Hoinărind prin blogurile mele favorite...

  Mi-au atras atenţia cuvintele Georgianei Istrate, care grăiesc un mare adevăr al timpurilor noastre...

   Oamenilor le place la nebunie să-ţi pună ei ordine în viaţă, să-ţi arate unde ai greşit şi, ferească Sfântul! să afle că eşti fericit, că atunci chiar devii de neiertat!

   Se pare că este o modă să ,,ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala" şi să ne dăm cu părerea despre activităţile celor din jur, fie ei vecini, prieteni, colegi, cunoştinţe sau rude...

  Şi... să mai şi îndrăzneşti să  ripostezi şi să negi că previziunile lor nu ar fi corecte, chiar că îţi aprinzi paie-n cap, cum se zice.

  Aşadar, am rămas surprinsă când am realizat că atât ,,lumea de la ţară" cât şi cea care vieţuieşte ,,la oraş" are atâtea puncte comune! Chiar mă gândeam că lipsa ocupaţiei, care dă multe idei celor cu ,,mintea stătută", ar fi motivul care determină anumite persoane să studieze ,,capra vecinului"...Observ că, dincolo de o educaţie deficitară, există şi o răutate născută din invidie, ce sapă cu gheare de fiară pe obrazul semenului....

    Şi nici nu mai vreau să-mi reamintesc vremurile când voiam ,,să fac lumea mai bună"!

Iată că am participat şi la cross...

   Şi, nu oricum! Am ajuns la finiş a 286-a dintre multe colege tinere. Deh, la aproape 40 de ani ai mei, mă consider... ,,în formă"...
   Las fotografiile să vorbească de la sine! Aaaa! Era să uit, faptul că nu am abandonat cursa de aprox. 3 km, pe faleza gălăţeană, luni, 22 octombrie 2012, se datorează minunatei mele colege, Carmen Ichim, care m-a încurajat permanent şi m-a motivat să scot un loc onorabil. Mulţumesc, scumpă colegă!

De ce ar trebui să te transformi într-o victimă?

 
Atunci când ieşi dintr-o relaţie care nu-ţi mai aducea nici o satisfacţie şi-n care te simţeai permanent singur?

  M-am tot întrebat, de ce persoanele din jurul meu, suferă atât de mult, când văd cum doi oameni aleg să-şi  separe drumul vieţii....

  Oare, unde scrie că atunci când doi oameni divorţează, trebuie să se sfâşie, să-şi scoată ochii sau, şi mai rău, să se insulte verbal? Hm! E multă prostie în lumea asta, dar când se cumulează cu răutatea şi limitarea psihică, combinaţia e bestială, trebuie să recunosc!

  Şi, spre deliciul unora din cercul cunoscuţilor mei, o să continui să râd, să muncesc şi să-mi menţin permanent busola sufletului în echilibru! Poate aşa, voi reuşi să micşorez numărul acelor vampiri energetici din spaţiul meu existenţial, recunosc, o zonă de ţară, ce se hrănesc cu replici de genul: ,, să cadă! că deja i-am săpat groapa, de ce nu o vede?!"

Rugaţi-vă pentru cei ce vă blestemă şi binecuvântaţi-i pe cei care vă urăsc…

Doamne, dă numai bine celor din jurul meu şi mie răbdare să reuşesc în tot ceea ce mi-am

Atunci când te ascunzi după propriile redute....

 

 Iubirea nu va reuşi să te găsească! De aceea, este bine să-i ieşi în întâmpinare cu zâmbet şi dorinţă. 

Te va găsi prin intermediul unui suflet pereche, care va rezona pe aceleaşi vibraţii cu tine şi te va încărca de lumină şi culoare. Nu te teme, că n-ai s-o recunoşti!

    Doar cei infirmi sufleteşte te vor judeca pentru curajul tău, doar ei te vor condamna pentru îndrăzneala de care ei nu au dat dovadă o viaţă.... preferând să trăiască în ,,mocirla" unor relaţii false, în care a primat doar siguranţa materială şi unde comunicarea s-a produs de la ,,stăpân" la... ,,slugă".

Nu ai nevoie de cine ştie ce calităţi mentale ca să descoperi chemarea propriului suflet, ca să-ţi asculţi propria muzică interioară!

  Eu am îndrăznit azi, chiar dacă cei din jur mă judecă aspru! În fond, nu e treaba nimănui cum îmi scriu eu jurnalul propriei vieţi... nu au decât să se ia la trântă cu proprii lor demoni.... Atenţie doar la momentul când clepsidra vieţii se întoarce... nisipul va curge din ce în ce mai repede,

Când ţinem sufletul ascuns într-un labirint o viaţă...

   

Cu  greu reuşim să-l scoatem la lumină... îl pedepsim cu teama noastră de a înfrunta încercările vieţii.
De aceea, poate, după ani de zile, m-am decis să-mi eliberez sufletul din întunericul unui labirint întortocheat numit ,,relaţie" şi să-i permit să zboare spre zări senine. Indiferent dacă zborul său nu poate fi înţeles de cei din jur, e dreptul său la libertate şi fericire. Un drept pe care m-am decis să i-l respect....

    Aşadar... îţi permit suflete să reînveţi să zbori!

Invidia

Motto: ,,Când nu ajungi la struguri, cu siguranţă sunt acri..."

   Printre trăirile ce frământă firea unui om se numără şi invidia. Acel fior rece, prin care o persoană nu poate accepta succesul celei de lângă ea. Întotdeauna persoana de alături va avea mai mulţi bani sau mai multă faimă. Ochii săi par mai încrezători, surâsul mai fermecător şi cei din jur par să se îndrăgostească mai repede de ea. În schimb tu... oricât te-ai strădui parcă nu poţi cuprinde în fiinţa ta calităţile sale, parcă nu poţi atinge standardele pe care ea le ţinteşte. Te simţi aproape incapabil de a-i privi cu respect toate acele virtuţi după care şi-a croit drumul în viaţă. În persoana de alături, vezi o fire puternică, cu o educaţie aleasă, cu simţul umorului, care ştie să se adapteze oricărei situaţii.

   Însă... de ce nu poţi avea şi tu toate acestea? Te obsedează această întrebare, îţi sparge liniştea în ţăndări şi-ţi face sufletul ferfeniţă cu zbuciumul ei. Te simţi înfrânt în faţa vieţii. Moare până şi ultimul zâmbet de pe chipul tău. Parcă ţi-ai pierdut identitatea şi rătăceşti pe o cale ce nu duce nicăieri... Invidia a ucis în tine toate sentimentele  frumoase ce-ţi împodobeau nu demult sufletul.

Coana INVIDIA

autor: Viorel Vintilă

 Sunt ofticată şi ţaţă
Pe cei ce reuşesc în viaţă.
Muşc de fund cu gura mare,
Aproape pe fiecare. 

Mă numesc invidia,
Soră cu perfidia.
Toată ziua lenevesc
Şi lumea o urmăresc. 

Eu sunt ca hopa mitică,
Care nu se mai ridica.
În mocirlă eu m-afund,
Toată lumea muşc de fund. 

George Topârceanu

Rapsodii de toamnă

 I

                        A trecut întâi o boare

                        Pe deasupra viilor,

                        Şi-a furat de prin ponoare

                        Puful păpădiilor.

                        Cu acorduri lungi de liră

                        I-au răspuns fâneţele.

                        Toate florile şoptiră,

                        Întorcându-şi feţele.

                        Un salcâm privi spre munte

                        Mândru ca o flamură.

                        Solzii frunzelor mărunte

                        S-au zburlit pe-o ramură.

                        Mai târziu, o coţofană

                        Fără ocupaţie

                        A adus o veste-n goană

                        Şi-a făcut senzaţie:

                        Cică-n munte, la povarnă,

                        Plopii şi răsurile

                        Spun că vine-un vânt de iarnă

                        Răscolind pădurile.

Festivalul toamnei, la Brăila, în imagini...

Astăzi, 13 octombrie 2012, în Grădina Publică din Brăila...

Dragostea...

• ¹ Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
• ² Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
• 1Cor 12.8-28; 1Cor 14.1; Mat 7.22; Mat 17.20; Marc 11.23; Luc 17.6;
• ³ Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
• Mat 6.1-2;
• ⁴ Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
• Prov 10.12; 1Pet 4.8;
• ⁵ nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
• 1Cor 10.24; Filip 2.4;
• ⁶ nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
• Ps 10.3; Rom 1.32;
• ⁷ acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
• Rom 15.1; Gal 6.2; 2Tim 2.24;
• ⁸ Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
• ⁹ Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;

La mulţi ani!

De ziua ta, cele mai frumoase flori, Nicu! Din partea celor mai minunate persoane din viaţa ta!

11 octombrie 2012...

   Şi pentru că astăzi este o zi specială pentru mine, ofer câte o petală parfumată de trandafir, tuturor celor care îmi vizitează pagina....

Eu sunt aici...

   Nu privi înapoi... drumul îţi este deschis înainte... ia-mă de mână! Lumina e-n tine! În sufletul tău!

Uneori...

    Rătăcim pe căi străine, fără să realizăm că nu este drumul pe care ar trebui să păşim...

Dar... vine o zi, în care lumina ne pătrunde în suflet şi, ca prin farmec, cerul vieţii se înseninează...

Apoi, depinde de înţelepciunea fiecăruia de-a merge înainte, fără să privească înapoi... chiar dacă ataşamentele ne strigă, ne cheamă, ne ispiteşte cu falsul confort pe care ni l-a oferit  un timp...

De-ar putea...

     Pescăruşii singurătăţii să smulgă din om durerea.... şi să o arunce în mare, cât mai departe de ţărm...
am reînvăţa să zâmbim ...
Dar... sunt doar păsări, ce nu pot concura, uneori, cu păsările negre ale unor suflete umane...

..............................................................................................

Arde-n noi jăraticul...

Arde-n noi jăraticul

toate măruntaiele

când ne trăim cu intensitate dorinţa...

Pui lemnul pe vatra trupului meu

şi-l aprinzi cu fulger

din palmele tale...

Ne strecurăm simţurile

în crăpătura săpată de cuvinte în necuvinte

şi strângem secundele plăcerilor

Melancolie

Lucian Blaga

Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.

Păşesc tăcută...

    Păşesc tăcută printre frunzele uscate pe care toamna le-a furat copacilor, le simt strivirea sub talpa pantofului greu şi... gândesc la clipa când, în adieri de dor, tu mi le arătai aievea....

    Şi păşesc... şi gândesc... şi simt... şi golul mă cuprinde... şi lacrimile se furişează pe la colţul ochiului... pentru că, simt cum tu ai călcat chiar peste mine... iar  pasul tău, ce mă striveşte nepăsător, mă desface în mii de fărâme ruginii... uscate...moarte... îmi întorc privirea.... şi mă privesc.... şi mă îndepărtez...