Lacrima

    Oare, există fiinţă  ce nu a vărsat  în viaţă măcar o lacrimă?

Acea picătură cristalină ce spală retina ochiului! Acea trăire profundă ce izvorăşte dinlăuntrul unui om, care-i curăţeşte sufletul şi-i desenează emoţia asupra inimii, minţii şi trupului! Picăturile acelea de rouă ascunse în cămara sufletului atunci când suferinţa, tristeţea, dorul sau poate bucuria îl cuprind.

    Lacrimile pot fi de fericire sau de durere şi ştiu să scrie o partitură unică pe obraz când îl spală. Atunci când paharul inimii este plin cu lacrimi, el se revarsă deoarece riscă să sufoce, să înece, pentru că durerea înlănţuie, încătuşează şi trebuie eliberată, iar cel mai bine ştiu să o facă lacrimile, cu puterea lor, cu acel giulgiu sfânt ce acoperă şi  curăţeşte.

   Lăsând ochii să plângă o lacrimă în fiecare zi, dovedim că suntem fiinţe vii, sensibile, vulnerabile, umane. Lacrima e muzica sfâşietoare a sufletului prin care se spală suspinul. Când un sentiment este îngropat de viu, el nu moare, dar, în schimb, devine un izvor nesecat al lacrimilor şi, de multe ori, al acelora însângerate. Apa aceea specială ce alungă dorinţe înăbuşite.

  Lacrimile durerii sunt sărate, pentru că poartă în ele durerea, pe când cele ale fericirii sunt dulci, deoarece sunt încărcate de bucurie, zâmbete şi mulţumire. Atât lacrimile de eliberare a tristeţii, cât şi cele de fericire sunt chemate de ochi aşa cum un pământ uscat de secetă cheamă ploaia. Căci da, cerul suferă atunci când pământul se încarcă de durere şi alege să plângă ca să-l ude din nou cu fericire şi să-l înflorească în culori vii. Întotdeauna ştie să citească barometrul de la mâna lumii şi să-l regleze prin stropii de ploaie astfel încât să-i redea zâmbetul din nou.

   În sufletul fiecărui om există o vale a durerii şi una a fericirii, important este  s-o păstrăm mereu verde pe cea a fericirii, să o hrănim cu momente plăcute, cu amintiri curate precum petala unui crin alb.

   Şi totuşi... ce parfum ar avea viaţa fără aceste sentimente amestecate, fără lacrima stoarsă din amar? Fără lacrima izvorâtă din iubire, din clipele mute ale destinului, din perlele ce împodobesc inima unui om? Câteodată, lacrima şterge umbra ce acoperă comoara ce-o ai de descoperit în destinul tău. Las-o să curgă, nu te simţi jenat înaintea celor ce ţi-o observă! Chiar dacă curge din ochi, ea îşi are izvorul în inimă. De acolo curge şi energia vieţii tale. Şi curg, de multe ori, amestecate una cu cealaltă. Lacrima îţi cunoaşte cel mai bine casa sufletului. Doar ea poate curăţa zgura ce s-a strâns peste aripile tale şi, curăţindu-le, te ajută să zbori din nou.

  Întotdeauna vom ascunde o lacrimă în suflet, uneori plânsă din dor, alteori de fericire sau din emoţia îndrăgostirii. Dar, cea mai importantă va fi ultima, acea lacrimă ce va rămâne neplânsă şi cu care păşim în veşnicie...

Cornelia Vîju