Cornelia Vîju, un om cât o comunitate

 

Născută în mijlocul unei comunități cu oameni harnici și credincioși, care au inspirat-o în scrierile sale, Cornelia Vîju aparține unui spațiu în care timpul chiar are răbdare.

Cea mai iubită dintre pământence cum îi place zâmbind să se numească, nu a plecat din vatra părintească, ci a rămas pe meleagurile brăilene unde destinul său s-a scris. Un destin frumos pe care a știut să îl modeleze cu măiestrie multiplicând prin scrierile sale talantul primit de la Dumnezeu, acela de a avea harul scrisului. Scrisul care i-a deschis un orizont special în centrul căruia a gravitat comunitatea movileană.

Perioada în care a lucrat ca jurnalist la ziarul Monitorul de Brăila, relatând fapte și evenimente care marcau Movila Miresii, a avut importanța sa, pentru că astfel a fost ghidată pe drumul condeiului devenind cunoscută, iubită și respectată de comunitatea în care trăiește.

În toate cele cinci volume ale colecției Interviu, Cornelia Vîju aduce înaintea cititorilor oameni valoroși ce aparțin spațiului brăilean pe care i-a ales simțind că are o datorie morală față de tot ce este prețios aici. Cine ar fi putut scoate la lumină valorile satului meu mai bine decât un împătimit al condeiului? spunea autoarea. Oamenii aceștia trebuie să rămână peste timp în istoria locului, ei au avut rolul lor în comunitatea mea! Istoria este scrisă de oameni ce aparțin anumitor ani. Iar brăilenii mei trebuie să împodobeacă tabloul acestui timp în care eu am respirat același aer cu ei.

Cartea de eseuri Căutător în propria viață apărută la Editura Olimpiada în anul 2010, anul debutului său, se deschide cu eseul dedicat locului căruia îi aparține, intitulat Movila Miresii, satul meu, rădăcina mea, în care autoarea mărturisește importanța pe care o are satul natal pentru sufletul său. Iată ce scrie în acest eseu:

,,Veşnicia s-a născut în satul meu, în cutele ascunse ale viselor mele, în trăsura cu cai înaripaţi în care mă plimba bunica când îmi depăna poveşti. Rădăcinile mele sunt ascunse în cuibul de cristal din sufletul bunicului, ce ştia să aşeze universul la picioarele mele şi frământa în palme pentru mine stele de pe cer, iar din praful lor îmi făurea talisman cu care îmi împodobea gâtul picurând asupra mea norocul cules de  la rădăcina mea.

            Locurile natale vor purta amprenta degetelor Divinătăţii, din momentul în care eu am deschis prima oară ochii spre lume şi-am făcut să tresară tot Universul la scâncetul meu de nou născut. Prima faşă legată de trupul firav pe care am destrămat-o când am pătruns în vâltoarea vieţii, când pântecele meu şi-a început creaţia.

            Satul natal păstrează acelaşi farmec irezistibil în faţa timpului, este una din certitudinile vieţii pe care nu mi-o poate clătina nici cea mai aprigă furtună, pentru că este însăşi sanctuarul fiinţei mele. Copacul trupului meu înmugureşte mereu, e plin de flori şi frunze sănătoase pentru că are rădăcini adânc înfipte în pământ şi pentru că ploaia sufletului meu i-a picurat întotdeauna apă vie.

            Oricât de sus se vor înălţa crengile tale, nu uita să priveşti spre locul  de unde ai răsărit, unde ai  plesnit pământul cu sămânţa ce şi-a înălţat mugurul spre soare!”

            Răsfoind prin scrierile și biografia autoarei, putem afirma, fără urmă de tăgadă, că ea nu doar aparține unei comunități, ci că în sufletul Corneliei Vîju sălășluiește o comunitate întreagă care îi încarcă sufletul de emoție și mândrie.