A ta nevenire...

Singurătatea îşi aprinde în fiecare zi lumânările în mine,

fiindcă Tu rătăceşti pe căi străine...

Ceara mă arde şi-i suport durerea

la gândul că vei ajunge curând...

Mă învelesc, în tăcere,

cu rugi nerostite

în care te chem  şi, cu care, sper

şi-ţi deschid pleoapa ochiului

ca să mă vezi.

Răsucindu-mă-n perini de-a ta nevenire,

durerea îşi înfige dinţii în a mea speranţă

şi-o zdrenţuieşte până mă goleşte de tot...

Răspunde chemării mele!

Stinge cu umezeala ochilor tăi mari,

lumânările singurătăţii mele

şi întoarce-mi fila vieţii

la pagina în care

repaosul meu se opreşte la Tine...

Cornelia Vîju