşte.

   Şi tot scrisul va rămâne acel parfum special, cu care eu voi stropi miresme alese peste persoanele dragi, dar şi spre acei oameni care, în anumite momente ale vieţii, îmi vor întinde mâna lor. Voi continua să ţes broderii alese din cuvinte şi îmi voi urma pasiunea în fiecare clipă de visare...

Georgiana Ionela Vîju, clasa a VI-a