Interviu cu un aviator- partea I-

  Fiecare om la un moment dat al vieţii a simţit că visele i s-au năruit, uitând astfel să-şi mai întindă aripile ca să zboare. Renunţă să mai caute ieşirea, decide că e mai comod să-şi pună cătuşele renunţării la idealuri. În astfel de clipe este nevoie de un imbold, de încurajare, de renaştere din propria cenuşă. Oare, de unde să-l luăm? De la un exemplu viu, după părerea mea! De la o persoană care a reuşit să învingă obstacolele vieţii fără teamă.

 Cu acest gând m-am decis să deşir firul istoriei vieţii lui Marian Covache, al cărui traseu profesional a fost unul deosebit, ce merită să fie luat drept model de către alţii. Sau măcar să învăţăm câte ceva din experienţa sa, din visele şi stăruinţele sale.

Portretul unui om: Marian Covache

    Ca să conturez profilul lui Marian Covache l-am rugat să înrămăm împreună un tablou al celor mai importante momente din viaţa sa, să-şi lase mărturisite viziunile ce i-au macinat interiorul sufletesc, în care ideile geniale s-au luptat, poate, între rostire şi nerostire.

  Animat de dorinţa unui ideal, acela de a cuceri înălţimile, s-a înscris la şcoala de ofiţeri de aviaţie, în setea sa de a se contopi cu cerul propriilor năzuinţe. Visul său, de a se ascunde în strâmtoarea norilor pentru a-şi consemna numele în istoria aviatorilor, înghesuit în buzunarul vârstei de 20 de ani, i-a dat elanul necesar până la împlinire.

   Dincolo de caracterul său tenace, voi încerca să ating acea fineţe de mătase lăuntrică, pe care încearcă să şi-o domine printr-o permanentă analiză şi  voinţă de fier. Şi poate voi descoperi cum a reuşit uneori să scoată la suprafaţă perle ascunse pe fundul mărilor vieţii, cu mâinile sale dibace, ce-au mânuit şi condeiul ani de zile, cât a fost om de presă. Arena jurnalistică l-a fascinat asemeni celei aviatice, de aceea a excelat în ambele profesii: aviaţia şi jurnalismul.

 Cum a reuşit să-şi lase puternic amprenta pe căile ce le-a străbătut? Cum a reuşit urma adâncă a pasului său să imprime excelenţa? Sunt întrebări pe care m-am decis să i le adresez!

 Pasiunea pusă în tot ceea ce a făcut, depăşirea  oricărui obstacol, fie el un program prelungit de lucru ori cine ştie ce încrengătură birocratică, trebuie mărturisită azi înaintea reportofonului,  fiindcă este un exemplu de urmat.

   Privit în ansamblu, observ un om al deciziilor clare, căruia nu-i este teamă de consecinţe, capabil să-şi asume orice responsabilitate, convins fiind că ceea ce face este în slujba binelui. Se pare că s-a purificat prin focul propriei severităţi, nu doar prin cel al sorţii şi-a dovedit că-şi poate indeplini cu onoare îndatoririle sale de pământean.

  În fiecare crizantemă ce-i încarcă cu graţie fruntea, se citeşte un palier urcat pe scara timpului şi-a carierei sale. Oare, s-a temut să păşească pe un teren nou, să rezolve ecuaţiile cu mai multe necunoscute ale vieţii, să completeze în fiecare moment date noi în biografia sa? Se pare că nu! A fost ferm în decizii şi a ştiut să-şi folosească inteligenţa întotdeauna cu tăişul constructiv, nicidecum cu cel distructiv. Pe chipul aureolat de seninătate observ ochii săi de un albastru pal, ce ascund secunde în care s-au perindat atât lacrimile bucuriei cât şi cele ale suferinţei, din curgerea cărora a împletit cu măiestrie şalul succesului personal. Dacă priveşti dincolo de ei, observi că poartă frumuseţea şi nebunia cerului, ale zării din perioada în care se ascundea în pântecele norilor pilotând avioane. Ai spune că ghemul norocului şi-a deşirat cu generozitate firul în mâinile pricepute ale lui Marian Covache, iar şansele vieţii l-au prins adeseori în îmbrăţişări din care a ştiut să adune multe reuşite.

   Îmi ascut cu răbdare întrebările (ce i le adresez) în privirea sa şi încerc să-i simt  pe  obraji  aromele desculţe ale meseriei de aviator, dar şi parfumul încă proaspăt al unui jurnalist consacrat.

   În privinţa fizicului, este un bărbat de o înălţime medie, care a reuşit să privească şi chiar să atingă lucruri măreţe. Îmi aminteşte de zicala aceea, esenţele tari se ţin în sticluţe mici . I se potriveşte atât de bine!

  Aşadar, pe parcursul acestui interviu voi încerca să desprind file din calendarul vieţii lui Marian Covache,  să sorb din parfumul florilor ce şi le-a prins la rever în drumul său. Voi arunca un ochi scriitoricesc în jurnalul călătoriei sale, unde sunt zeci de pagini încărcate cu cerneala specială a sufletului. Să descopăr întrebările care l-au măcinat de-a lungul timpului şi sunt curioasă de primele răspunsuri pe care şi le-a dat înainte de a trece la împlinirea lor .

  Cu siguranţă îmi voi arhiva experienţa sa în memorie, deoarece este un om al faptelor, un exemplu pentru multe persoane, ce-a ştiut să lupte cu furtunile sorţii. Voi atinge imaginar triumful ce şi l-a aşezat pe umeri şi, cine ştie, poate voi împrumuta din curajul său ca să pot rupe, la nevoie, barierele propriei mele vieţi.

   Îmi citeşte emoţia pe chip şi-mi zâmbeşte larg, cu căldură, să mă încurajeze parcă. Ştie că-l consider încă superiorul meu şi că acest interviu pe care m-am hotărât să i-l iau este precum un examen al vieţii mele. Probabil va fi asemeni unui examen pe care un ucenic îl dă înaintea maestrului său. Sper să nu-l dezamăgesc şi să mă ridic la nivelul profesional pe care, îmi place să cred, chiar el mi l-a imprimat!

                                                                                                Autoarea