- Ai ascuns multe clipe în rama icoanelor cu aviatori până ai învăţat descântecul manşei
aparatului de zbor ?
- Cu siguranţă, multe. M-am învelit cu
mult exerciţiu
aviatic datorită unor oameni minunaţi care m-au instruit. Dintre aceştia aş aminti cu plăcere profesionişti ce pot fi consideraţi deschizători de drum pentru
mulţi tineri şi care ne-au ajutat să descoperim calităţi nedescifrate chiar de
noi înşine. Oameni ce au reuşit să scuture clopoţeii curajului la poarta visurilor
noastre şi ne-au întins braţele să zburăm. Au răscolit cu dibăcie aurul din
sufletele noastre şi l-au trecut prin propriul foc până ne-au dat forma
potrivită. Chiar dacă mă repet, aceşti oameni sunt : locotenent major Ioan
Văetuş, primul meu instructor de zbor ; căpitanul Florin Labău,
instructorul meu de la elicoptere. Îmi aduc aminte de răposaţii Victor Huci şi
Mircea Toader, amândoi morţi în urma prăbuşirii aceluiaşi avion. Îmi amintesc
cu recunoştinţă de Virgil Paliştan, de colonelul Ştefan Nicolae - primul meu
comandant de escadrilă brăilean, de ale
cărui rădăcini brăilene am aflat după vreo 30 de ani de la momentul cunoştinţei
noastre. Maiorul Dragomir Alexandru, brăilean - care chiar dacă era un dur în
profesie - mi-a lăsat o impresie
deosebită, deoarece a fost unul dintre piloţii cu mare experienţă de zbor, având
mii de ore de pilotaj efectuate în aviaţia sanitară, unde activase anterior venirii lui în Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie.
Sunt câteva nume care mi-au venit acum în
gând, însă au fost şi alţii. Ţin să precizez şi faptul că am avut o relaţie
prietenească, nu neapărat de şef – subordonat cu majoritatea piloţilor ofiţeri. Cât am activat în
aviaţie, nu a existat o
relaţie de tipul
acesta de
superior versus subaltern,
ci am avut o relaţie
de amiciţie între noi. Era şi firesc, pentru că, fiind în aceeaşi cabină, eram precum fraţii, împreună la dispoziţia
hazardului.