Speranţa

   Căutând în cămara inestimabilă a sufletului unui om, vei găsi speranţa. Şi nu va fi aşezată într-un colţişor, ci ea va ocupa întotdeauna un loc de cinste, pentru că este acea candelă în care trebuie să păstrezi aprinsă lumina mereu.

 Faci zi de zi pacturi cu viaţa, îi smulgi promisiuni pe care le doreşti îndeplinite, unele mai timide, altele mai îndrăzneţe. Şi, apar momente, când pasul tău rătăceşte drumul, iar singura nădejde este speranţa.

  Uşoară ca o adiere de vânt, ca o fâlfâire de aripi, speranţa este elixirul vieţii din care îţi extragi puterea, este lumina din întuneric, pâlpâirea aceea slabă, câteodată, ce-o zăreşti la capătul tunelului.

   Ţi se închid uşi, dar speranţa ţi le va redeschide, apa vieţii, ce ţi se pare otrăvită câteodată, atinsă de speranţă este purificată. Dacă ochii nu pot vedea soarele ce străluceşte deasupra capului tău, prin speranţă, eşti vindecat de orbire. Muşti din ea ca dintr-un fruct ce nu se termină şi de care nu te saturi niciodată.

   Au fost zile în care, poate, îngerii au plâns alături de tine, când ai pierdut o persoană dragă, când ai avut o problemă de sănătate sau, poate, când amurgul şi-a despletit raza în povestea ta de iubire. Atunci, speranţa, cu puterea ei miraculoasă, a reuşit să te scoată din impas şi să alunge valul de durere ce pusese stăpânire pe fiinţa ta. Ea dă viaţă acolo unde totul pare veşted, valsează cu tine, râde cu tine, respiră prin zâmbetul tău.

  Speranţa a fost şi va fi întotdeauna scrisă cu litere de aur în sanctuarul sufletului, din ea va izvorî mereu iubirea, sentimentul primordial al vieţii.

Florile de liliac miros a speranţă, trandafirii au aceeaşi mireasmă, toate florile pământului au în ele parfum de speranţă! Mireasma sa pluteşte aievea, simţurile tale trebuie să fie întotdeauna pregătite să o inspire. Oricâte valuri din oceanul vieţii se vor ridica înaintea ta,  le vei învinge, dacă ai speranţă. Este sentimentul ce-ţi  curge prin vene de la facerea lumii şi, chiar dacă râuri de lacrimi te vor zdrobi, nu vor reuşi să o spele din sufletul tău. Ea moare odată cu tine. Pentru că însuşi Divinitatea a sădit-o înlăuntrul tău.

  În viaţă trebuie să vezi mereu partea frumoasă a lucrurilor. Dacă vei şti cum să priveşti natura, vei vedea frumuseţe şi bogăţie! Dacă vei şti să-l priveşti pe om, în adâncul lui, vei vedea bunătate şi dragoste! Privind astfel viaţa şi oamenii, devii mai frumos, mai bogat, mai bun. Greutăţile vieţii nu trebuie să te sperie şi să te descurajeze. Cu speranţă şi rugăciune, poţi trece peste orice obstacol al ei.

  Speranţa s-a împrăştiat peste tot când a ieşit din cutia Pandorei, zborul nu îi poate fi stăvilit, ea îşi înalţă aripile mereu, e comoara pentru care nu trebuie să plăteşti nimic, mirul cu care sunt stropite culorile curcubeului.

  Dacă ai speranţă, vei izbândi în orice luptă te vei avânta! Lasă-ţi mâna firavă să-ţi fie strânsă cu putere în palma speranţei!

Cornelia Vîju