Vulpea şi strugurii
Pribeagă şi lihnită
De
foame, dă de-o vie
Cu
nişte struguri rumeni, frumoşi,
De
razachie.
Ciorchinii-s
plini şi vulpea,
De
sine înţeles,
Ar
fi mâncat cu poftă
Şi
nici n-ar fi ales...
Dar
la-ndemâna labei
O-mpiedică
s-ajungă
Până
la ei zăbreaua ulucilor, prea lungă,
Şi
ghimpii-n care gardul e prins şi împletit;
Ciorchinele-i
aproape de bot; s-a tot sucit,
S-a
ridicat: se-nţeapă
Şi-i
lasă gura apă...
-
Ce struguri verzi şi acri, oftează,
Nu-s
de teapă!
Şi-s
prea cruzi...
Mie,
ce-mi place-i gustul de stafidă,
Nu-mi
strepezesc eu dinţii cu această aguridă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.