Singurul păcat

Din marea de păcate ce le-am făcut în viaţă,

doar unul nu regret - şi n-am s-o fac nicicum-

aroma lui îmi curge prin inima semeaţă,

stropi de fericire adun pe-al vieţii drum.

Cu el am strâns comori de suflet, sub luna plină

şi stele de pe cer, în colbul lor m-au nins;

mi-a arătat menirea pe-a lumii grea colină

şi-n şoapta sa divină cu sete m-a prins.

Mi-a mângâiat adesea a timpului măsură,

la braţul său muzele s-au ascuns mereu,

sub vraja sa, lin, mi-am scris a vieţii partitură

şi tot prin el am să mă-nalţ la Dumnezeu.

Am înflorit din clipa sa, magice miresme

şi mi-am umplut pântecul de-al său mir,

îl adun din ale inimii-nalte catapetesme,

mi-e păcatul  iubirii, al vieţii delir.

Cornelia Vîju