Feţele nevăzute ale omului...

    Într-o lume ce-şi desfăşoară spectacolul său captivant, ca-ntr-un ecran mare al unui televizor, personajul principal este Omul. Aşadar, în vârtejul evenimentelor zilnice, suntem prea grăbiţi să păşim peste persoanele de lângă noi, fără să ne gândim la sentimentele lor, ba chiar, nici la ale noastre, câteodată! Însetaţi de-o fericire imaginară, alergând după succesul lumii, uităm să ne bucurăm de gingăşia unei clipe petrecută alături de cei dragi. Aproape că, nici nu mai  observăm cum, înlăuntrul nostru, la un moment dat, domneşte pustiul.

  Privind în jur, observi în fiecare zi oameni orbiţi de strălucirea banilor, ce uită adevărata valoare a vieţii, care se află în ei, în lumina lor interioară.

 Fiecare om are în el o parte bună, şi una rea, credeam până de curând. Dar... viaţa mi-a demonstrat, că oamenii au zeci de feţe, iar cele negative într-un procent mare, faţă de cele pozitive. Suntem atât de departe de Dumnezeu! Parcă intenţionat ne otrăvim sufletele cu egoism şi invidie, nemaigăsind, astfel, puterea iertării.

 Atunci când pierzi un partener de drum, care  te-a însoţit mult timp, şi care considerai că te întregea, trebuie să rupi  firul ce te lega interior de acea persoană. Să ierţi, chiar dacă te doare! Să faci durerea ghem, şi să o arunci cât mai departe. Desprinde-te  de ţărmul la care ai ancorat, când partenerul a ales să coboare şi vâsleşte spre alte zări! Vei zări farul călăuzitor, dacă ai credinţă! Răsfiră-ţi degetele, nu lăsa să se strângă în pumn  resentimente! Spală-ţi palmele cu lumina iertării, ca să poţi păşi mai departe. Dă drumul lacrimilor ce te îneacă! Lasă trecutul să se ducă, pentru a permite prezentului să se nască pe o pânză albă, neîntinată de feţele nevăzute ale omului, ce până mai ieri mergea alături de tine. Nu te lăsa pradă regretelor! Lumea nu se opreşte în loc, dacă tu suferi! Continuă-ţi călătoria vieţii, fără să te simţi intimidat de ea şi limitările sale! Te-ai îndepărtat, parcă, prea uşor de idealuri, prin torentul de griji şi probleme, pe care,  în ultimul timp, îl laşi să-ţi conducă viaţa. Ai devenit spectatorul  pasiv al vieţii tale, refuzând să te implici. Şi ce dacă, după ani de convieţuire, descoperi că omul de lângă tine îţi este străin? Că nu cunoşti cu adevărat sentimentele ce le nutreşte în sufletul său? Majoritatea oamenilor îmbracă haina falsităţii, de dragul aparenţelor! Se ascund în spatele ego-ului, care le dă falsă putere. Şi ce? Lucrurile trebuie să se mişte mereu. Nimic nu este static. Deci, nici tu nu ai voie să te opreşti! Regăseşte-te! Luptă din nou! Descoperă cărarea ce duce în adâncul sufletului,  rescrie-ţi propriile ţeluri şi începe lupta pentru a le atinge. Chiar dacă pare greu, chiar dacă lumea din jur se roteşte, ameţitor de repede, şi simţi că îţi pierzi echilibrul! Da! La capătul disperării cheia este...  speranţa!

   Indiferent de conjuncturile destinului, la un moment dat, te trezeşti în situaţia de a să alege, de a urca trepte în drumul spre evoluţia spirituală. Printre măşti zâmbitoare, şi respect fals, ai datoria de a merge înainte, de a te ridica de fiecare dată când viaţa te îngenunchează. Iar arma cea mai la îndemână, cu care poţi lupta, este rugăciunea, ce te va ajuta să regăseşti speranţa şi iertarea.

   Pe orice cărare a vieţii vei păşi, lumea va fi aceeaşi, oamenii vor avea mereu mai multe feţe, te vor privi în mai multe oglinzi în acelaşi timp, te vor întoarce din drum, câteodată doar din răutate, nu ca să te îndrume. Iar tu, îndoieli şi zbucium interior vei trăi mereu, pentru că, totuşi, ele sunt umane, fac parte din lumea ta. Şi, chiar dacă pe cerul sorţii vor guverna, la un moment dat, nori întunecaţi, depinde de voinţa ta să găseşti puterea de a-i alunga, şi de-a aduna din nou sclipirea stelei care să te motiveze.

  Rănile, deosebit de profunde, pe care le aduni de-a lungul vieţii, întotdeauna se vor vindeca greu, dacă nu  vei trece asupra lor cu balsamul tămăduitor al iubirii. Labirintul suferinţei te va ameţi rău, poate, căutând ieşirea, dacă nu vei striga după ajutor, dacă nu vei alunga întunericul interior.

  Oricât de incert pare viitorul, câteodată, ai datoria de a nu renunţa, de a lupta şi de a învinge, de a-ţi aduce aproape neatinsul, celălalt capăt de drum neumblat, de a-ţi redescoperi identitatea, fiindcă eşti o fiinţă unică,  plămădită după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu...

Cornelia Vîju