Dormi! că-n vis cobor la tine
Şi te port în lumea mea,
Dormi! şi nu vei şti de mine,
Căci în noapte te-oi fura.
Dormi! te-oi rezema de stele
Şi-n lună te-oi oglindi,
În mătasea şoaptei mele,
Dormi! eu îţi recit poeme,
Fiindcă ţie ţi le-am scris,
Voind dorurile mele,
Să le-arunc în larg de-abis.
Dormi! şi de m-or prinde zorii,
Că-n iubirea mea te-alint,
Lin deschide-ţi ochiul dulce,
Cu lumină de argint.
Dormi! şi raza fericirii,
Pe obrazul tău o frâng
Noaptea,-n vraja adormirii
Când în braţe eu te strâng.
Cornelia Vîju
Aceasta poezie are un corespondent dramatic in existenta mea, ma simt de parca ceva tainic m-ar fi dezvaluit cunosterii tale, inca de pe cand erai numai tacere si slava pentru mine, Cornelia.
RăspundețiȘtergereMulţumesc!Iarăşi mă puneţi în dificultate. Poezia este scrisă aseară, e prima formă, s-ar putea să mai suporte corecturi până la publicare. După cum am mărturisit, scriu aşa cum simt într-un anumit moment. Îmi amintesc de o persoană, pe care o stimez enorm, că spunea, la lansarea primului meu volum de poezie: ,,Cornelia este un vulcan care erupe, scrie o poezie a momentului, ca o ardere interioară, este o lavă ce trebuie să erupă", chiar dacă nu am reprodus mot-a-mot, oricum, asta era esenţa caracterizării versurilor mele.
RăspundețiȘtergereAm pus chiar acum link la "Dormi !" pe AMIN la postarea "Primavara", sper sa nu te superi.
RăspundețiȘtergereDimpotrivă, vă mulţumesc!
RăspundețiȘtergere