Copilăria, dincolo de șoaptele versurilor Corneliei Vîju

 

Copilăria, cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, a fost evocată de Cornelia Vîju în patru volume, trei de poezie și unul de proză,  File din copilărie (2013), Prin poarta copilăriei (2014), Printre rânduri de poveste (2016) și În oglinda copilăriei (2022).

Sunt patru volume pe care scriitoarea le-a așternut pe hârtie inspirată fiind de elevii săi. Se pare că fiecare generație formată a trezit în ea sâmburele unei lumi magice pe care a ales să o imprime pe broderia albă a colii de scris.

Temele abordate în poezii sunt specifice perioadei copilăriei, iar prin mesajul lor autoarea încearcă să cultive atitudini și comportamente pozitive, după cum declara în argumentul cărții.

File din copilărie nu se vrea a fi o carte desprinsă din bagheta magică a vreunei Zâne Bune care face minuni, ci doar un mod de a ne înveli, din când în când, gândurile în mantia de catifea a unei poezii și de a menține echilibrată balanța lecturii celor mici, dincolo de cerințele școlare.

Fiecare copil constituie o valoare, iar noi, actuali și viitori dascăli avem obligația de a ne asuma responsabilitatea  unei dezvoltări armonioase a lor, nu doar în mediul formal, ci și în cel nonformal.

Prin poarta copilăriei vine să completeze tabloul fragedei vârste, iar autoarea, prin versuri simple, reușește să redea bogăția de sentimente omenești cu care a înzestrat în joacă elementele naturii.

,,Dragă mi-e învățătura/ Zi de zi de ea mă prind/ Diamante strâng-întruna/ Când din cărți eu o cuprind” (Învățătura), de care își amintește copilul toamna când porțile școlii se deschid larg ,,Toamnă îmbrăcată-n ie/ Din mătase aurie/ Ne furi razele de soare/ Când te așezi la hotare!” (Gând de toamnă)

Harnica furnică este dată drept exemplu copiilor: ,,Pildă să-ți fie furnica/ Niciodată nu se plânge/ Cât de grea i-ar părea munca/ Ea străruie și învinge” .

Autoarea îi avertizează pe cititorii săi în poezia Lumea copilăriei că: ,,Vremea aceea de poveste / Cu păpuși și jucării/ Este vremea care trece/ Cu pași repezi, dragi copii/ De aceea prețuiți-o/ Fiindcă zborul ei cel lin/ Vă poartă spre cer de vise/ Unde-i cald și e senin/ S-o purtați mereu în gânduri/ Chiar dacă veți crește mari/ Din ea izvorăște tainic/ Un râu de mărgăritar”.

De ce a ales să scrie povestioare pentru copii, aflăm chiar din argumentul cărții respective:,,Poate pentru că știu ce miresme dulci se pot aduna în poala inimii când pătrundem în universul poveștilor unde totul este cu putință! Poate că, trecându-și degetele micuțe prin fuiorul poveștilor, copiii, în timp, vor învăța să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, faptele bune de cele rele.”

Titluri precum: Pățania Buburuzei, Ninge în poiana cu pitici, Minciuna are picioare scurte, Moș Ene, O lecție de prietenie, Zilele săptămânii, Pantofiorul rătăcit sau Povestea regelui An au atras fiecare copil spre lectură.

Ultimul volum dedicat micuților cititori În oglinda copilăriei strânge în paginile sale versuri despre anotimpuri și rădăcini. ,,Acolo unde-s oameni buni/ Și-au în pridvor cununi de flori/ Unde-s cinstiți ai mei străbuni/ Și cerul e plin de culori/Acolo este satul meu/ Unde-am copilărit demult/ E loc iubit de Dumnezeu/ Cu vise și cu mult tumult.”

Iată cum, rădăcinile autoarei adânc înfipte în pământul din care s-a ridicat, trec granițele vârstei și cu ajutorul condeiului dăruiesc frumusețe, lumină și bucurie celor din jur.

Copilăria, în opera Corneliei Vîju, rămâne acel univers de unde izvorăște lumina unui om și unde îngerii fac palmele căuș pentru a aduna toate emoțiile risipite în zare spre a fi turnate în cupa timpului ce zboară continuu.