Când tropăit de clipe se-aude-n goana lor
Şi îmi deschide poarta tăcerilor învinse,
De secolul uitării cu un suspin uşor.
De umeri asfinţitul îmi prinde o eşarfă
Iar roşul său l-aşterne pe tot obrazul meu,
Secunda nenăscută se scurge de pe-o harfă
Şi îmi aşează-n gânduri lacrimi la apogeu...
Se-aşează umbre negre pe altarul iubirii,
Cuvinte nerostite cad pe-ale mele mâini;
Te simt că pleci pierdut, cu ochii închipuirii
Eu aş fi vrut, iubite, să-ţi cer să mai rămâi!
Dar mi-a-mpietrit surâsul şi şoaptele pe buze,
Când ochiul tău angelic vedeam că e cuprins,
De efemerul vieţii şi de simţiri confuze,
De valul nepăsării în care te-ai închis.
Cornelia Vîju
Stefy a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Şoapte de adio...":
RăspundețiȘtergereesti talentată, fatoooo!!!!
te citesc cu plăcere mereu....
nu rezist până nu intru pe blogul tău...
Mulţumesc, StefY. Pe viitor, nu te mai obosi să comentezi, dacă nu eşti respectuos. Eu am aproape 40 de ani, sunt de-o vârstă cu mama ta, aşa că....,,fato" este un apelativ cu care să te adresezi celor care-ţi permit. Eu mă respect prea mult, ca să-ţi dau, aici, pe blogul meu, lecţii de etică. Să ştii că sunt site-uri speciale care te pot ajuta.
RăspundețiȘtergereA...poezia e scrisă când aveam 20 de ani şi a obţinut chiar o menţiune la un concurs literar. Îţi fac această precizare, ca să-ţi explici, de ce ţi-a plăcut aşa mult, încât nu ai rezistat tentaţiei de a o comenta...Numai bine!