Când noaptea cade, gându-n unde
Se pleacă tot visând la el,
Chemându-l din zarea ce-ascunde
Dor și un glas de porumbel.
Și iată cum de printre stele
Se-ntruchipează dintr-odat’
Doi tineri ochi, dulci albăstrele,
Neasemuitul prinț visat.
